A douăsprezecea noapte – musical rock la Oradea

Uncategorized

Am profitat de faptul că săptămâna asta suntem în Oradea cu Workshop-urile PRbeta și-am fugit la teatru încă din prima seară. Îmi plac spectacolele de la teatrul Regina Maria și-mi place și sala în sine, așa că, de câte ori nimeresc prin oraș, musai văd și un spectacol sau două. De data asta am nimerit, din pură întâmplare, la A douăsprezecea noapte, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.

Am văzut cel puțin trei sau patru moduri în care se poate pune în scenă Shakespeare, dar nu m-a impresionat foarte tare niciuna. Cumva, ori s-a respectat prea tare originalul și m-am plictisit pe la jumtatea spectacolului, ori am simțit că, pe alocuri, s-a exagerat prea mult cu improvizațiile. Vorba unui prieten, e foarte ușor s-o dai în bară cu Shakespeare. Din fericire, spectacolul de aseară a fost ca o gură de aer proaspăt. Mi-a plăcut foarte mult varianta musical (un mix de mai multe genuri muzicale, cu accent pe rock și, pe alocuri, operă, în cazul lui Malvolio), care dă un suflu nou și o abordare foarte diferită piesei. Se cântă live, cu orchestră. Bufonul Feste (Alin Stanciu) deschide spectacolul cu o baladă, apoi are câteva intervenții muzicale în puncte cheie.

malvolio a douasprezecea nopate oradea

Povestea este cea clasică: Viola și Sebastian, gemenii, sunt despărțiți de un naufragiu. Viola (Anda Tămășanu)  se travestește în bărbat și ia numele de Cesario pentru a putea intra în serviciul contelui Orsino (Richard Balint). Acesta este îndrăgostit de Olivia (Mihaela Gherdan) și îl trimite pe Cesario să o cucerească pe trufașa Olivia. La curtea Oliviei locuiesc unchiul alcoolic, Sir Toby (Sebastian Lupu), Sir Andrew Aguecheek (Pavel Sîrghi) – un aspirant naiv și foarte comic la inima acesteia și Malvolio, intendentul Oliviei.

Ioana Dragoş Gajdo, în rolul lui Malvolio, a fost, aseară, preferata mea. Un rol greu, în travesti, jucat excelent și cu foarte mare priză la public.  Cuvinte în maghiară, accent bihorean, acolo unde se permite, interacțiune cu publicul, o partitură de operă într-un moment foarte bine calculat de regizor. Ce mai! M-am îndrăgostit iremediabil de felul în care Ioana Dragoș Gajdo îl joacă pe Malvolio și, dacă atunci când citeam Shakespeare personajul mi se părea extrem de greu de digerat, aseară a făcut deliciul spectatorilor.

Spectacolul se mai joacă în această stagiune, pobabil în decembrie. Voi reveni la Oradea să-l văd și împreună cu prietenii. Între timp, Hoinaru, care a fost și el aseară la spectacol, și-a luat bilete pentru București, unde puteți vedea A douăsprezecea noapte duminică și luni în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

*sursa foto http://teatrulreginamaria.ro/.

 

1 Comment

  1. He,he, eu nu sunt din Oradea si nu am viztat orasul din nefericire, motiv pentru care sunt mai mult decat incantat sa vad astfel de review-uri o sa am un motiv in plus sa nu evit vizita in acest oras.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close