3,2,1 Action!

Uncategorized

Suntem bombardați cu reclame în fiecare zi. Mai mult, unii dintre noi le mai și căutăm pe net, să vedem ce se mai întâmplă în curțile altora mai deștepți decât noi. Și am observat, bineînțeles că fiecare brand se chinuie să vină cu ceva nou, inedit și cât mai aproape de sufletul și portofelul consumatorului.

Dar câte branduri se pot lăuda că sunt atât de iubite de consumatori încât aceștia se apucă să vorbească de capul lor despre ce minunat e produsul X sau brandul Y? Nu multe, așa-i? Adevărul e că oricât s-ar chinui un brand să comunice frumos, tot nu reușește 100% să ajungă la inima consumatorului. În schimb, atunci când prietenii vin și ne spun cât de mulțumiți și amorezați sunt de câte un brand, parcă altfel îi ascultăm și altfel ne vine să punem mâna să citim mai multe sau să încercăm un anumit produs. De exemplu, eu beau cafea Jacobs pentru că mama e mare fan și mi-a recomandat-o de fiecare dată cu cîldură, nu pentru că s-au investit nu știu câti bani în reclamele superbe la Alintaromă.

Sunt mereu curioasă cum percep oamenii un anumit brand, dar nu am prea avut ocazia să aflu un răspuns la întrebarea asta decât citind diverse statistici sau forumuri. Nu-s mulțumită cu atât. Așa că de azi până joi seara (inclusiv) am de gând să văd filmulețe și reclame făcute de consumatori pentru brandurile lor preferate. Pentru mine e ceva nou și sunt foarte curioasă cum vor arăta spoturile oamenilor.

Dacă vreți și voi să vedeți cealaltă față a brandurilor, vă invit să îmi țineți companie deseară, mâine seară și joi și să discutăm apoi la un citro ce impresie v-au făcut. În Timișoara, evenimentul se întâmplă la Aethernative Cafe, în Unirii, începând cu ora 20:00. Este organizat de IqAds (era de așteptat, nu?) și se desfășoară în mai multe orașe ale țării, simultan. Programul și mai multe detalii găsiți pe site-ul evenimentului Brand Film Festival, că despre el este vorba în povestire. Au făcut și un eveniment pe Facebook în caz că vreți să știți cine mai vine.

Eu voi fi în Aethernative începând cu ora 19:30. Mă sunați sau ne vedem direct acolo dacă aveți chef să veniți.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close