În general, sunt de acord cu oamenii care se simt mândri că aparțin. Nu contează că țin de un loc sau de o comunitate, de o religie. Important e sentimentul ăla că fac parte din ceva. Bravo! Mă bucur pentru voi și, uneori, simt și eu că fac parte din ceva. Dar de la asta până la a arăta cu degetul pe toți cei care nu sunt ca mine e o cale lungă.
M-am născut în Alba Iulia, am crescut în Sebeș și de vreo opt ani trăiesc în Timișoara. Dacă mă întreabă cineva spun că sunt ardeleancă. Asta sunt și mă mândresc. Probabil că dacă m-aș fi născut în Craiova m-aș fi mândrit că sunt olteancă. Am auzit că ardelenii sunt cei mai tari români, că la Cluj oamenii sunt mai deștepți sau că Banatu-i fruncea. Așa-i. Toate sunt adevărate. La fel cum e foarte adevărat că unii fără alții am fi egali cu zero.
Scria Oana ieri că nu ești clujean adevărat decât dacă te-ai născut și ai crescut în Cluj. Bine, ai mai putea deveni clujean dacă toată viața ai face chestii bune pentru Cluj și te-ai chinui să demonstrezi celor născuți acolo că meriți să fii unul dintre ei. Personal, mă întreb câți oameni care s-au născut în Cluj au făcut pentru orașul lor cât au făcut unii care au ajuns acolo la un moment dat al vieții lor. N-o să dau exemple, pentru că nu vreau să arăt cu degetul pe nimeni. Azi vorbim de aparteneță și acceptare a comunității.
Istoric vorbind, Timișoara e un spațiu în care oamenii au fost forțați de împrejurări și contexte să accepte între ei tot felul de alte nații. La ultimul recensământ, în Timișoara aveam 7000 de germani, 24.000 de unguri, 6000 de sârbi, 3ooo de rromi, vreo mie de bulgari și încă vreo 3000 de alte etnii. La Cluj erau cam 60.000 de unguri, vreo 3000 de rromi și vreo mie de germani. Deci, înafară de unguri, celelalte etnii sunt mult mai puțin prezente. Să vină oare de acolo sentimentul mai puțin dezvoltat de toleranță? E posibil.
Ce vreau să spun e că farmecul unui loc e dat nu de cei care s-au născut și au crescut acolo, ci de comunitatea pestriță care se formează în timp. Timișoara nu ar mai fi Timișoara dacă nu ar avea atât de mulți oameni veniți din alte părți. Cultural, economic, istoric vorbind, dacă Timișoara și-ar fi arătat cu degetul toți străinii care au ajuns în oraș, azi nu s-ar mai mândri bănățenii cu orașul lor plin de cultură europeană. La fel și Clujul. O fi el capitala Ardealului, dar fără oamenii care l-au crescut (și care mulți sunt veniți din alte zone ale țării sau chiar din alte țări) nu s-ar mai lăuda azi că are oameni mai deștepți ca-n alte locuri.
Într-adevăr, ca om venit într-un oraș mai mare am remarcat și eu, ca și alții, că ”băștinașii” au o oarecare atitudine de superioritate față de toți cei care aleg să se stabilească aici. E normal, nu vrei ca în lumea ta bine organizată să se stabilească oricine. Dar să n-o ducem la extrem. Mă bucur că am reușit să mă integrez destul de rapid și nu am fost nevoită să muncesc o viață întreagă pentru a demonstra că merit să aparțin. Cum ziceam, timișorenii sunt mai toleranți decât alți oameni născuți în orașe mari pentru că au fost nevoiți de-a lungul istoriei să accepte printre ei o mulțime de străini.
Sunt de acord cu Oana. Există o atitudine de respingere a oricărei persoane noi venită într-o comunitate deja formată. Ține de noi să luăm deciziile corecte și să acceptăm sau nu persoana respectivă. Dar să arăți cu degetul o viață întreagă pe cineva pentru că nu s-a născut în aceeași maternitate cu tine, mi se pare cel puțin eronat. Spuneam la începutul articolului că m-am născut la Alba Iulia. Simt că aparțin Meccăi (oamenii de acolo vor schița un zâmbet acum. Așa cum Banatu-i fruncea, așa e Alba un fel de Mecca) cam cât simt că aș aparține Galațiului. Adică deloc. Certificatul de naștere nu-mi dă dreptul să tai și să spânzur în numele locului. În schimb, de Timișoara simt că aparțin. Viața mea e aici, ”acasă” e aici, prietenii și oamenii pe care îi iubesc sunt aici. Eu țin de locul ăsta, chiar dacă m-am născut în altă parte.
