Să plouă cu cântec

leapsa

A plecat Nebuloasa o săptămână în Moldova, dar tot mi-a dat temă de casă. N-am scăpat. Cică până stau să plâng de dorul ei, să-mi dau o leapșă cu muzică de ploaie.

Pe locul unu, the best of the best

Un gunoi de melodie, pe care am fredonat-o de atâtea și atâtea ori pe drum către școală, pe vremea când încă o mai frecventam (școala, zic)

Una pe care o știu de la tata. Am crescut cântând chestia asta și Purple Haze. Hehe

Pentru zilele în care nici măcar ploaia nu-mi poate șterge zâmbetul de pe buze (nu-i cea mai bine înregistrată variantă, dar îmi place tare mult clipul) 😀

Și, la final, o chitară care se potrivește atât de bine cu ploile de vară, încât nu mai poți cere nimic altceva de la viață. Bine, poate niște miros de tei. Dar atât.

Să aruncăm cu apă după Adi, Doina și Dani. Voi ce muzică cu ploaie ascultați?

5 Comments

Momentan conectată la: ONLINE

leapsa

N-oi fi eu cel mai matinal om, dar asta nu mă împiedică să am o rutină de dimineață. Mă trezesc când deschid ochii, stau cinci minute să conștientizez pe ce lume sunt și apoi deschid laptopul. Întâi dau un ochi rapid pe mail, să văd dacă am primit ceva în puținul timp pe care l-am dormit. Apoi deschid messenger, TweetDeck și Facebook. După care, fără să mă uit prin ele, merg să fac o cafea.

Până curge cafeaua în filtru, îmi fac rapid un duș, spăl dinții și mut laptopul din dormitor în bucătărie. Care e și un fel de birou pentru mine. La cafea citesc știrile, răspund la mailuri, mă mai conversez cu unul sau doi oameni pe messenger și probabil scriu ceva pe unul dintre bloguri. Da, am mai multe și mai scriu și pe la alții. Așa-mi trebuie dacă mi-a plăcut de mică să scriu.

Dacă tot îmi petrec cam 70% din timp online, era de așteptat ca munca mea să fie în strânsă legătură cu asta. Îmi place mult ceea ce fac și nu mi-aș schimba profesia pentru nimic în lume. Dacă nu scriu despre și pe online, cu siguranță sunt prinsă într-un eveniment conex cu tema asta. Startup Days, TweetMeet, conferințe despre online, Redă Speranța și alte proiecte, planificări intense pentru noi evenimente și paticipare activă la cât mai multe evenimente organizate de alții. Cam așa arată viața mea profesională. Fără online, ar fi practic inexistentă.

Spre seară, că sunt în Timișoara, Cluj, Sibiu sau alt oraș, tot om sunt. Și-mi place să mă întâlnesc cu prietenii mei. Se pare, că pe mulți dintre ei i-am cunoscut prin intermediul online-ului.

Mă tot întrebam eu când eram mai mică dacă am vreo șansă să găsesc oameni ca mine. Mă jucam mult pe calculator, mă plimbam cu bicicleta, citeam enorm și mă consideram un Geek. Încă mă consider unul. Dar am descoperit că în jurul meu sunt o multitudine de Geeks minunați care fac cam aceleași lucruri pe care eu le consider fascinante. Și asta nu poate decât să mă bucure.

Folosesc netul de pe laptop, de pe telefon, de la Acces Points când nu am baterie la nici la unul nici la celălalt. De acasă, din birou, din baruri, din locuri publice, de pe stickul de RDS, dacă nu am wireless. Deci da, cred că sunt dependentă de online. Chiar dacă din când în când iau câte o pauză de câteva zile de la online, mare parte din timp nu mă pot despărți de el.

Well, Alexandra, spre că ți-am răspund destul de complet la întrebarea ta. Sunt curioasă acum și eu dacă Horia, Richie și Dani sunt dependenți de online. Deci, băieți, don’t let me down.

2 Comments

Leapșa cu supereroi

leapsa

Că tot vorbeam de supereroi într-un articol de mai devreme, m-a lovit o curiozitate. Care sunt supereroii tăi preferați și de ce?

Adică, eu știu că mi-au plăcut la nebunie Mistique, Rogue, Gambit și Wolverine, din seria X-Men. Tot de la Marvel îmi plac Elektra, Captain America, Xavier (sau Professor X, cum mai e cunoscut) si Iron Man, bineînțeles.Ah, și nu îmi place Jean Grey, oricât de next generation ar fi ea.

De la DC Comics îmi plac Superman, pentru că e cel mai uman supererou pe care-l știu, deși nici măcar nu e uman, Wonder Woman, care a fost modelul meu în viață când eram copil, Catwoman…pentru că Pitong și Raven, pentru că-și poate controla ”her soul self”.

Din gama Disney, favoritul meu e Peter Pan.

Fără nicio legătură cu toți ceilalți, din fragedă pruncie rămas aproape de suflet: Captain Planet.

Sunt foarte curioasă ce părere au despre subiectul acesta Raka, Dan, Richie, Ovi, Corina, Nebuloasa și Sirg.

7 Comments

Umple-mi-ar garajul

leapsa

Mă lăudam eu acum o vreme că nu mai fac nicio leapșă, că nu am răbdare și chef de ele vreodată. Apoi uite că a venit ziua în care ”niciodată” a fost batut la puncte de ”de data asta”. Mi-a aruncat frate-miu (aka Raka) o ditai leapșa cu mașini. Acum, oi fi eu femeie care adoră toate prostiile alea mici și dubioase, dar când vine vorba de mașini sunt mai rea ca un bărbat. Așadar, mai jos, o mini expoziție cu mașinile pe care mi le-aș dori în garaj.

1. Mini Cooper. Pentru că e o mașină care respiră stil prin toți porii. Nu-ți faci probleme că treci neobservată la semafor, ca s-ar putea să nu fie confortabilă sau că nu se potrivește cu hainele de pe tine. Mini se potrivește cu tot ce are bun gust. Ah, și la depășit tiruri nu riști să te abandoneze, doar are motor de BMW sub capotă.

2. Noul Volkswagen Beetle. Pentru că sunt fan înfocat de tot ceea ce înseamnă Beetle și abia aștept să am destui bani să-mi cumpăr unul. Voi merge cu el la întâlnirile de broscuțe și în vacanțele din Europa Centrală. Pentru că vreau.

3. BMW 501 din 1952. Pentru că l-au denumit ”Barockengel“ cu un motiv și pentru că a scris o pagină de istorie. Deci, respect.

4. VW Golf 6. Da, nu-i nu știu ce mașină, comparat cu celelalte de pe listă. Dar mi-o doresc și va fi a mea. O iubesc cu atât mai mult cu cât știu că e un vis realizabil. Abia aștept să am și eu relația aia stabilă pe care mi-o doresc ai mei. Sorry mama, nu va fi un tip, va fi o mașină. Dar promit că vom avea cea mai fericită relație din câte există.

5. Porsche Carerra GT3. Pentru că uneori vreau să simt că trăiesc. Simt nevoia să apăs pedala de accelerație până când în jurul meu nu se mai derulează un peisaj, ci o linie infinită care să mă despartă de tot ce mă înconjoară. E mașina cu care mi-aș ”urla” nevoia de viteză, cu care aș evada din realitate și cu care mi-aș înșela iubitul. Probabil zilnic.


5 Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close