Chiar dacă am renunțat la fast food de mai bine de o jumătate de an, trebuie să recunosc că din când în când mai păcătuiesc cu câte o pizza. Așa că nu puteam lipsi de la a-mi da cu părerea despre produsele pizzeriei Rustica din Timișoara, atunci când echipa Food Crew a cerut ajutor din partea cititorilor. Rustica a propus să degustăm 10 sortimente de pizza și să alegem preferata noastră, pentru a o putea propune ca ”Pizza lunii iulie”, la un preț redus.
Am plecat de acasă convinsă că din cele 10 sortimente propuse pentru degustare voi alege preferata mea, Pizza Capriciosa, urmată de Diavola. Dar cum socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, am descoperit că îmi place cel mai mult un sortimet de pizza pe care nici măcar nu l-am comandat vreodată de la ei.
Înainte să degustăm bunătățurile, am primit câte o foaie de audit, pe care urma să notăm fiecare tip de pizza în funcție de blat, consistență, aspect și gust. S-au propus pentru experiment 10 sortimente. Cinci dintre cele pe care le comandă majoritatea oamenilor când au poftă de pizza și cinci mai puțin obișnuite. Să le luăm pe rând.
Capriciosa nu mi s-a părut așa delicioasă de data asta. Deși este sortimentul pe care-l comand cel mai des de la ei, acum am descoperit că sunt altele care-mi plac mult mai mult.
Gorgonzola e Speck a fost de departe cea mai plăcută surpriză pentru mine. O pizza simplă, cu stil, cu niște arome absolut delicioase și, cum zicea Adi, ”de fete, că-i fină”. Nu cred că-i doar pentru fete. Conține leguma aia, cea mai importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a bărbaților: carnea. Nu numai că e în cantități sănătoase, dar e și de-o calitate superioară. În plus, cum îi spune și numele, celălalt ingredient este gorgonzola, una dintre brânzeturile mele preferate.
Diavola are cel mai bun salam picant pe care l-am mâncat vreodată. De-asta e pe locul doi în topul preferințelor mele. Nu-mi place că aproape tot timpul îi fac blatul prea ars. În rest, de departe una dintre cele mai bune pizza de la ei. E picantă, dar nu exagerat. Atât cât îi șade bine unei pizza cu numele de Diavola.
Hawaii o fi bună pentru cei care nu pot renunța la fructe nici atunci când mănâncă mâncare sărată. Soră-mea e mare fan. Mie, personal, nu-mi place. Așa că nu am putut s-o apreciez la adevărata ei valoare, chiar de-a avut blatul bun și arăta apetisant.
Frutti di Mare, un sortiment cu scoici și fructe de mare este cel puțin exotică. Dacă te-ai săturat de aceeași pizza și vrei să-ți reconfirmi că ai un motiv serios să o comanzi întotdeauna, ia-ți o dată pizza din asta cu fructe de mare. Orice tentativă de a-ți mai schimba preferințele în materie de pizza îți trece imediat. Mie-mi plac fructele de mare. Dar nu pe pizza. Cam aceeași poveste ca în cazul pizza Hawaii.
Pizza al Salmone a fost bună. Simplă, cu somon afumat, puțin sărată (dar nu exagerat). Aș comanda-o într-o seară de vară când am chef să stau în aer liber cu un vin alb, rece și aș ronțăi ceva bun.
Acciughe se recomandă doar celor care mănâncă foarte sărat și sunt fani de pizza cu pește. Din fericire pentru mine, mă număr printre ei. Așa că am putut savura o delicatese de pizza cu anchois, simplă, aspectuoasă și cu blat subțire.
Prosciutto e Funghi a fost ca orice Prosciutto e Funghi. Pizza aia clasică, care nu se remarcă prin nimic deosebit, dar are gust de pizza. Să spunem că face parte din marii clasici ai sortimentelor de pizza și s-o lăsăm așa. Comparativ cu alte pizzerii, a fost bună.
Pizza Pollo, cu pui, după cum îi spune numele, a fost preferata majorității. A dispărut atât de repede de pe mese că nici n-am apucat să-i fac vreo poză. E o pizza cu pui, mozarella, smântână, roșii, sos de roșii și lămâie. De vară, aș zice.
Las la urmă Pizza Vegetariană, pentru că mai puțină lume este adepta unui sortiment fără vreun soi de carne. Mie mi-a plăcut tare mult. Legume de calitate, bine făcute, combinație bună, gust delicios, ciuperci multe. Cred că și Adelina ar fi încântată de ea.
Am votat ca pizza lunii să fie Diavola, pentru că mi-a plăcut mult și am văzut că și alții au fost de aceeași părere. Totusi, câștigătoare a ieșit Pizza Pollo care, așa cum vă spuneam, a făcut ravagii. Nu știu încă în ce constă reducerea de preț, dar merită comandată oricum pentru că e o pizza foarte bună. Și, nu uitați, când aveți chef de un răsfăț, Gorgonzola e Speck e recomandarea mea.
Mulțumesc de invitație, Food Crew. Am pus vreo 2 kg pe mine duminică, dar a meritat efortul. Acum plec să alerg, să slăbesc la loc.
Contăm pe tine şi la viitoarea degustare! Iar după mergem cu toţii împreună să alergăm o tură 😉
0 likes
Cu mare plăcere vin. Nu te uit cu alergarea. Nu de alta, dar bucătarului îi stă bine cu burtă, degustătorului nu chiar 😉
0 likes
Fara suparare, dar asta nu trebuia sa fie o degustare obiectiva? Adica nu pot intelege argumentul “pentru că mi-a plăcut mult și am văzut că și alții au fost de aceeași părere.” 🙂 Cum sa alegi castigatoare o pizza de nota 8 dupa ce dai 10 pe linie alteia doar pentru ca Gigel said? 🙂
0 likes
Era obiectivă aprecierea. Pizza Diavola am mâncat de mai multe ori de la ei. E foarte bună. De data asta a primit notă mică pentru că s-a nimerit să aibă blatul cam prea ars. Cum spuneam, Gorgonzola e Speck e o pizza mai de răsfăț, așa, nu-i de făcut pizza lunii.
0 likes
O gramada de sortimente pe care nu le-am incercat niciodata. Oare e momentul sa remediez acest fapt sau raman la cura mea de slabire ? Grea alegere 🙁
0 likes
Tine-te de cura. Le incerci dupa. Hai, vointa! Poti! 🙂
0 likes
PS> Acest tip de postari ar trebui interzise prin lege; acum mor de pofta.
0 likes