Era Ajunul Crăciunului și eu nu puteam pleca să-mi vizitez familia. Lucram aproape în fiecare zi, cu excepția celei de Ajun și celei de Crăciun. Orașul era cuprins de febra cumpărăturilor și-a pregătirilor dinaintea sărbătorilor. Doar eu mă plictiseam singură în casă. Toți prietenii mei erau plecați din oraș.
Tot discutând cu un cunoscut oarecare pe messenger, ne-a venit ideea să facem, totuși, ceva, să nu fim singurii din lume care stau în casă plictisiții de Crăciun. Două ore mai târziu era în fața blocului meu, după încă câteva ore ajungeam la Staja. Abia ne cunoșteam, însă pe drum am decoperit că, pe lângă faptul că ascultăm aceeași muzică și citim aceleași cărți, ne place zăpada mult.
El era din Lupeni, dar nu își dorea să ajungă acasă la părinți din motive care acum îmi scapă. Ne-am cazat, așadar, la o pensiune din Straja, după ce cu greu am găsit o cameră liberă. Ce-o fi fost în capul nostru? Era normal să fie plină stațiunea de Crăciun. Degeaba am căutat noi cazare în Straja pentru două persoane, în două camere diferite, n-am reușit să găsim mai mult. Singura cameră liberă din toată stațiunea era una matrimonială, în mansarda unei pensiuni. Dacă stăteam în pat vedeam cum ninge peste noi cu fulgi mari, ca bucățile de vată de zahăr.
După ce-am reușit să ne cazăm, am decis să profităm la maxim de acel weekend la Straja și-am plecat direct spre pârtie. Eu nu știu să schiez aproape deloc, însă m-a învățat omul câteva lucruri esențiale. Dacă aș fi avut mai mult timp, aș fi optat pentru un instructor de schi, știu unii destul de buni în Straja. Însă, pentru o zi sau două, nu avea rost. Era, oricum, o energie pozitivă și sănătoasă în toată stațiunea, așa că am decis să ne plimbăm prin zăpadă, până sus, la Cruce.
Mi-a povestit cum vara se organizează excursii la vârful Straja sau pe Valea Brăiței, până la cascade, un loc deosebit de frumos, care te farmecă și te rupe de timp. Sau, că Vila Alpin organizează coborâri cu tiroliana, care sigur îmi vor plăcea. Dar, asta, vara. Coborând de la Cruce ne-am oprit la bisericuța din stațiune, apoi la pasajul cu sfinți și, într-un final, ne-am oprit să luăm cina la Vila Alpin (unul dintre cele mai primitoare locuri în care am mâncat în Straja), să cerem detalii despre tot felul de activități pe care le au ei în program. Abia când se pregăteau oamenii să închidă restaurantul am plecat de acolo, așa mult ne-a plăcut atmosfera. Ne-am pierdut în povești interminabile, așa cum doar oamenii care se cunosc de puțin timp pot avea.
Între noi s-a născut o chimie ciudată, atunci. În următorii ani am revenit la Straja, cu drag, împreună. Era locul nostru, cel în care am ajuns străini, dar de unde ne-am întors suflete pereche. Am considerat mereu că în acel am am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri de Crăciun: o jumătate de suflet. De aceea, poate, fiecare excursie pe munte, fiecare dată când plec să văd Raliul (merită să mergeți, e super fun), fiecare primă zăpadă pe pârtie și orice vară cu turiști iubitori de plimbări pe munte îmi plac, la Straja, mai mult decât oriunde altundeva.
Frumos cadou de Craciun… 🙂
După focul de tabără am intrat toți în vilă. Am mutat toate scaunele și fotoliile în living și ne-am înghesuit să avem cu toții loc. Suntem mulți. Suntem mulți și toți fericiți că trăim experiența asta. După câteva minute în care încă persistă o mică zarvă, se face liniște. Una dintre fete spune “haideți să ne jucăm ceva”. La auzul propunerii, repornește zarva și fiecare are câte o idee. Din gălăgie se distinge “ce-ncape-ntr-o valiză”, “sticluța”, “mima”, zeci de jocuri ghicit, de ingeniozitate, de cultură generală, artistice și creative, de vocabular și cineva propune inclusiv ”de-a v-ați ascunselea”. Și ne-am jucat până la trei dimineața, am râs cu lacrimi, am filmat cele mai hilare prestații și am amenințat că vor fi urcate pe youtube.
Straja este o locatie perfecta pentru a petrece cateva zile de relaxare
Ceal mai frumos cadou de craciun 🙂 am fost si eu odata la Straja…chiar este un loc exceptional. Nu pot sa uit lnistea de acolo, cafeaua de dimineata cu lapte de mei, plimbarile de dupa masa…. 🙂 chair a ramas o amintire de neuitat.