Blog. Nume. Prenume. Oraș. E-mail.

Suntem vreo câteva zeci de mii de bloggeri în România. Unii celebri, alții începători, unii care vor să facă bani, alții care scriu de plăcere. Irelevant. Important este că suntem foarte mulți și nu avem cum să ajungem toți pe listele de campanii ale agențiilor.

De partea cealaltă a baricadei, acolo unde locuiesc PR-iștii și agențiile, lucrurile se văd puțin altfel decât de la noi, bloggerii. Și spun asta pentru că îmi câștig pâinea lucrând în comunicare, deci, implicit, o parte din munca mea presupune și research pe bloguri. Adică culeg bloguri care mi se par interesante și potrivite cu ce vrea să comunice clientul meu și plătesc advertoriale pe respectivele bloguri.

Revenind,spuneam că din perspectiva PR-istului lucrurile arată altfel decât prin prisma bloggerului. Pentru că bloggerii mici și/sau mai puțin cunoscuți se plâng mereu că nu sunt și ei implicați în campanii. Dar nici nu muncesc în sensul ăsta. În primul rând, orice blogger din lume care-și dorește să fie plătit să scrie, trebuie să dețină o pagină de contact și o descriere adusă la zi. Uite un link spre AȘA NU și un link spre AȘA DA. În al doilea rând, trebuie să pună mâna și să scrie că-i interesat să se implice în campanii. Și, dacă se poate, și în ce fel de campanii.

Spre exemplu, de mai bine de-o săptămână caut bloguri din Timișoara. Nu mă interesează ce trafic au. Singurele cerințe pe care le am sunt săfie scrise din Timișoara, posesorul lor să scrie cel puțin o dată pe săptămână și să aibă o adresă de contact. Blogger mi-a găsit peste 7500 de bloguri din Timișoara. Doar vreo 20% sunt active și doar 2-3% din ele au și-o adresă de contact.

Dacă eu, ca reprezentant al unei companii, mi-aș dori să implic într-o campanie bloggerii mici din oraș, cum fac să dau de ei? Că nu-s nici telepat, nici nu lucrez la SRI. Răspunsul este simplu. Nu dau de ei, că n-am cum. Așa că tot la cei 30-40 de oameni pe care-i cunosc deja le trimit mailuri și îi invit să participe la evenimente sau să ia parte la campanii.

Și-atunci să nu mă enervez când se trezește câte unul fără nume, fără față, ascuns în spatele unui blog cu 10 cititori să sară ca ars că el este nebăgat în seamă? Păi cine să-l bage în seamă, bietul, dacă el singur se definește ca fiind Nimeni?