Protecția împotriva radiațiilor UV

Product

S-au deschis ștrandurile de o lună deja. E plin orașul de domnițe îmbrăcate lejer, de vară. Mai mare plăcerea să stai toată ziua în Unirii să te bucuri de priveliște. Bine, adevăru-i că sunt cârcotașă uneori și nu mă pot abține să nu observ fetele cu piele arsă de soare. Știu că scuza universală este că pielea sensibilă și tenul deschis la culoare se ard foarte repede, dar nu sunt de acord că trebuie să ne mulțumim cu asta și să suferim de arsuri solare doar pentru că nu am avut norocul și genele de a ne bucura de un ten care se bronzează frumos din prima.

Și eu am o piele sensibilă și deschisă la culoare, ba mai fac și pistrui uneori, vara. Dar asta nu înseamnă că îmi ard pielea când stau la soare. În plus, că tot am trecut recent de 25 de ani, am un fel de mini obsesie pentru riduri. Așa că am grijă mereu să-mi aleg o cremă de față cu un factor protector cât mai mare, pentru că știu că radiațiile UV îmbătrânesc prematur pielea. Sunt convinsă că ați auzit toate de radiațiile UV. Dar știți cât rău pot face defapt? Cred că atunci când vorbim de un bronz frumos, ar trebui să ne gândim în primul rând la ele.

Radiațiile UV sunt, după părerea mea, cel mai important motiv pentru care trebuie să ne protejăm de soare, pentru că degradează puternic pielea și grăbesc îmbătrânirea ei. Tot ele sunt vinovate de tot felul de afecțiuni ale pielii și de arsurile solare de care vă povesteam că mă lovesc în fiecare zi. În plus, cresc riscul de a face cancer la piele și chiar nu ne dorim așa ceva.

Pentru a ne proteja pielea de radiaţiile UV putem face câteva lucruri simple:

1. Întotdeauna aplicăm o cremă de protecţie cu un filtru corespunzător. Eu folosesc pentru față o cremă cu SPF 50 și pentru corp una cu SPF 30. Cea pentru corp am grijă să fie rezistentă la apă, pentru că și în piscină mă pot arde, chiar dacă nu mă expun direct soarelui.

2. Nu stăm la soare în timpul orelor de vârf, adică între 11:00 şi 15:00. Bronzul cel mai frumos se face dimineața. În plus, evităm și căldura aceea insuportabilă care ne deshidratează puternic. În timpul prânzului putem citi o carte, admira lumea din jur sau mânca o salată plină de vitamine, că oricum tenul nostru are nevoie vara de cât mai multe. Oricum, nu ne-am dori să facem insolație și să pierdem zile prețioase de ștrand.

3. Protecţia solară trebuie aplicată pe piele cu cel puţin 15 minute înainte de expunerea la soare și reaplicată o dată la câteva ore, după ce înotăm sau ne ștergem cu prosopul, pentru a menține protecția. Asta nu înseamnă totuși că o dată pe oră aplicăm un tub de cremă. Dar nici că facem economie să ne ajungă crema toată vara. Pentru a obţine protecţia indicată de “factorul de protecţie solară”, trebuie aplicată o cantitate de 2mg/cm². Asta înseamnă cam 36 grame (6 linguriţe pline) de cremă de soare pentru corpul unui adult.

4. Foarte important: să nu uităm să ne protejăm ochii – cel mai bine ar fi să purtăm ochelari de soare cu filtru de protecţie UV și o pălărie de soare. În plus, avem grijă și de păr dacă nu-l expunem direct soarelui. Și părul are foarte mult de suferit din cauza razelor UV și, dacă mai este și vopsit, avem toate șansele să sufere mai rău decât pielea.

5. Să ne hidratăm suficient. Cremele sunt foarte importante pentru protecția pielii, dar fără o hidratare corespunzătoare n-am rezolvat nimic. Pielea își pierde elasticitatea, devine mult mai sensibilă și îmbătrânește mult mai repede. Hidratarea și protecția UV trebuie să fie prietenele noastre cele mai bune.

Am învățat o parte din lucrurile astea de pe site-ul Iwostin, care au lansat recent o nouă gamă de protecție solară, Solecrin. vă doresc doar să aveți parte de un bronz cât mai frumos. Eu revin mâine cu încă un motiv pentru care trebuie să ne protejăm de soare, de data asta unul mai personal. Până atunci poate îmi povestiți și voi ce ten veți și cum îl protejați de soare.

 

5 Comments

  1. Nu doar pielea si ochii au nevoie de protectie, si parul. Ideal ar fi ca pe plaja (sau nu neaparat pe plaja, ci cand stam in soare) sa fie acoperit sau dat cu un spray cu spf ca sa nu se decoloreze.

