Că ne scăldăm într-o troacă de orgolii, se știe de când e lumea. Unii se controlează mai bine, alții mai puțin. Oameni care ieri îți spuneau că le ești prieten te scuipă azi pentru că ai reușit să faci ceva ce ei au fost prea lași să încerce. Aruncă cu noroi doar pentru că se simt răniți în adâncul orgoliului lor imens. De ce să te bucuri tu de reușitele tale, când ei ar fi putut să facă același lucru? De ce să iei tu toți laurii, când ei ar fi știut mai bine, ar fi făcut mai bine, ar fi planificat mai eficient?
Așa-i, poate te-ai fi descurcat mai bine. Dar cât timp discursul tău rămâne doar un discurs, lasă-ne pe noi, toți, să ne vedem de treburile noastre. În teorie toate par simple și ușor de făcut. Dar ai pus mâna să faci efectiv ceva? Altceva decât să dai cu părerea despre toate? Băgători de seamă are deja prea mulți lumea asta. E greu să te mai remarci între ei. Și dacă ai ajuns conjunctural în imediata mea apropiere nu înseamnă că o să ciulesc urechile la toate aberațiile pe care le debitezi. Îmi place să primesc sfaturi de la oameni care au muncit mai mult ca mine. Ei știu, din experiență, nu din cărți, că lucrurile funcționează într-un anumit fel. De-asta prefer să-i ascult atunci când îmi spun ceva. De-asta nu plec urechea la ceea ce-mi povestești.
Și lasă orgoliile acasă când vii să ne întâlnim. Am remarcat că oamenii care nu te periază suficient ajung, automat, în categoria ”persona non grata”. Nu îmi plac pupincurismele, sunt acțiuni care se desfășoară prea aproape de anumite orificii deranjante pentru simțul meu olfactiv. Așa că mai bine mă lipsesc. Trăiește tu în cruda realitate, că eu sunt prea naivă s-o văd prin ochii tăi.
Ai nevoie de o confirmare a superiorității? Uite, ți-o las scrisă aici, s-o vezi de câte ori ai nevoie. Da, ești mai frumos, mai deștept și da, întdeauna ai dreptate, mai ales atunci când nu ai. Acum poți să-ți vezi liniștit de lumea ta, ți-am recunoscut supremația. Lasă-mă în Wonderland, unde oamenii vorbesc frumos, lucrurile bune se întâmplă și paranoia a uitat să se nască. Am treburi mai importante de făcut decât să-ți înghit ție toate rahaturile.
Ok, ne-am racorit, acum inapoi la treaba 😉
0 likes
Bucura-te ca intalnesti oamenii de genul. Ai subiecte pentru blog 🙂
0 likes
Sa nu uitam ca daca toate astea nu ar exista, nu am putea aprecia frumosul/binele la adevarata valoare, ar fi totul prea monoton. 🙂 shiny day sis 😉
0 likes
in loc sa invete din succesul altora sunt rai si porci(cum ii numesti tu), ar trebui sa sufere de genul de invidie pozitiva care sa ii stimuleze sa faca ceva, dar cer prea mult
0 likes