5 îmbunătățiri pentru blog

leapsa

De parcă nu mi-aș repeta de cel puțin două ori pe săptămână că trebuie să fac niște schimbări la blog, m-a mai încălțat și Nebuloasa cu o leapșă. O fi în loc de șut în fund, că uneori am nevoie. Să le luăm pe rând, deci.

1. Trebuie să lucrez puțin la modul în care arată blogul. E casa mea și în momentul de față arată ca un apartament închiriat. Îmi trebuie rapid un logo, un favicon (mă scuzați, domn’ Hoinaru, mă străduiesc să remediez cât mai rapid greșeala) și să personalizez varianta de mobil, că acum e o temă din aia default.

2. Musai să pun mâna să scriu zilnic și după un program mai fix. Că acum scriu 4 articole într-o zi, a doua zi iau pauză. Uneori scriu dimineața, alteori seara, de nici nu mai știu oamenii când să mă citească.

3. Vreau cam de vreo jumătate de an să inițiez o rubrică de Guest Post de la cititori. Primesc pe mail o mulțime de opinii despre o mulțime de lucruri. Mi-aș dori să le văd pe blog. Îi dau drumul din ianuarie, dacă reușesc să termin îmbunătățirile pe care le am de făcut la temă.

4. Vreau să-mi cunosc cititorii cât mai bine. Cu unii dintre voi comunic deja prin comentarii, pe messenger sau prin mailuri. Dar mi-ar plăcea să știu cât mai multe despre lucrurile care vă plac, pasiunile voastre, motivul pentru care mă citiți. Vă invint să-mi scrieți și să-mi spuneți, m-aș bucura foarte mult. Ăsta ar fi, pentru mine, cel mai frumos cadou de Crăciun pe care mi l-ați putea face.

5. Ultimul subpunct, dar poate cel mai important, se referă la conținut. Îmi doresc să îl îmbunătățesc în permanență. Am citit primele mele articole și mi-am dat seama că de când scriu am evoluat mult, dar este loc de mai bine și-ar trebui să pun mâna să mă documentez mai mult.

Acum că v-am dezvăluit toate lucrurile pe care știu că le-aș putea îmbunătăți, mi-aș dori să știu de la voi ce considerați că aș putea schimba. Îmi voi păstra stilul, pentru că asta sunt eu și nu pot fi altfel pe blog decât în viața de zi cu zi, dar dacă aveți sugestii de îmbunătățire cu privire la orice altceva, sunt foarte curioasă să le aflu.

Și pentru că vorbim de-o leapșă aici, să-i încălțăm pe Adi și Alexandra Dragoș (care nu-s neamuri sau frați) și pe vecina mea, Rafaela. Voi ce ați schimba la blogurile voastre?

5 Comments

  1. Buna !
    Chestia cu numarul de articole pe zi /saptamana este un subiect relativ controversat; sa scrii des sau sa scrii mai putin des ? Cred ca numarul de articole nu trebuie sa se transforme intr-un scop in sine, ci sa ramana mai degaraba ca un efect minor , intr-un sens sau altul , al pasiunii pentru generarea unui continut valoros.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close