Are 37 de ani și o carieră de succes, într-o țară străină. Vorbește fluent 4 limbi străine și lucrează cu diplomați și ambasadori. E o femeie foarte frumoasă și foarte inteligentă. Genul acela care pe mulți îi ține la distanță prin respectul pe care îl impune. E o Doamnă, în adevăratul sens al cuvântului.

A crescut într-un orășel din România, în care au fost aduși, pe vremea comunismului, o mulțime de oameni de pe sate care urmau să lucreze pentru câțiva ani în construcții. Se construiau baraje și hidrocentrale pe râurile din țară. Părinții ei, amândoi ingineri, petreceau mult timp pe șantier. Așa că, pe vremea copilăriei, după ce pleca de la școală (unde era premiantă și apreciată de profesori și colegi) mergea și ea pe șantier. Era frumoasă încă de pe atunci. Dar nu o frumusețe vulgară și expusă de fuste prea scurte sau decolteuri prea adânci, pentru că era o fată cuminte.

Într-o seară, pe când avea 15 ani, doi dintre muncitorii de pe șantier au prins-o singură pe drum și au violat-o pe malul râului. Pentru că a opus rezistență cât de mult a putut, au și bătut-o crunt. A găsit-o Poliția, noaptea târziu, după ce părinții s-au impacientat că fata nu mai ajungea acasă. Pe vremea aceea nu aveau copiii telefoane mobile, dacă vă întrebați de ce nu au sunat-o.

Violatorii au făcut pușcărie, acum sunt cine știe pe unde, la cules căpșuni sau furat prin alte țări. Nu vreau să-mi imaginez că ar putea fi încă pe aici, pericol pentru alte fete. Nu că ar lipsi cu desăvârșire dereglații în țara asta, dar așa vreau eu să cred, că ăștia doi nu mai sunt aici.

Cum ziceam la început, fata a crescut și are acum o carieră de succes. E mulțumită cu ce face și câștigă o mulțime de bani. Mulți dintre ei îi donează unei asociații care se ocupă de femeile violate sau de cele care provin din familii cu cazuri de violență conjugală. A făcut terapie câțiva ani, mai mult pentru că au insistat părinții ei. Știu despre ei că încă se simt vinovați că au lăsat-o să umble singură pe stradă seara, după ce apune soarele.

Nu a avut niciodată o relație și nu suportă să fie atinsă de oamenii din jur. Excepție fac copiii și părinții ei. O cunosc de mai bine de 10 ani și știu sigur că nici măcar atunci când am făcut cunoștință nu am dat mâna cu ea. Nici nu ne-am pupat vreodată pe obraz, ca fetele. E o femeie de succes care trăiește într-o singurătate mai mare ca multe dintre maicile din mănăstiri. Nu se plânge de asta, nu vorbește despre situația ei și se bucură sincer de câte ori știe că a putut ajuta un om, chiar dacă e vorba de un străin.

Mi-a povestit, totuși, că atunci când avea 15 ani avea un prieten. Primul ei prieten și era îndrăgostită de el. După viol n-a vrut să-l mai vadă niciodată. Nici pe el, nici vreun altfel de bărbat cu potențial de iubit. Visa să devină mamă și a devenit interpret în 4 limbi străine.

Mi-am adus aminte de ea pentru că vorbeam azi cu o prietenă despre violurile din România și despre cum femeile, în general, tac și suportă singure tot pentru că le e prea rușine și se mai și simt vinovate pentru ce li s-a întâmplat. Cu ea a suportat un oraș întreg (pentru că în orașele mici se află toate scandalurile) și tot a fost degeaba. Nici terapia nu a vindecat-o. Acum e o femeie foarte frumoasă, foarte inteligentă și foarte singură.