Păcatul din umbră

Conform DEX, o relație se definește ca fiind o legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora. Așadar, o relație presupune cel puțin doi subiecți între care se realizează o serie de legături.

Doi oameni pot relaționa sub mai multe forme. Pot fi prieteni, parteneri de afaceri, colegi, cunoștințe, membri ai aceleași familii, iubiți, soți, ș.a.m.d. Atât timp cât dezvoltă orice fel de relație, se presupune că între ei există și niște interacțiuni. Acum termenul de interacțiune presupune o serie de acțiuni în ambele sensuri.

Relațiile sunt parte din noi. Știm deja că omul este o ființă socială și că, în izolare are toate șansele să o ia razna rău de tot sau chiar să moară. Așa că, vrem, nu vrem, trăind în societate trebuie să păstrăm vii relațiile cu alți oameni. Norocul nostru că avem posibilitatea de a alege cu ce fel de oameni să interacționăm și pe care din ei să-i evităm. Dacă relațiile ne păstrează în viață, unul dintre păcatele capitale ar trebui să fie: să nu ucizi relațiile pe care le ai cu semenii tăi, decât dacă e imperios necesar și dictat de motive obiective.

Bineînțeles, ca în orice, și în lumea asta a interacțiunii umane există o serie de reguli. Nu poți, pur și simplu să decizi că vrei să fii cel mai bun prieten al cuiva și peste noapte să și devi asta. Trebuie să treci printr-o serie de evenimente care să te ajute să-i câștigi încrederea și simpatia. La fel, nu poți nici să omori o relație doar pentru că te-ai trezit azi dimineață cu fața la cearșaf. Atunci când ai dezvoltat un minimum de interacțiune cu cineva, e de bun simț să-ți raportezi și la acea persoană deciziile cu privire la modul în care relaționați.

De exemplu, Ion și Gheorghe sunt prieteni. Beau împreună, muncesc împreună pământul, se mai ajută cu câte un sfat sau cu câte o vorbă bună când e cazul. Într-o dimineață, trezit cu fața la cearșaf că Mărie n-a făcut cafeaua bună, Ion decide că nu mai vrea să fie prieten cu Gheorghe. Și devine bădăran, prost crescut, nervos. Vorbește urât cu prietenul și vecinul lui, după care își bagă picioarele în relația pe care au dezvoltat-o. Că lui nu-i pasă că i-a promis lui Gheorghe că-l ajută a doua zi să-și sape grădina, că pe-a lui Ion au săpat-o ieri. Nu-i pasă nici că Gheorghe, bietul, e nedumerit de ce se întâmplă. Ion știe că el e cel mai deștept și, dacă zice o treabă, apoi așa e cu siguranță. Așa că Gheorghe nu poate decât să fie prieten bun și să ia totul ca atare.

Și uite așa mor relațiile. Că nici Gheorghe nu-i tâmpit. Are și el propriul sistem de valori și, uneori, mai și judecă. Și dacă vede că Ion e razna rău de tot, apoi se ia și pleacă-n lumea lui, că mai trăiesc în sat și Vasile, și Ilie, și Miron.

Da’ nu-i păcat să omori o relație numai pentru că tu te crezi mai deștept decât restul pământului? Că poate ai tu intenții bune, dar vorba aia, lipsește practica. Și în loc să strângi în jurul tău oameni, te vei trezi într-o zi singur. Nu-s chiar proști toți filozofii ăia care afirmă că omul e o ființă socială, făcută să aparțină unui grup. Și nici ăia care spun că relațiile au propriile lor regului de formare și desfacere. Nu te trezi tu mai deștept decât 2000 de ani de existență, că nu rezolvi nimic decât să omori niște relații și apoi să-ți pară rău.