Am cunoscut-o vineri pe Hanna Bota, doamna care mi-a schimbat, în mai puțin de 2 ore, perspectiva despre timp și Time Management. Hanna e scriitoare și antropolog și cred că foarte bine ar putea ține discursuri inspiraționale. Nu are specializare de Project Manager, dar ceea ce face și ceea ce vorbește ar putea ține loc de curs oricărui om care vrea să învețe câte ceva în acest domeniu. Ceea ce povestește Hanna e mult peste nivelul unor ”specialiști” în domeniu.
Cum spuneam, după o discuție de mai puțin de două ore, am plecat acasă cu sufletul mai ușor, cu visele înmiite și cu o listă de lucruri pe care ar trebui să le învățăm cu toții de la oamenii din Vanuatu. Vă scriu și vouă câteva, că poate aveți nevoie de ele.
1. Să nu ne mai plângem că ni-i greu. Condițiile grele de viață ne ajută să evoluăm. Noi suntem aici pentru că n-am avut temperatura potrivită, hrana nu ne-a picat din copaci, copiii noștri au plâns de foame și au murit de boli.
2. Să nu mai respingem schimbarea. O fi greu să plecăm de la căldurica tradițiilor și obiceiurilor cu care am crescut, o fi dificil să punem mâna să schimbăm ceva, dar dacă ne mulțumim cu ceea ce ne-au oferit generațiile anterioare, batem pasul pe loc. Și-aici parcă am în față celebrul ”Stay hungry, stay foolish”.
3. Să învățăm să ne bucurăm de lucrurile cu adevărat importante. Ne plângem încontinuu că n-avem bani să cumpărăm toate rahaturile din lume, că vecinii au plasmă mai mare, friptură mai bună, mașină de mai multe mii de euro decât noi. În loc să mulțumim providenței (spiritelor/dumnezeilor/pietrelor/energiilor superioare) că suntem sănătoși, apți să muncim, să fim liberi și să ne educăm copiii, ne tratăm cu antidepresive și ne dăm bolnavi de stres.
4. Să comunicăm cu copiii noștri. E important să nu-i considerăm inapți sau incapabili să înțeleagă. Ia să facem un exercițiu de memorie. Eu îmi amintesc că, pe la 4 ani, tata îmi spunea povești cu un rege puternic, Decebal, care se lupta cu vecinul lui Traian. Mai târziu, peste câțiva ani, când am învățat istoria, mi-am dat seama că știam aproape toate lucrurile și îmi era ușor să memorez datele. Vouă ce vă povesteau părinții?
5. Să nu ne apucăm să strângem lucruri inutile. Dacă avem un dulap plin de haine și când vrem să mergem undeva nu găsim cu ce să ne îmbrăcăm, dacă nu mai încăpem în casă de obiecte și încă ne cumpărăm o tonă de gunoaie (că poate ni le trebuie sau că erau la reducere), dacă colecționăm inutilități doar de dragul de-a o face, poate e timpul să spunem Stop. Mai bine am investi în călătorii, în educație, în dezvoltarea noastră spirituală.
6. Să învățăm să ne bucurăm de timp. Alergăm toată ziua dintr-un loc în altul, singurul zeu la care ne mai închinăm este Sfântul Deadline, nu avem timp să ne vedem părinții, frații, iubiții, prietenii, nu mai știm ce-i aia o zi întreagă în care să stăm doar cu sufletul nostru. Ne trăim viața în fugă și, la sfârșit, când tragem linie, realizăm că nu ne-am bucurat o clipă de ea. Unde ne sunt visele din copilărie? În ce unghier le-am aruncat? Și ce facem cu toate orele pe care le-am pierdut (cică) muncind?
Vă recomand să citiți cartea Hannei Bota, Ultimul canibal. Jurnal de antropolog. Cred că fiecare dintre noi va descoperi lucruri noi despre sine, nu doar o civilizație uitată într-o margine de hartă, la SE de Australia. Uneori poate e bine să ne oprim puțin din alergat, să ne tragem sufletul și să vedem exact după ce fugim ca apucații în fiecare zi.
As adauga la 6. Sa nu privesti inapoi, fiecare secunda din prezent ancorata in trecut inseamna doar timp pierdut. Si nu merita sa iti pierzi timpul chiar pentru orice 🙂
Ce mai e de spus dupa toate astea, in afara de faptul ca ai/avetu mare dreptate. Mai ales cu ultimul punct. La ce Dumnezeu sa mai lucrezi non-stop daca nu ai timp liber sa te bucuri de viata si de banii pe care ii castigi prin munca? Mi-a facut si mie placere sa o cunosc pe Hanna. E un om super fain.
I agree, as someone used to say …Unemployment is capitalism’s way of getting you to plant a garden.
Challenge accepted!
Referitor la ultimul punct, as putea adauga ca suntem atat de ocupati sa facem bani ca nu mai avem timp sa-i cheltuim.
foarte pline de invataturi sfaturile de acolo… cum e obiceiul la noi, as completa un pic cu o parafrazare dupa Gabriel Garcia Marquez (sper ca am scris bine):
<< fericirea e un drum, nu o destinatie – nu vei fi mai fericit cand vei creste mare, cand vei termina scoala, cand vei avea prima iubire, cand te vei integra in colectivul primului job, cand vei avea copii, cand acestia vor creste sa ajunga la scoala, s-o termine si asa mai departe… calatoria e cea care conteaza, cea care ne aduce cu adevarat bucuriile!"
oriunde am ajunge, intotdeauna vom merge mai departe, vom continua sa calatorim spre "ceva" – de obicei spre ceea ce credem ca ne va face mai fericiti/linistiti/siguri; calatoria e eterna, destinatiile sunt schimbatoare
cred ca am un oarecare… "avantaj" in a ma bucura de prezent – acum cativa ani am suferit un accident crunt de masina, "sperante minime de supravietuire"; am supravietuit totusi, si chiar daca au ramas anumite urmari fizice, nu-mi pare rau ca am avut acel accident – sunt mult mai fericit de atunci, ma bucur de fiecare clipa: ma bucur cand ma prinde ploaia pe nepregatite, cand rasare soarele in fiecare dimineata sau cand norii il tin ascuns privirii… ma bucur cand pot sa fac singur sau insotit cativa pasi la plimbare, sunt fericit cand sunt cu prietenii sau cand umblu hai-hui prin oras…
e pacat doar ca a trebuit sa trec prin acel eveniment pentru a putea sa ma bucur cu adevarat de viata… si da, pentru mine, accidentul acela a fost un nou inceput – unul foarte bun!