Pizza, junk-food și dans

La Feminin

Am crezut că secretul unei talii de viespe este o dietă sănătoasă. M-am chinuit, acum vreo câțiva ani, să țin o dietă low-carbs. Drept e că am slăbit cu ea și nu m-am îngrășat decât vreo doi ani mai târziu, când nu am mai avut chef să calculez proteine, fibre și carbohidrați. Nu mi-a fost prea ușor să mănânc disciplinat, nefiind aproape niciodată acasă.

Anul ăsta, prin martie, m-am uitat în oglindă și-am zis că-i timpul să fac ceva, că kilogramele mele iar o luaseră razna. Aveam 62 kg, ceea ce pentru 1.68 m, cât am eu, mi se pare cam mult. Și-atunci a apărut dilema. Știam cât de greu e să ții o dietă, mai ales după ce ai mai ținut-o o dată și cunoști toate chinurile prin care ai trecut. Să merg la sală nu mi-a plăcut niciodată. Mi se pare o activitate foarte masculină și, chiar dacă am crescut cu băieți, nu îmi place să împrumut chiar toate obiceiurile prietenilor mei. Nu am disciplina necesară pentru a face un sport în mod regulat, pentru că niciunul nu-mi place suficient de mult încât să am chef să-l practic mai mult decât pentru relaxare, în weekend.

Mi-am dat seama care este cea mai bun metodă de a slăbi abia câteva luni mai târziu când, fără să fi simțit că fac vreun fel de efort, m-am trezit că am deja vreo 4-5 kg în minus. Adevărul este că mănânc destul de multe prostii și, mai mult, mănânc fără un program sănătos de masă. Nu-mi plac dulciurile, îmi beau cafeaua neagră, fără lapte și fără zahăr, bere nu prea consum (mereu am preferat un pahar de vin în locul unei sticle de bere), de Cola m-am lăsat acum câțiva ani și nu mănânc prea mult la o masă, că nu am răbdare să stau cu orele în fața unei farfurii.

N-o să refuz niciodată pizza. Nici KFC. Știu, nu-s sănătoase, sunt bombe calorice și-s moartea curelor de slăbire. Din fericire, cum am decis că nu mai țin vreo cură în viața mea, nu mă simt deloc vinovată când mă trezesc dimineața și mănânc ultimele felii reci dintr-o pizza pe care am început-o cu o seară înainte.

Dar dansez. Cum vă spuneam și altădată, dansez des, mult și până la epuizare.  M-am reapucat de dansuri și, pentru că îmi place atât de mult, mi-am găsit disciplina de a mă ține de antrenamente. Dansez și în cluburi, aproape săptămânal. Și nu, nu în cluburi din alea în care lumea se mișcă de pe stângul pe dreptul și dă din cap pe minimal. Că nu pricep muzica aia și nu rezist în mediul plin de pisi de plastic mai mult de câteva zeci de minute. Dansez pe muzică bună, în locul în care DJ-ul meu preferat știe cum să facă lumea să se miște până dimineața la 4 (după care urmează AC/DC și mergem toți acasă).

Așa am slăbit: cu pizza, KFC și dans. Mi-am dat seama că este important să ne găsim fiecare modul în care corpul nostru se simte cel mai bine și să profităm de asta. N-are niciun rost să ne forțăm să facem lucruri care nu ne plac, pentru că oricum nu ne vom putea ține de treabă. Dacă noi ne simțim bine cu ceea ce facem, organismul reacționează. Și, în cazul meu, asta înseamnă că am slăbit vreo 10-12 kg cu pizza, junk-food și dans.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: