Discutând cu niște prieteni, aseară am susținut sus și tare că banii ar trebui ținuți toți pe card. Să n-ai grija lor când faci cumpărături, să ai întotdeauna ceva bani pe card pentru cumpărăturile online, să nu îți fie frică de hoți, din astea. Adevărul este că de cele mai multe ori nu scot de pe card decât strictul necesar, pentru că în majoritatea locurilor pe unde obișnuiesc să merg există posibilitatea de a plăti prin POS.
Toate frumoase până a trebuit să-mi schimb cardul. Mai expiră și astea, ce să-i faci? ING mi-a trimis PIN-ul nou la o adresă la care nu mai locuiesc demult. De două săptămâni, poate mai mult, aștept să-mi primesc PIN-ul la ei la bancă. Am făcut cerere să mi-l emită din nou, dar până se mișcă toate hârtiile în sistemul ăsta suprasaturat de birocrație durează. Așa că, de câte ori am nevoie de bani trebuie să merg să scot de la singura sucursală din oraș, numai între 9 și 16, de luni până vineri. Că au program scurt, se pare. Practic, accesul la cardul meu mi-e limitat mai mult de 2/3 din zi.
Azi am alergat toată ziua și am uitat să trec pe la ING să-mi scot bani. Pe la ora 16:00 nu mai aveam nici măcar de-un pachet de țigări. Îi transfer rapid Doinei niște bani și o rog pe ea să cumpere pe drum către casă. La un magazin nu le mergea POS-ul, la altul nu aveau țigări. Mai mare dragul. Noi sufeream amândouă ca niște câini bătuți. Fumătorii știu despre ce vorbesc aici.
Așa că am pus de-o chetă mică cu ce mărunți am găsit prin casă, în ideea că pe seară tot ajunge una la un bancomat, dar până atunci ne trebuie țigări. Cu ocazia asta ne-am dat seama că vânzătoarea de la magazinul din fața scării e defapt o miliardară sub acoperire. Att de urât s-a uitat la Doina când i-a pus banii pe masă, de parcă i s-a adus o jignire personală. Banii sunt bani, de mama naibii?
Oricum, mi-a fost învățătură de minte. Mâine dimineață îmi transfer toți banii pe card-ul de BCR. Acolo nu am niciodată probleme când vreau să scot bani, să alimentez un cont și oamenii au program normal, până la 18. Și apropo de BCR…voi cu cine faceți banking?
eu fac banking cu bancuta din fata blocului!
uneori imi ia comision, alteori nu, depinde de vreme si de cata lume e in cartier la momentul respectiv.
0 likes
Da, mă, ai avut dreptate. poate nu-i o idee chiar atât de inteligentă să-mi țin toți banii pe card.
0 likes
Ma numesc Galceava Constantin si sunt consultant financiar Raiffeisen Bank. Pentru cei interesati de carduri de cumparaturi, credite , refinantari nu ezitati sa ma contactati pe adresa de e-mail mectris@yahoo.com . Va rog sa lasati si un numar de telefon si ceea ce ati dori.
Cu stima
0 likes
cu brd ca e singurul automat din sat :)) trist, dar daca as sta in timisoara, probabil ca as fi ales alta banca, dar mi comod cu ei, chiar daca au niste comisioane stupide, dar nu platesc drumul pana la oras 🙁 oricum bine ca poti transfera asa usor online, ca eu nu pot, trebuie sa ma duc prima data la banca sa le dau contul ala, sa il treaca pe lista de conturi safe si etc etc
0 likes
Parerea mea e ca nu merita sa ai card in 100 de parti. De ce ? Exista o notiune care nu se invata la scoala: managementul cheltuielilor. La 2 carduri ai de 2 x mai multe comisioane, taxe si alte cheltuieli ascunse.
Ca sa te entuziasmez la maxim:
Tii bani pe card. Dobanda e jenanta, de 3 % parca. Inflatia e de peste 10% cea reala, nu cea declarata de idiotii de la guvernare. Pierzi 7% pe an lejer. Apoi, la orice extragere la bancomat ai taxa de 0.5% parca….. ura. Nu mai spun daca te prind cu homebanking, alte taxe lunare……
Pe bune mai bine tinem banii la ciorap ca babele. Glumesc, dar oricum suntem furati pe fata.
0 likes
Am inceput sa folosesc cardul ceva mai tare de anul trecut, de cand m-am intors in tara. Culmea e ca nu am dat de POS-uri care sa nu mearga si majoritatea comerciantilor pe care-i calc io au sistemul pus la punct.
Reversul medaliei s-a intamplat insa acum cateva saptamani. Am si cu card la o banca americana, pentru ca ma costa comisioanele din Ro, de ma indoaie, daca scot de aici. Asa ca ne-am facut din vara trecuta cate un cont cu card atasat. Card valabil 6 ani. De pe cont am tot scos maruntis .. 50, 100 de dolari etc. Rar plati mai mari.
Acu’ o luna si ceva m-am dus sa iau Nikon-ul de la magazin si am platit, normal, cu cardul, ca nu m-as duce prin oras cu 1000 de dolari cash. Banca mi-a blocat cardul a doua zi, crezand ca au dat hotii peste contul meu. Aici se urmareste cam ce obiceiuri de cheltuit ai si, daca platesti max. 200 de dolari si dintr-o data 1000, iti inchid cardul si trimit imediat unul nou.
Al nou a venit si el foarte repede, in 5 zile, nimic de zi. Acasa. Oricum am fost cu lectia invatata si am scos banii de calatorie de pe card. Sa nu am surprize. Nu mor aici daca nu pot folosi cardul cateva zile, ca oricum ne pot imprumuta prietenii nostri, plus ca am o banca la 200 de metri de unde stam, dar sa fii plecat la mama ciorilor in Sud si sa ramai fara bani de nimic nu e chiar funny. Asa ca am umblat cu suticile in buzunar, sa nu patim vreo neintamplata 😀
0 likes
Eu am folosit BRD ceva ani, pana cand am avut o experienta foarte neplacuta. Mi-ai ramas niste bani “in aer”. Pe scurt:
Asteptam o plata. Omu fiind de incredere nu am verificat personal daca au intrat banii, am vazut abia luna viitoare ca lipsesc, dupa ce a ajuns extrasul de cont. Am mers la ei si cand incolo ce sa vezi … banii au ramas in sistem, au plecat de la om din cont dar nu au mai ajuns la mine. Problema e ca nu s-au autosesizat, daca nu vedeam eu … si chiar nu erau 3 lei.
Dupa faza asta m-am mutat cu toate la BCR. Pana acum am fost foarte multumit de ei.
0 likes
Unicredit. Si nu m-a durut niciodata capul din cauza lor. 🙂
0 likes
Eu lucrez cu Alpha Bank de ani de zile. Pe vremuri se numea Banca Bucuresti. Practic “am crescut” cu ei si niciodata n-am avut nici o problema. Stiu ca pare o prostie, dar pana si utilizarea bancomatelor e mai usoara decat la altele.
0 likes
Raiffeisen bank. comisioanele sunt ok. pot scoate de la orice bancomat oricand plus ca sunt locuri unde platesc direct cu cardul comisio 0 %.Si da bankingul e bun
0 likes