Orange vs. Vodafone

Product

Sunt client Orange încă de pe vremea când îi spunea Dialog. Întâi am avut un prepay, dupa un an mi-am făcut abonament. Pe vremea aia, abonamentul era 3 sau 4 dolari și puteai să îți iei ceva opțiuni cu minute seara sau în weekend. Puține minute, nu câteva mii, ca acum. Mi-am schimbat abonamentul de vreo câteva ori, că doar nu era să rămân cu aceleași 180 de minute când eu vorbesc peste 600 – 700 pe lună, plus încă pe atât în alte rețele. Oricum, facturile mele m-au transformat în client Platinum. Care client e mai prost tratat la Orange decât noul abonat.

Cam o dată pe an îmi schimb tipul de abonament și telefonul, că nu sunt mare fană de stat la coadă în Shop-ul Orange. De data m-am hotărât să îmi iau un abonament de vreo 10 euro, care are destule minute, SMS-uri și interneți, la care să-mi adaug o extraopțiune de minute naționale, că vorbesc cu oameni din alte rețele destul de mult. Mno, după atâția ani de Orange mi s-a spus că nu se poate. Că abonamentul pe care îl am acum e mai scump și nu se poate să-mi schimbe cu unul mai ieftin. Nu le ajunge că plătesc câte 300-400 de lei pe lună. Nu le ajunge că le sunt client de atâția ani.

Așa că m-am hotărât să îmi închid abonamentul și să mă mut la Vodafone. Singura chestie e că și de Vodafone am auzit același lucru. Că își tratează frumos numai clienții noi. Știu oameni cu abonamente mai vechi de 10 ani care sunt tratați cam cum sunt eu la Orange. Și încep să mă gândesc serios care ar fi soluția. Să tot pendulez între rețele nu am chef. Că prima dată la asta m-am gândit. Un an la unii, un an la alții. Ofertele pentru clienți noi sunt foarte faine, deci ar trebui să fiu în permanență client nou să mă pot bucura de toate avantajele alea cu care se laudă prin reclame.

Apoi am început să mă gândesc serios să mă întorc la Prepay. După 10 ani de abonament, poate e momentul să revin de unde am plecat. Numai că Orange s-au șmecherit. Nu îmi mai pot păstra numărul dacă renunț la abonament. Și l-aș păstra, că-l am din 1999. Dacă îmi portez numărul la Vodafone, trebuie să stau un an pe abonament la ei, abia apoi pot trece pe prepay. Deci tot n-am rezolvat mare lucru. Așa că stau cu ofertele în brațe, înjur ca un birjar și nu mă pot hotărî nicicum între ele. Voi ce mă sfătuiți?

34 Comments

  1. Cosmote :))
    Glumesc. Toate retelele sunt la fel. Toti isi trateaza clientii la fel. Cea mai buna optiune e prepay-ul. Si eu ma gandesc serios la asta. Dar ramane de vazut 🙂

       0 likes

  2. Eu NU sunt fan Cosmote sau Vodafone…imi sunt antipatici…asa ca aleg Orange..desi de un timp incoace parca au luat-o si ei pe ulei.
    Pentru ca nu mai sunt in tara am zis sa renunt la abonament…si am pierdut numarul ca “nu mai sunt numere”….bullshit

       0 likes

  3. Eu sunt la orange de 6 ani si ceva. am avut si cartela si abonament. Acum sunt pe abonament si vreau sa trec la vodafone(pt un htc wildfire si pentru ca nu ma incalzeste cu nimic abonamentul pe care il am acum). O sa merg la orange si o sa-i intreb ce-mi ofera ca sa nu plec, dupa care imi fac actele la vodafone sa-mi portez numarul :D.

       0 likes

    1. fara suparare…dar daca o sa iei Wildfire o sa fi dezamagita. pe ecran o sa numeri pixelii. calitatea ecranului e f proasta. si eu am vrut sa imi iau wildfire dar chestia asta ma indepartat de el.

         0 likes

      1. Momentan nu-mi iau. Mersi de opinie… Dar arata prea bine… 🙁 Ma multumesc cu nokia, N-am nevoie de smartphone pentru moment 🙂

           0 likes

  4. Eu cred ca daca renunti la abonament si iti transforma cartela in prepay cred ca poti sa iti pastrezi numarul. Cel putin asta vreau eu sa fac. Si eu tot la Orange, de cel putin 10 ani, dar se pare ca nu ii intereseaza prea mult.

       0 likes

    1. Așa am vrut și eu să fac, dar de la 1 ianuarie 2011 nu se mai poate. Cred că s-au prins că renunță mulți la abonament și încearcă să-i păstreze cu restricția asta. Mulți oameni țin la numărul lor, mai ales dacă îl au de mulți ani.

