CerebroAm văzut aseară X-Men First Class, al cincilea film din seria X-Men. Personal mi s-a părut absolut fabulos, dar poate că fanul înrăit din mine își spune cuvântul din nou. După povestea lui Wolverine, X-Men First Class îi aduce în prim plan pe Charles Xavier și Erik Lehnsherr. Adică pe viitorii Profesor X și Magneto. Practic e povestea începuturilor X-Men.
La fel ca primul film X-Men, începe cu imaginile cutremurătoare dintr-un lagăr nazist, în care Erik ( Michael Fassbender, pe care l-ați mai văzut în Inglorious Basterds) este despărțit de părinți și forțat de doctorul Sebastian Shaw (Kevin Bacon, care cu alura sa de Bad Boy a interpretat foarte bine rolul negativ) să-și exploateze mutația. Metodele folosite de doctor nu sunt tocmai ortodoxe, lăsând traume adânci asupra lui Erik, așa că povestea continuă peste câțiva ani, când devenit adult acesta trăiește cu singurul scop de a se răzbuna.
În paralel, Xavier copil crește într-un castel în Marea Britanie, primind toată educația pe care și-a dorit-o. O descoperă pe Mistique încă din copilărie și trăiește cu speranța că nu sunt singurii mutanți. Cercetând continuu această temă, devine unul dintre cei mai buni teoreticieni ai evoluționismului. Pe James McAvoy l-ați mai văzut în Atonement și în Wanted. Îl rolul lui Charles Xavier se potrivește foarte bine, conturând natura blândă și idealistă a acestuia într-un mod în care puțini ar putea s-o facă.
Magneto și Profesorul X se întâlnesc conjunctural, din cauza inamicului comun Dr. Shaw, în timp ce amândoi încearcă să-l elimine. Povestea aduce în prim plan un al treilea război mondial, marina rusă și cea americană, câteva avioane de luptă, un submarin, suficiente arme pentru a distruge o insulă întreagă și doi amirali care, deși se află de părți opuse ale frontului au cam același gen de reacții în situații asemănătoare. Producția are multe referiri la personajele din serialul animat, explicând relațiile dintre Mistique, Xavier și Magneto, povestea lui Beast, motivul pentru care s-a înființat școala profesorului X și cum a ajuns Xavier în scaunul cu rotile.
Mi-a plăcut mult momentul în care apare în poveste Cerebro, ustensila cu care Xavier își amplifică puterile și pornește în căutarea celorlalți mutanți din lume. Pentru că nu se poate să fie X-Men fără Wolverine, personajul își are micul moment de glorie când Xavier și Magneto încep să recruteze mutanți pentru a forma o armată ce urmează să apere SUA de atacurile sovietice. Wolverine apare în film fox 12 secunde, suficient însă pentru a-și manifesta caracterul tipic de lup singuratic iritat de orice prezență umană. Încă o surpriză plăcută pentru mine a fost January Jones, în rolul Emmei Frost, telepatul lui Dr. Shaw. Probabil fanii Mad Men o cunosc ca fiind soția lui Don. Cei mai puțin pasionați de seriale au mai văzut-o în Anger Management, jucând rolul Ginei.
Adevărul este că în film se simte puternic amprenta britanică a regizolului Matthew Vaughn (A mai regizat Layer Cake și Snatch, pe care dacă nu le-ați văzut încă trebuie să le treceți pe lista de Must See), care știe să îmbine momentele de acțiune cu cele cu un caracter comic. Este un film de vară, cu acțiune și umor fin, recomandat în special fanilor Marvel și celor care au nevoie de o gură de aer prospăt și o încărcătură energetică pozitivă. Eu o să-l văd încă o dată, cel puțin, pentru că mi-a plăcut foarte mult. Un singur detaliu cromatic i-a știrbit puțin din perfecțiune, dar vă las să vedeți voi filmul până la sfârșit pentru a vedea despre ce vorbesc. Acum vă las cu trailerul și mă duc să mă uit la primele 3 filme, că mi s-a redeschis apetitul pentru Marvel.
Vaughn a regizat intr-adevar Layer Cake dar la Snatch a fost doar producator (e filmul lui Guy Ritchie, ai grija la orgoliile sensibiloase :)). Si vezi ca-i Dr Shaw, nu Show. :p Altfel, mi-a placut cum ai scris. Ma bucur ca te-o multumit filmul.
0 likes