Mă interesează cam tot ce mișcă pe piața de comunicare din țară. Vreau să știu tot, de la cine ce aduce nou, la cât câștigă fiecare categorie de angajați și nu în ultimul rând ce mai cer angajatorii. E normal, chiar dacă eu nu sunt și sper că nu voi mai fi niciodată angajat. Îmi place să pot oferi oportunități de angajare tuturor celor care vin să învețe împreună cu echipa PRbeta, deci trebuie să cunosc cât mai bine cerințele pieței.
În general, dacă studentul care a venit la PRbeta să învețe își dorește un job, în câteva luni găsim un job pentru el. Ne putem mândri cu vreo 4-5 fete care lucrează în domeniu de mai bine de 2 ani deja și cu încă un val de junioare proaspăt scoase pe piața muncii în ultimul an. Le-am învățat pe fiecare să se lupte, să studieze și să-și cunoască valoarea, pentru a nu ajunge să facă munca a patru oameni pe salariul unei vânzătoare în Mall.
Din acest motiv, când văd anunțuri de internship sunt foarte atentă la cerințe vs. ofertă. Din păcate, există o mare discrepanță între definiția de dicționar a cuvântului și ceea ce cred angajatorii că înseamnă. Se presupune că într-un internship înveți modul de lucru al companiei și lucruri noi din domeniul de activitate, urmând să rămâi angajat în acea companie dacă dai randament, se vede că înveți rapid și obții rezultate. Însă nu e obligatorie partea asta cu angajatul la final. Sunt companii care oferă stagii de practică (așa se traduce în românește cuvântul ”internship”) de câteva luni, cu scopul de a oferi viitorilor specialiști în domeniu un spațiu în care să poată învăța practic ceva, pentru că la școală suntem încă bombardați de inutilități. Admir companiile care fac asta, însă din păcate nu toate sunt bine intenționate.
Când văd anunțuri de internship, de cele mai multe ori mă bucur că există companii deschise la minte, care oferă o șansă celor aflați la început de drum, chiar dacă în realitate scopul unora este să își găsească oameni cu potențial mare, dispuși să lucreze pe bani puțini. Știu companii care o dată la 2 ani își schimbă aproape complet angajații, pentru a lucra în permanență cu forță de muncă ieftină, fără pretenții și disperată după un job. Dar asta e altă poveste, nu e o situație generală.
Mă enervez însă până simt că aș lua de gât un cretin de director de companie sau cel puțin un HR Manager al cărui singur loc în lume ar trebui să fie sub cheie, la Gătaia, nu într-o companie, de fiecare dată când citesc câte un anunț de internship de felul ăsta. Adică stai să înțeleg. Tu, compania X, vii să oferi studentului un stagiu de practică și îi ceri experiență în domeniu? Și, după ce termină stagiul muncește toate astea de mai sus în 2 ore/zi când e clar vorba de muncă pentru minimum 4-5 ore? E ca și cum te-ai înscrie la un curs de germană și profesorul te-ar pune să predai în locul lui. Gratis. În plus, cerințele sunt cât se poate de specializate, nu poți pune un proaspăt absolvent sau un student fără pic de experiență să îndeplinească sarcinile alea.
Cazul de mai sus nu este un stagiu de practică. Este un exemplu de nesimțire dusă la extrem de către un angajator care a învățat să speculeze disperarea din piața muncii. Sunt convinsă că sunt mulți care s-ar duce să facă un ”intership”, în speranța că peste 2 luni vor primi și mult doritul salariu. Sunt aproape sigură că angajatorul se va folosi de naivitatea oamenilor pentru a-și acoperi câteva luni bune până va fi dispus să scoată un ban din buzunar. Un om care să fie capabil să lucreze tot ce presupune fișa postului, nu se duce să lucreze două luni pe ochi frumoși. Cei care aplică sunt începători, șomeri de multă vreme sau oameni care nu au de fapt nicio treabă cu domeniul. Normal că nu vor putea să își atingă targetul la sfârșitul perioadei de probă internship.
Și dacă aveți impresia că este un caz singular, răscoliți internetul. Vedeți bloguri de proaspăt absolveți care s-au lovit de nesimțirea viitorilor potențiali angajatori. Vedeți cum sunt tratați de fiecare dată când aplică la așa un job. Și-apoi uitați-vă în jurul vostru. Câți prieteni au povești de genul ăsta? Eu, una, știu că o prietenă de-a mea a lucrat toată vara asta într-un ”internship”, cu promisiunea că de la 1 septembrie va primi salariu. Suntem în 7 septembrie și șefa ei urlă și face crize de isterie de câte ori încearcă fata să deschidă subiectul. Cică nu are timp de prostii acum, că e de lucru. Discuția despre bani poate să mai aștepte.
