Ziarul Unirea nu dă doi bani pe cititorii online

Product

Chiar azi scria Mece că ceva blogger dă dovadă de un articol. Pe lângă tot conținutul furat, mai și modera comentariile, să nu cumva să ajungă pe blogul lui ceva sau cineva nedorit. Drept e că fiecare face ce vrea în curtea lui, așa că am dat din umeri, am considerat bloggerul respectiv ca fiind o non-valoare și am trecut mai departe.

Dar nu pot trece așa ușor peste măgăriile făcute de publicații cu pretenții de ziare. Cică libertate de exprimare în mass-media. O fi, dar numai pentru cine scrie articolele, nu și pentru cei care comentează. Să vă povestesc.

Ziarul Unirea este una dintre cele mai vechi publicații din județul Alba. Îmi amintesc că îl citeau părinții mei încă de când eram foarte mică. Îl citeau și bunicii, și străbunicii înaintea lor, că există din 1891. Mulți locuitori din județ au abonament. Ceilalți, mai tineri, îl citesc online.Și despre varianta asta online a ziuarului am ceva de comentat.

Nu contest calitatea articolelor, nu-i treaba mea să bag de vină la capitolul ăsta. Dar nu pot trece așa, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, peste faptul că doar anumite comentarii rămân online. Nu e vorba de cele care conțin cuvinte obscene, spam sau reclamă la alte publicații. Spre exemplu, acum câteva zile apărea un articol prin care publicația anunța Zilele Cetății Sebeș. Într-un final, după ce timp de vreo 10 ani sărbătoarea a fost una cu mici și bere, într-un final s-a gândit cineva să o transforme într-un eveniment cu tentă medievală. Mi-a plăcut inițiativa. În sfârșit se face ceva pentru a scoate în evidență istoria orașului.

La articolul care anunța evenimentul au apărut 3 comentarii: primul înjura o companie din zonă, Kronospan (care într-adevăr nu este foarte iubită de populație pentru că poluează zona). Al doilea era scris de ceva mic negustoraș. Se lua de faptul că Primăria le-a impus să servească mâncăruri și băuturi din vase de porțelan sau lut, nu de plastic, pentru a se integra mai bine în atmosfera medievală. Omul era nemulțumit că, vezi doamne, va trebui să și spele vasele după ce se murdăresc. În plus, comenta că evenimentul este unul de calitate îndoielnică. Deși, așa cum scrie și în articol, se află la prima ediție. Cum poți judeca un eveniment cu 2 săptămâni înainte să aibă loc?

Al treilea comentaiu era al meu. Inițiativa de a transforma bâlciul ieftin care ieșea de fiecare dată într-un eveniment îngrijit și cu o tematică potrivită cu orașul  mi s-a părut de lăudat. Am scris asta și am mustrat puțin comentatorii de dinaintea mea că, în loc să susțină inițiativele locale, știu doar să arunce cu pietre în tot ce nu-i de duzină. Din păcate, de când mă știu așa au stat lucrurile acasă. Cum reușește cineva să facă ceva notabil, cum se trezesc vreo câțiva deștepți să bage de vină.

Să revenim la durerile noastre și să aruncăm acum cu pietre în Ziarul Unirea. Pentru că din cele trei comentarii a mai rămas doar unu: cel care înjură Kronospan-ul. Acum mă întreb ce vor să transmită dragii redactori prin asta? Că e mai important să înjuri la liber decât să susții un eveniment? Că nu dau (ei, redactorii) doi bani pe opinia cititorilor? Că cei care citesc de acum înainte vor reține doar că evenimentul este unul organizat cu scopul de a distrage atenția populației de la problemele cu adevărat grave? Nu știu, nu am înțeles exact gestul lor, dar mi se pare o reacție de doi bani, care-i situează la același nivel de profesionalism cu bloggerul despre care scria Mece mai devreme.

2 Comments

  1. Fara sa fiu conspirationist, am impresia ca se lucreaza mai mult decat credem noi in spatele site-urilor de stiri. Cand ne injurau postacii pe site-ul ziarului Unirea si ne faceau in toate felurile, moderatorul isi randea-n barba. Cand a scris JorjH un comentariu mai dur, fara sa fie jignitor, la articolul cu lecturile urbane, moderatorul l-a amenintat cu banarea (nu sunt sigur daca stie s-o faca, dar ma rog). Am lasat atunci un coment destul de “fioros” la adresa moderatorului, insa soarta a facut ca site-ul sa se blocheze si sa se piarda. Dintr-o mare lehamite, nu l-am mai reluat.Mi s-a parut paradoxal gestul moderatorului si total partinitor. Odata o sa-i scot ochii cu treaba asta. But not yet, not yet…
    Cu alte cuvinte, Zilele Sebesului erau o mare mizerie, golanie, scarba, voma si lautarism. Daca anul acesta va fi altfel, Sebesul va pierde lichelele de pe sate si sugatorii de pahare de plastic. Sa speram ca va castiga sebeseni.
    De ce n-au promovat mai mult schimbarea asta? I-as fi ajutat cu un articol, un link etc. Nu vorbesc de relevanta mea, ci de gest. Ca tare mi-e scarba de ce-au fost Zilele Sebesului!

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close