Că limba taie mai rău ca sabia e vorbă veche, dar până nu a tăiat în carne vie nu tare am plecat urechea asupra ei. Nu că nu m-aș juca toată ziua cu cuvinte, dar prefer să le folosesc pe cele care conving într-un mod civilizat și util, fără a apela prea des la cele care rănesc în mod deliberat, mai ales în situații delicate. Însă asta poate sunt doar eu și-o mână de oameni care și-au petrecut șapte ani din viață sub oblăduirea părinților.
Pe partea cealaltă, să nu intri în gura târgului, că nu mai scapi neam cu toate țiglele pe casă. De la o poveste simplă în care 1+1 fac 2, se ajunge la tot felul de SF-uri de care Asimov însuși ar fi absolut impresionat. Și poate că toate ar fi bune și la locul lor, dacă nu ar exista minunații prieteni atotștiutori și dătători de sfaturi gratuite, care încercând să repare greșelile altora își umplu agenda (și târgul) de greșelile lor. Că dacă 1 nu era prea drept și celălalt 1 nu era prea strâmb, cu siguranță se găsește vreun Gică de la Sculărie care să-i alinieze la gard și să le strice apele, de nu-ți mai dă în veci un calcul simplu, ci o integrală mai complicată decât cele din gazeta matematică. Sau, mai rău, nu mai ajungi la niciun rezultat și lași calculul nerezolvat.
Și-atunci când Gică umblă cu cioara vopsită prin sat, până la urmă se alege praful de credibilitatea lui, că se știe că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Poate că durează un an, mai bine, până să se afle toate poveștile complicate, la un pahar de vorbă între doi oameni care n-au nicio legătură cu poveștile lui Gică. Și poate că, dacă o sticlă de vin conține mai multă filozofie decât toate cărțile din lume, alegi să stai la o bere. Și, mai mult, poate că la întrebări pe care nici nu știai că le ai, răspunsurile vin de unde nici nu te aștepți.
Măcar de nu s-ar grăbi Gică ăsta ca fata mare la măritat, poate și-ar da seama că persoana a treia singular se folosește doar când vorbești despre alții, că altfel creezi confuzii grave la nivelul superficialității egoului propriu. Dar cum e greu la deal cu boii mici, mai bine-l lași pe Gică în plata Domnului și fugi de el cât vezi cu doi ochi. Că prietenia e ca dragostea: cu forța nu se poate, decât dacă-i pe gustul ambilor participanți. Și de-obicei nu-i, chiar d-alede Gică, la un calcul simplu în mintea lui, e mai plin de prieteni decât caprele de râie.
Important e că, atunci când tragi o linie și faci un calcul, din proverb în proverb afli rezultatul: după atât timp nicio ecuație nu-și mai are sensul, că doar nu-i teoria relativității să iei un Nobel pentru ea.
1 Comment