40 de ani cu Nicu Alifantis

Uncategorized

Am crescut cu muzica lui Nicu Alifantis în casă. Mama și tata, doi oameni cu gusturi destul de diferite într-ale muzicii, îl aveau ca singur numitor comun în acest domeniu pe Nicu Alifantis. Cred că eram încă la grădiniță când, de ziua mea, am cântat pentru prima dată Emoție de toamnă. Mi se părea că e un cântec făcut special pentru mine.

Peste ani, încă ascult cu mult drag muzica maestrului Alifantis. I-am văzut câteva concerte, i-am cumpărat câteva albume. Vizita acasă, la părinți, încă sună ca un cântec de-al lui. Între timp, am asociat cântecele lui cu diverse blonde iubiri, cu un cântec de leagăn sau cu vreo romanță. Cântările folk a care particip de câte ori am ocazia conțin, fără excepție cel puțin 2-3 cântece de-ale lui. Și-apoi, trebuie să recunosc că atunci când sunt atât de obosită încât nu pot adormi, îmi pun în căști muzică de-a lui Alifantis și adorm așa, ca un copil care ascultă un cântec de leagăn. 

Nicu Alifantis împlinește azi 40 de ani de când ne umple sufletul cu muzică bună, 40 de ani de carieră în care a pus pasiune și pentru care a trudit. Îmi doresc ca și copiii mei să crească tot cu muzica lui și să o iubească cel puțin la fel de mult ca mine. Ce mi se pare extraordinar este că Alifantis încă aduce noi interpretări ale cântecelor vechi și, mai mult, lansează periodic muzică nouă, de foarte bună calitate. Asta înseamnă pasiunea pentru muzică: să poți aduce ceva nou și frumos, chiar și după 40 de ani de carieră.

Și, că tot vorbim despre muzica lui, trebuie să vă spun că maestrul Alifantis a pregătit un nou album, ”Mozaic”. Lansarea lui are loc la București, în 20 și 21 mai, la Opera Națională. Dacă sunteți din capitală sau dacă aveți drum pe acolo, vă rog eu să mergeți la concert și să vă gândiți și la mine pentru 2 minute. Mi-aș dori tare mult să ajung, însă Bucureștiul e departe și munca mă ține legată de Timișoara. Voi cumpăra albumul nou, pentru că l-am ascultat deja online, pe site-ul dedicat lui și mi-a plăcut foarte mult.

Îi doresc domnului Nicu Alifantis mulți ani plini de pasiune și inspirație și să fie la fel de iubit și peste multă vreme, când copiii mei și-ai voștri vor fi bătrâni deja.

2 Comments

  1. Pingback: Mozaic | Alma Nahe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close