       0 likes

  2. Buna Cristina,
    As dori sa completez afirmatia: “reaplicată o dată la câteva ore.” Momentul reaplicarii poate fi foarte clar, este dar de SPF-ul cremei. Dar poate ne explici ce inseamna SPF si cand trebuie sa reaplicam in unul din articolele urmatoare. Si neaparat sa spui cum e cu timpul de reaplicare in cazul produselor water resistant.
    As dori de asemenea sa te intreb cum te bronzezi frumos cu SPF 50 pe fata si SPF 30 pe corp? Sau de ce spui ca trebuie sa ne ferim de radiatiile UV si apoi spui ca dimineata se bronzeaza frumos? Sunt putin confuza.

       0 likes

    1. Bună Corina și bine ai venit pe aici. Așa cum ai anticipat, voi vorbi despre SPF în unul din articolele viitoare. Din ce am citit în articolele de specialitate, scrise de dermatologi, este recomandat să reaplicăm crema o dată la două ore, indiferent dacă este sau nu water resitant.

      Dermatologul francez Catherine Bombal ne explică într-un articol că “de la 0 la 30, protecția crește foarte repede: o cremă cu SPF-ul 30 protejează mai bine decât una de 15, iar aceasta mult mai bine decât una cu SPF 8. Apoi, de la 30 la 90, progresul protecției este mai lent. Diferența dintre o cremă cu SPF 30 și una cu 60 este aproape infimă, nu se câștigă decat 1% protecție suplimentară”. În cazul cremelor cu SPF foarte ridicat, explică dr. Bombal, există însă riscul de a ne simți extrem de bine protejați și, de aceea, să prelungim timpul de stat la plajă, ceea ce nu este indicat.

      Scriam în articol că radiațiile cele mai puternice sunt între orele 11 și 15 sau 16. Bronzul de dimineață e frumos dacă îl practicăm mai devreme de ora 11. Spre exemplu, eu merg la plajă la ora 9 și stau până la 10:30, dacă am trecut deja de primul bronz. Dacă sunt la început de vară, merg la plajă la ora 9 și stau de două ori câte 15 minute cu fața apoi cu spatele. Și atât. Nu m-am mai ars de când eram în liceu.

         0 likes

  3. @Pasagera :))))

    SPF = factor de protectie solara (Sun Factor Protection), indicator care arata cat de eficace este o crema de protectie solara. Cu cat SPF este mai mare, cu atat crema este mai eficienta.
    Cum calculezi cand sa te dai din nou cu crema?

    Pai SPF arata cat timp poate sta o persoana expusa la soare fara sa se arda. De exemplu, daca in mod normal o persoana se arde dupa 12 minute de expunere la soare, utilizand o crema cu un SPF 15, acest timp este prelungit de 15 ori, adica 3 ore. Oricum, orice crema pentru protectie solara e bine sa fie reaplicata odata la 2-3 ore. (dar tu stii asta, nu-i asa:) )

    Cred si eu ca ar fi bine ca si Cristina sa folosesca pentru pielea ei alba o crema SPF 50 la inceput (aceasta e destinata tenului deschis la culoare, sensibil cu alunite sau predispus la pistrui) si abia apoi, dupa ce s-a bronzat sa foloseasca o crema cu un factor de protectie mai mic.
    Tenul fetei are un alt tip de piele, desigur, de aceea are nevoie de reaplicari mult mai frecvente a cremei protectoare cu factor inalt de protectie si neaparat de un ser normalizator dupa plaja!
    Mai multe pe http://www.oanabarbu.com, care si ea recomanda produse, dar uneori cu perdea de marketing:)

       0 likes

  4. Buna Cristina si bine te-am gasit (sunt de mult aici, dar pana acum doar am citit cu placere, insa acum esti pe domeniul mea si am vrut sa spun cateva cuvinte, sper sa nu te deranjez),
    Intrebarea de SPF pe care am pus-o are raspunsul dat de Oana. Un articol viitor care sa explice cum e cu SPF-ul si timpul de reaplicare si mai ales de cat la suta din razele solare te protejeaza diversele SPF-uri va fi util cu siguranta.
    Cred ca abordezi gresit problema protectiei solare si a bronzului. Pielea trebuie protejata in fiecare moment al zilei, in toate zilele anului (bineinteles cu diverse nivele de protectie). Bronzul este reactia pielii la un iritant (razele solare), nu este frumos in nici un caz, cel putin nu din punct de vedere al sanatatii. Toate razele soarelui sunt nocive, faptul ca dimineata nu sunt atat de puternice nu le face benefice in nici un caz.

    Buna Oana,
    Da, toate informatiile din comentariul tau sunt pe blogul meu, acela fara perdea de marketing, care nu promoveaza nimic ce nu este bun pentru piele si care incearca sa faca cititoarele sa fie mai atente cu ce cumpara, sa nu se mai lase pacalite de reclame.

       0 likes

Leave a Reply to Oana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close