Unde ieșim în Timișoara?

Timisoara

Întâmplarea face să cunosc destul de multe localuri din Timișoara. Îmi place să descopăr locuri noi și, deși unele devin favorite, nu mă oprește nimic să mă plimb și pe la concurență. Nu știi de unde apare o surpriză plăcută.

Localul căruia îi sunt fidelă de 8 ani (pot spune că e cea mai lungă relație pe care o am aici, în Timișoara, hehe) este D’arc. Numai dacă nu sunt în oraș sau dacă urmează să am vreo conferință sâmbătă dimineața nu mă găsiți acolo. Îmi plac atât de mult muzica și atmosfera, încât revin cu plăcere în fiecare vineri seara. În plus, e unul dintre puținele locuri din oraș unde barmanii sunt în permanență cu zâmbetul pe buze. Mai mare dragul să revin. Cred că faptul că mă găsiți aici în fiecare vineri de 8 ani e suficient pentru a-i oferi o garanție.

Apoi e Irish Public House (cel din spatele Tribunalului), unde îmi petrec cam 2/3 din timpul de lucru dintr-un an. Unii îl știți ca fiind ”biroul meu”. E cunoscut în oraș pentru Meniul de Prânz, gătit delicios și la prețuri bune (15 lei) și pentru butucul pe care jucăm ”Cuie”. Uneori seara e mult fum, dar ziua e locul potrivit pentru lucru. Vara e răcoare și liniște. Muzica este bună, la un volum decent și vine la pachet cu toată atmosfera aia de Irish Pub pe care o promite numele. Un mesaj către Adi: nu da click pe link-ul pub-ului, o să înțelegi tu de ce.

Little Pub, locul în care am cântat pentru prima dată la Karaoke, e cel mai mic pub pe care l-am văzut vreodată. Îmi place atmosfera prietenoasă și oamenii care se perindă pe acolo. Am văzut că există o tendință de a include în grup pe orice om care calcă pragul locului cu zâmbetul pe buze. E locul care te vindecă de toate bolile. Am găsit cea mai ieftină bere Terapia din oraș. Doar 7 lei. Efectele secundare ale tratamentului sunt imediate și se traduc prin bună dispoziție generală. Într-o noapte, pe la 3, vreo 5 oameni îmi cântau în microfon I Would Do Anything for Love. Cum să nu-mi placă?

Nu uit să menționez Scârț, locul în care se întâmplă teatru. Numele lui complet este Scârț, loc lejer. Și-l merită din plin. Vara poți sta în grădină, printre copaci și flori, într-un hamac sau pe niște butuci mici din lemn. Admiri liniștea, te bucuri de umbră, bei o zamă de fructe și uite cum a trecut o zi de weekend. Te simți ca la bunici, la țară, în vancanță. E locul pe care-l cauți dacă te-ai săturat de toate terasele pe care îți faci veacul de obicei.

Nu în ultimul rând, dar ultimul descoperit este Emotion. Terasa e fix în Unirii, loc tocmai bun să-ți bei dimineața cafeaua și după-amiaza limonada. Cum mă plictisesc repede să consum aceeași chestie, locul ăsta e perfect. Limonada e de foarte multe feluri (cu piersici, căpșuni, pepene, mere, mentă, fructe de pădure sau pere). Au sistem de răcire pe terasă, așa că pot sta liniștită la umbră să-mi văd de treabă, fără să mor de cald. Încă un plus: au încărcător de iPhone (se aude Ovidiu?). Și dacă toate astea nu m-ar fi convins, cu siguranță a făcut-o Gabi.

Cam astea sunt locurile mele preferate din oraș. Bineînțeles că nu sunt singurele prin care umblu, dar aici revin cu regularitate. Voi pe unde vă faceți veacul?

 

16 Comments

  1. River Deck, Caffe People, Atmosphere (aici doar pentru ca au Dr. Pepper);
    Pantheon, Heaven (outdoor) – pentru zbenguiala
    Carturesti – pentru varianta “chillex”

       0 likes

    1. Dr. Pepper am găsit și-n Cuib D’arte. E deasupra de Aethernative, în Unirii. Un loc boem. Totuși, din ce cluburi îți plac, nu știu dacă ți-ar plăcea în mod deosebit. E mult prea puțin glamour. 😉

         0 likes

      1. Nu are legatura cu glamour`ul, cocalari sau pitzipoance cocalarizate. Dar ultimii 10 ani de interactiune cu muzica ma fac sa fiu mai critic vis-a-vis de sonorizare si mixaj. Alea sunt doua locuri cu “scule” performante, si oameni la butoane care stiu ce fac. Plus ca mai aduc si event`uri ca lumea, gen: Vali Barbulescu, Sak Noel, Dj Optik. Bine … pe langa alte multe, trompete :). Dar, daca locul tau are Dr. Pepper, clar o sa il vizitez 😀

           0 likes

  2. Mie in Unirii in momentul asta imi place Square. Defapt, de prin iarna tot imi place, aveau o ciocolata calda cu marshmellows delicioasa :). Si mai e o terasa care nu stiu de ce bar apartine unde au o limonada enorma si delicioasa.
    Si Scart, ah de cand nu am mai fost. As smotoci Peticu’.

