Știu ceva ce voi nu știți! Dar pentru că-i prea mișto, nu pot să țin numai pentru mine.
Să vă povestesc, deci. Mi-am terminat dieta și medicația și acum pot să mănânc și câte ceva delicios din când în când. Așa cum era și normal, am început cu un sandwich de la Lucas. Timișorenii știu deja, e locul ăla din Unirii unde se găsesc cele mai bune sandwich-uri din oraș. Dacă nu sunteți de pe aici și aveți vreodată drum în oraș, musai să gustați un sandwich. Da’ musai, musai! Mno, până stăteam eu la coadă și încercam să mă hotărăsc între multitudinea de sandwich-uri, am aflat o chestie foarte faină.
Am aflat, din surse sigure, că din 14 martie putem mânca sandwich-uri de la Lucas și din altă parte decât din Unirii. Pam pam! Pentru că ne plac mult și se cere un spațiu mai mare, oamenii deschid încă un loc, în plin centru, acolo lângă librăria Eminescu. Sau lângă Restaurant Club 21, depinde pe care-o știe fiecare mai bine. Mno, fix acolo o să fie Lucas-ul ăsta nou. Aceleași sandwich-uri bune, aceleași ingrediente naturale. Și păstrează și locul din Unirii, pentru ăștia care lucrăm prin zonă și ne e mai la îndemână să dăm o fugă până lângă Dom.
Din câte am înțeles, locul nou e mai spațios și, vedeți și voi, e fix în buricul târgului. Bănui c-o să se anunțe și prin ziare, cât de curând și știu c-o să fie și o lansare oficială. Despre asta nu știu încă prea multe, dar sunt sigură că o să aflăm la momentul potrivit. Deocamdată asta era important: din 14 martie, la Timișoara, mai avem un Lucas Super Sandwich. Poftă știu că v-am făcut, așa că…ne vedem la un sandwich.
Cam cate reclame inteligente poti sa scrii?
0 likes
Cam câte produse, evenimente și persoane cred eu că merită promovate.
0 likes
Ce-i drept, nu a fost o reclama asa proasta ca la skoda 😉
0 likes
E bine ca merge afacerea, doar ca fix langa noul lor spatiu exista deja concurenta. E un loc fain numit British Take Away, unde au sandwich-uri destul de bune si chiar mai ieftine cu doi lei ;). Lasa ca din toata concurenta castiga clientii :).
0 likes
Nici nu știam. La cât de des umblu eu prin centru în ultima vreme, puteau să-l și renoveze și tot n-aș fi observat. Bine de știut, totuși, încercăm și concureța cât de curând. Tnx for sharing 🙂
0 likes
Ar fi dragut din partea lor sa revina la elementele care le-au consacrat… bunavointa fata de clienti, sandwich-urile calde si consistente, etc.
Le-au cam pierdut in ultima vreme…
Daca fac asta, eu redevin fanul lor 😀
0 likes
@Gerhald: am trecut de cateva ori prin fata lu British Take Away dar nu imi era foame. Poate azi incerc.. daca zici ca-i bun si ieftin.
0 likes
Daca se muta cu tot cu mutrele acre ale vanzatoarelor din Unirii cred ca o sa spun pas. Am jurat dupa ultimele 2-3 experiente ca nu le mai calc pragul (me si inca few friends included. Pacat de sandwich-urile alea bune.
0 likes
Iu-hu, asta e o veste buna :-)). Mie nu mi se par acre toate din Unirii, doar cateva, alea tinere sunt tare dragute.
0 likes