Noul meu laptop Toshiba

Uncategorized

Pentru blogul meu anul 2013 începe târziu, odată cu elevii școlilor preuniversitare. M-am desprins destul de greu de atmosfera de vacanță cu somn și cărți bune, dar nu ăsta e motivul pentru care scriu abia acum.

Moș Crăciun a fost generos în 2012 și mi-am făcut  mi-a făcut cadou un laptop nou, de care recunosc că aveam mare nevoie deja. L-am primit la începutul acestui an din pricina sărbătorilor și mi-am alocat aproape 2 săptămâni de probe și teste de tot felul, cât m-am priceput eu ca utilizator fără experiență tehnică de vreun fel. Vreau să vă spun câteva cuvinte despre el, că tot m-ați întrebat unii dintre voi cum se mișcă noua jucărie.

În primul rând să vă fac cunoștință cu noul meu laptop Toshiba. Menționez încă de la început că nu l-am ales din cauza culorii, ci pentru ceea ce știe să facă, deși întâmplarea de a-l găsi doar roșu nu mă deranjează, ci dimpotrivă. Încă nu i-am găsit un nume, recunosc că parcă mi-e uneori dor de prietenul Yoshi. Nu, nu, Yoshi nu și-a dat ultima suflare, a fost trimis la mama, că era bătrân și își dorea sincer să fie pensionat. M-a servit eroic câțiva ani buni și, deși încă funcționează, nu mai are același randament ca pe vremea tinereții lui, prin 2009.

Așadar, noul meu Toshiba conține un Intel Core i5, de 32nm, 2400 MHz, are 4GB RAM, o placă video dedicată, ATI Radeon. Are și-un hardisk de 750 GB, să-mi încapă toate filmele și muzica.

M-am jucat cu el aproape 2 săptămâni. Și când spun m-am jucat, ar trebui să citiți că din astea două săptămâni mi-am petrecut vreo opt zile jucând SIMS3 și Assassin’s Creed 3. Urmează, peste vreo două săptămâni, să joc și Skyrim, dar vreau să aștept să apară noua extensie și pentru PC, nu doar pentru console. Laptopul se mișcă foarte bine, cu toate opțiunile jocurilor la maxim. Nu se încălzește, nu face zgomot și, pe display-ul lui de 15.6 inch, jocurile arată mult mai frumos decât pe Yoshi. Photoshop și alte programe din gama Adobe se mișcă și ele foarte bine.

Îmi place că în sfârșit mi-am luat un laptop cu USB 3.0, datele de pe hard-ul portabil s-au transferat e noul hard rapid, nu așteptând cu orele ca altădată. Bineînțeles este și ceva ce nu-mi place la el. Tastatura. Obișnuită fiind cu tastele vechiului laptop, pe care abia le atingeam și deja tastau literele dorite, la tastatura nouă e nevoie de ceva mișcare până să reușesc să tastez bine. Așa că ori mănânc litere, ori scriu încet, ambele variante fiind neplăcute. Bănuiesc că mă voi obișnui și cu tastatura asta, că nu-i chiar un capăt de lume, însă recunosc că-mi plăcea mai mult cealaltă.

Mă plimb destul de des cu el după mine, așa că greutatea nu este de neglijat. Din fericire, nu-i nici greu, nici ușor. Are 2,3 kg, nu-mi rupe spatele când plec în oraș cu laptopul după mine. L-am ales așa pentru că mi-am dorit musai un display suficient de mare încât să mă pot juca și să mai pot face câte ceva în Photoshop. Dacă l-aș fi cumpărat doar pentru a sta pe net, mi-aș fi luat o tabletă.

Per total sunt foarte mulțumită de el, mai ales că bateria îl ține vreo 3 ore dacă mă joc și vreo 4 ore și jumătate dacă lucrez. Adică se potrivește perfect cu un drum de Oradea sau de Sebeș, fix cum aveam nevoie. Dacă și-a mai cumpărat careva dintre voi modelul ăsta de laptop m-aș bucura să-mmi spuneți cum vi se pare vouă. Mai ales despre cum se comportă după un timp aș vrea să știu.

 

2 Comments

  1. E normal sa nu fii obisnuita cu tastatura, dar in timp te vei obisnui. Cel putin asa am fost si eu la inceput. Configuratia pare ok, mai ales daca nu te joci foarte mult 🙂

       0 likes

  2. Eu pana acum nu mi-am luat laptop ca il foloseam pe cel de la job, dar acum in ultima perioada i-am cam simtit lipsa si m-am hotarat si eu sa-mi iau un Lenovo. Sunt super incantata de el. 🙂

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close