Încerc doar să spun că da, oamenii sunt mândri și au atitudini superioare. Poate e o atitudine bună, poate nu. Eu, personal, nu o încurajez. Sentimentul de respingere există, că ne place sau nu. Depinde de noi dacă îl luăm ca atare și îl tolerăm sau naștem tot felul de reacții negative la asta. Oricum mândria omului n-o poți schimba.
Ceea ce nu se stie e ca articolul Oanei a pornit de la o atitudine jegoasa a unor oameni, care aruncau cu rahat din spatele unui cont intitulat “clujeni”, ei fiind orice altceva decat clujeni. Pe de alta parte, nici eu nu sunt din Cluj, da’ nu m-am izbit niciodata de asa zisa superioritate locala. Am stiut sa ma integrez si azi consider ca ma confund cu clujenii get beget. Sunt nascut satmarean, da’ am inceput sa simt clujean. Pana la urma, cine are o problema cu originile mele, sa ma sune pe fix.
Si de Bucuresti ce ai putea zice? 🙂 – nu stiu cat de toleranti sunt timisorenii la bucuresteni. Am stat si eu ceva timp acol (in tm) si pot spune ca e o spalare de creieri in masa pe ideea anti-bucuresti. tot ce apartine de bucuresti sucks, doar ca are legatura cu bucuresti – inainte de a cunoaste starea de fapt reala. Iar in bucuresti poate sunt intoleranti (cu siguranta) dar aici diversitatea culturala ca zic ca tine, e mult mai mare decat in timisoara. Si lumea ori se accepta ori se ignora. (de obicei ultima). Depinde de cercurile in care te invarti. Si ca hint aici ardelenii sunt destul de bine vazuti, mai bine decat cei din alte zone. Si binenteles nu ma pot abtine sa nu comentez sloganul care ma amuza/oripileaza pe mine “banatu-i fruncea” – fruncea la ce? … am o anumita parere despre cei care se scot singuri in fata, fara sa ii intrebe nimeni nimic sau sa fie cineva curios cine o fi fruncea 🙂
Numai bine 🙂
@TVdece: asa e. Una dintre conditiile de baza aici la Cluj, cred ca multi au observat asta, clujenii in general, cu rare exceptii, isi vad de treaba lor. Fiecare cu a lui. Nu se baga in treburile tale, nu te acuza, nu te ataca. Sunt marinimosi, am zis-o, te ajuta un doi, indiferent de unde vii. Iubitori, iubesc cam orice e frumos, de oriunde vine. Si in ciuda aparentelor suntem toleranti (cu toate ca un pic ingamfati si aroganti, dar si astea fac parte din noi). Dar cand vine un ousider si sub titulatura de “clujeni” incepe sa faca scandal din senin si sa se ia de oameni, si mai mult, pe nedrept, eu una, clujeanca fiind, jur ca vad rosu in fata ochilor. Adica tu te dai clujean si n-ai inteles unul dintre principiile de baza la care un clujean tine cu tot sufletul lui: nu te legi de oameni din senin, mai ales oameni care nu ti-au facut nimic.
Desigur, nu am mentionat asta tot in spiritul de clujean: nu am vrut sa le dedic o postare lor, personal. Nu am vrut sa scriu despre ei personal (cu atat mai mult cu cat nu promovez jegurile).
Mi-a parut rau ca am transmis involuntar mesajul ca locul de provenienta te face “om”. NU am vrut sa transmit asa ceva, am si spus asta. Dar fiecare citeste ce vrea sa citeasca iar interpretarea tine de liberul arbitru al fiecaruia.
Mda. Trebuia cineva sa lamureasca toata nebunia de dupa articolu’ Oanei. Noi, outsiderii, veneticii, trebuie sa fim umili si sa plecam capu’ cand vine vorba de a sta intr-un astfel de oras. Io-i respect pe timisoreni, si pe clujeni, dar nu ma simt atasat de nici un oras. Sunt pelerin, peren, trecator. Consum orasul. Pe de alta parte, acasa cand ma duc astept sa fiu respectat de outsideri. E o chestie de bun simt. Nu poti sa te caci in casa omului, decat la buda. Sa fie clar!
P.S.: Da ma! Da! Sunt din Mecca romanilor, supranumita si Alba Iulia.
Chiar daca sunt toleranti, timisorenii te eticheteaza (banatenii). Eu am sa fiu si am sa mor un Moldovean, chiar daca sunt Bucovinean, pentru ei.
P.S. Si sunt mandru cu asta.