Aveți mare grijă la ce vă înhămați! De cele mai multe ori ”internship-urile” nu sunt decât o metodă a companiilor de a nu plăti pentru munca voastră. Dacă nu sunteți studenți sau proaspăt absolvenți, dacă aveți un minimum de experiență în domeniu, căutați un job și nu vă lăsați mințiți de promisiuni false ale unor companii îndoielnice. Așa cum nu vor să plătească primele 2-3 luni de muncă, așa nu vor vrea să le plătească nici pe următoarele.
Te-ai mira sa afli ce pretentii au cei din corporatiile mari de la proaspetii absolventi …sa ii auzi pe cei de la HR cu ce texte te intampina la interviuri, cum se dau loviti tot timpul ca e criza, ca nu sunt bani , ca e mult de lucru , ca nu mai e ce-a fost , ca vai ce rau ne merge etc…..amuzant este , ca daca te uiti pe bilant, la sf de trimestru constati cu stupoare ca majoritatea acestor companii au o cifra de afaceri mare iar profitul este considerabil dar ei continua cu aceleasi texte de “companii defavorizate” asteptandu-se sa le faci treaba pe acelasi salariu ….asa sunt firmele din Romania, prea putine sunt cele care chiar iti recunosc adevaratul potential si te si ajuta sa ti-l valorifici si mai mult, sa ti-l rasplateasca pe masura .. La fel am patit si eu cand m-am angajat , interviu, texte ieftine , false, al 2-lea evaluator se juca pe telefon, probabil era prea ocupat de facebook in timp ca eu imi insiram cunostiintele in domeniu …de pretentii nu mai vorbesc, ca asi putea sa scriu un roman despre ele . Asa sunt corporatiile, mai ales la noi , cu multe pretentii si rasplata cat mai mica …
0 likes
Prima firma la care m-am angajat cand aveam 19 ani (ok, a 2-a, dar prima a fost summer job) a facut la fel… si din pacate face si in zilele noastre. Cere oamenilor sa stie programare la nivel avansat dupa care ii tine in “training” platit cu 400 lei / luna pana cand maria ei patroana considera ca sunt suficient de bine pregatiti. Stiu cazul unei fete care din decembrie e tot in training. Din pacate, in Hunedoara (unde e firma respectiva) e cam singura pe piata muncii asa ca, daca nu vrei sa te muti, o faci si p-asta. Ufff!
0 likes
Ce firma din Hunedoara ?
0 likes
Chiar numele nu stiu daca vreau sa il dau… dar e chiar in Hunedoara… si e singura firma de soft (din cate stiu eu). Do the math 😉
0 likes
Bun, sunt eu singura careia i se pare cretina ideea asta de internship? Si io am mai lucrat cu unul-altul, dar AM PLATIT fiecare chestie. Normal, ca, fiind incepator, nu ia mii de euro, dar am platit cinstit (si mult peste asteptarile ‘internului’ oricum), chiar daca am facut eu dupa aia ‘curatenie’ in ce au lucrat. Eu NU lucrez moca si nu astept ca altul sa faca asta. Asa ca, daca as lua faza asta in serios, as lua incepatori la un salariu mai mic, dar i-as plati. Ca, asa cum eu nu suport ideea de a munci moca, nu vad de ce altul ar trebui sa manance rahat doar pentru a lucra cu mine
0 likes
Nu e cretina ideea de internship, paote fi un win-win facuta cum trebuie (ca orice alt lucru de altfel). De exemplu eu n-am probleme sa ‘mentorizez’ (ca nu-mi vine alt cuvant) pe cineva care vrea sa invete practic pe software devel. Nu l-as plati pt ca il invat chestii pe care nu le-ar invata ever la scoala dar clar nici nu l-as pune (gen neutru, femeile sint incluse) la chestii complicate sau doar l-as exploata.
Si motivatia e simpla: daca cineva vezi ca e bun, invata rapid , pasionat etc si cel putin in domeniul meu cred ca sint rare persoanele astea, daca doar il exploatezi pierzi o resursa valoroasa. Daca eu as decide in firma si mi-as permite sa-l platesc da, dupa un timp as recruta persoana, indiferent de domeniu e pacat sa dai cu piciorul unui om competent. Si probabil sint multi proaspat absolventi care real au neuroni capabili si pasiunea necesara sa devina f buni in domeniu. Depinde de tine ca firma cum ii prinzi, ii formezi si-i pastrezi.
0 likes
pentru intership depinde foarte mult firma la care te duci sa aprofundezi. dar am vazut ca sunt multe astfel de firme care ofera intership faci aceeasi munca a unui angajat cu norma intreaga poate mai bine ca el, primesti un salariu de part-time cand tu lucrezi full, dar la sfarsit pastreaza doar pe cei care se multumesc cu un salariu mic
0 likes