       0 likes

  3. Buna Cristina,
    Ai descoperit un om tare bun in Gabi. Si patronii de acolo sunt la fel, cu mare bun simt si foarte atenti cu clientii. Ei au lucrat la The Note in vremurile bune si sunt doi tineri capabili care sper sa aiba succes cu Emotion.
    Irish Pub e preferatul sotului meu, il cunoaste toata lumea acolo. E unul din putinii scotieni din oras. Eu am fost de cateva ori sa mananc, dar nu e genul meu de local.
    Scart e pentru connaisseurs 🙂 Si iarna am stat pe terasa, ne-au dau paturi.
    In D’arc e prea mult fum. De altfel in orice local de genul. Dar am participat la multe seri minunate acolo. Apropo, mai este ecranul cu desene animate in podeaua din toaleta de la femei?
    Little Pub e pe lista mea de MUST de cand am vazut ca ai scris prima data despre el, dar inca nu stiu unde este, trebuie sa caut adresa.
    Preferatul ramane River Deck in serile cu muzica buna sau in zilele cand am chef de o bautura deosebita, sunt ca acasa acolo.
    Pentru liniste ma duc la Sevastia’s Book, vis a vis de Clinicile Noi. Au wireless si prize la fiecare masa.

       0 likes

    1. Salutare. Si mie-mi placea la Sevastia’s Book. Dar de când e cald n-am mai fost la ei. Nu știu exact de ce.
      Little Pub e pe o străduță de lângă Pestalozzi. Cum vii de către sensul giratoriu, ultima stradă pe drepata înainte de clădirea cu Setup Venue. Cred că au pe Facebook o hartă. Dacă nu te descurci cu indicațiile de acolo, dă-mi un mail să-ți las numărul meu de telefon. Îți explic cum ajungi și cu mașina, și pe jos.
      Îmi place ce-mi povestești despre patronii de la Emotion. Se vede că pun suflet în munca lor, să știi. Sper să le meargă cât mai bine, că au cea mai bună limonadă din oraș (părerea mea).

      Să ne citim cu bine 🙂

         0 likes

  4. Buna Cristina,
    Nu ai chef de o limonada excelenta la Riverdeck? Saptamana viitoare daca ai timp, in timpul zilei. Imi povestesti si mie de cura de slabit, imi povestesti de Little Pub si poate am si eu ceva sa iti povestesc tie (sper). Mi-ar face mare placere sa te cunosc IRL.
    Cred ca stiu unde e Little Pub, undeva langa Utopia?

       0 likes

    1. Ce idee bună. Ne vedem săptămâna viitoare. Îți scriu un mail cu detalii și date de contact. Abia aștept să ne cunoaștem IRL 🙂

         0 likes

  5. Incercati si Old Boy’s pub. Din piata Balcescu pe linia lui 8 spre sala olimpia. E un mic “pub” intretinut de o domna foarte de treaba. In rest e simplu si foarte colorat. Intreg local a fost pictat de doamna si de sotul ei.

       0 likes

    1. Când stăteam în Girocului mergeam prin Old Boys. Îmi place mult muzica, îmi amintește de perioadele faine din liceu și facultate.

         0 likes

  6. Alex, Cristina,
    Sau sunt putine locuri bune in orasul asta sau noi suntem pe acelasi calapod 🙂
    Old Boys a fost o descoperire prin 2007 si am stat acolo multe nopti uitandu-ma la concertele Pink Floyd. Pe atunci fumam ca un sarpe, dar cand am devenit nefumator nu m-am mai dus prin beciuri in care fumul se taie cu cutitul, pur si simplu simt ca ma sufoc. Pe vremea cand ma duceam eu era patron un domn Marius.
    Cristina, abia astept 🙂
    Ar trebui sa scrii un articol despre locuri care au fost si nu vor mai fi, cred ca fiecare are o geanta plina de amintiri.

       0 likes

  7. La D’Arc am fost destul de rar. Am facut o chestie cu Guerrilla acum niste ani si am fost dezamagiti de multe chestii. Irish-ul ar fi OK, daca nu ar fi atata fum. Ma dispera ideea de a veni acolo, dar, daca acolo is blogmeet-urile, asta este. Nu vin insa cu drag. Am mancat cate un sandwich din ala la farfurie si a fost acceptabil. E drept ca nu as petrece acolo toata ziua, probabil din cauza fumului, ca am io treaba cu el. Scart a fost insa o revelatie. Imi place mult de tot ideea si punerea ei in practica. Am stat prin curtea aia innecata in verdeata si are clar farmecul ei 🙂

       0 likes

  8. Aethernative pentru muzica, Sevastia’s Book daca vreau pace. Tot zic, dar intr-o zi, chiar o sa ajung si in Little Pub 🙂

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close