         0 likes

      1. Se poate trece la prepay … mi-am inchis eu abonamentul la orange si am cerut trecerea pe prepay; acum depinde cum ai facut tu, dar eu am depus notificare scrisa in shop; in 10 minute am primit sms cum ca voi fi pe prepay … daca suni la 411 sigur ca or sa-ti zica ca nu mai sunt numere :))

           0 likes

  5. Eu am fost in aceeasi situatie, dar putin altfel. Vroiam noul iPhone 4 si desi sunt client Platinum, nu puteam sa-l cumpar decat cu 20 eur mai scump decat ar fi costat daca eram un nimeni de pe drum care vrea sa-si faca abonament la ei. Intr-adevar, toate super-ofertele sunt destinate utilizatorilor prepay si celor care vor sa-si faca abonament. Vodafone nu e mai presus. Am depus cerere de reziliere, am fost sunat de cateva ori de o tanti de la Bucuresti ca sa ma convinga sa nu renunt, am primit acelasi mesaj “nu putem sa trecem numarul de cartela”, ba chiar a fost de-acord cu mine ca un om de pe strada care-si face un nou abonament primeste telefonul la pret mai mic decat un client Platinum. that’s life.

    Desi mi-am luat respectivul telefon in cele din urma (ei mi-au scazut pretul, in schimb mi-au oferit inca vreo 100 minute nationale), ma gandesc la modul serios sa-mi schimb numarul. Da, il are toate lumea si da, va dura putin pana cand il voi comunica, dar m-am gandit putin rational si nu am gasit prea multe argumente in a-l pastra. Poate uneori o schimbare este binevenita 😉

    Ca si sugestie, nu stiu ce sa-ti propun decat trecerea pe cartela, poate chiar un telefon dual-sim. Am un prieten care are un telefon in care are un SIM prepay orange cu nush’ ce optiune super si una Vodafone tot in acelasi telefon, cu iar ceva super-optiune, plateste cam 10 eur/luna si are vreo 1000 minute in orange si vreo 1000 in vodafone.

       0 likes

    1. Probabil că o să renunț la număr până la urmă. Că sunt tot mai sigură că vreau prepay. Acum mă uit la ofertele de iPhone și ai dreptate. Nu-mi vine să cred că e mai scump pentru clienții vechi decât pentru cei noi. Urât.

         0 likes

      1. Hei, inainte sa renunti, incearca sa ii ameninti cu Protectia Consumatorului. Brusc, cei de la Orange devin foooooarte receptivi 😀

           0 likes

        1. Da, chiar am citit la tine articolul. Daca functioneaza amenintarile o sa scriu si eu despre asta. Poate mai sunt si altii in aceeasi situatie.

             0 likes

  6. Eu functionez cu Vodafone de nu mai stiu cand, dar de vreo jumatate de an am si cartela Orange. Nu am vrut sa vad in fata ochilor nici un Orange, dar acum imi dau seama ca aceasta cartela ma scoate din necaz cel mai des.

    Minutele pe care le am la abonamentul VDF nu imi mai ajung de la o luna la alta, asta desi am si un telefon de serviciu. La VDF am in schimb sms-uri cu nemiluita. Telefonul de serviciu un permite nici un sms, dar am internet la discretie. La cartela Orange pot vorbi 30 de ore, dar daca nu mai am credit nu pot da nici macar un sms, logic. Asa ca fiecare telefon e pentru altceva si toate imi obosesc tot mai des creierul.

    Sunt si eu in dubii cu abonamentul VDF. Neavand facturi mari, nu am strans nici puncte, deci nici macar un telefon ca lumea nu imi pot lua… 🙁
    Concluzia este ca mi-e si frica sa ma uit ce oferte as avea, tocmai pentru ca m-as enerva ca nu sunt tratata mai bine ca un client vechi ce sunt… 🙁

       0 likes

  7. vodafone. oricum cel mai bine ar fi un abonament in Germania. cred ca iesi mai ieftin sa vorbesti in romania. cu roaming 🙂

       0 likes

  8. Bună, eu am vrut în urmă cu cîţiva ani să fac abonament pt că dădeau telefonul pe gratis, dar mi-a fost frică să nu îmi umfle factura. Aşa că îs pe prepay. Eu ţi-aş recomanda să cumperi o cartelă cu număr şi ai 3.000 în reţea şi 75 min naţionale şi tot atîtea sms-uri cu 4 euro la activare şi foloseşti două telefoane sa-u unul cu dual sim.

       0 likes

  9. Toate firmele din Romania cat sunt la inceput sunt lapte si miere insa dupa ce si-au umplut tescherelele de bani si si-au adunat clienti incep sa-si dea arama pe fata. Astia de la telefonie mobila au piinea si cutitul in mana lor si de aceea fac figuri. Din cate stiu eu si Orange si Vodafone au primit amenzi usturatoare (38 milionae de euro de caciula din cauza tarifului practicat la convorbirile intre retele – trebuiau sa taxeze max 10 eurocenti si ei taxau cu 18 eurocenti)

       0 likes

  10. pt toti cei care se plang ca au abonamente dezavantajoase… amenintati ca plecati din retea si dupa voi vine tot neamul…garantat o sa primiti atentie si macar veti afla care-s ofertele pt clientii vechi sau pt cei care sunt nemultumiti. Sa nu va asteptati sa fiti apelati pt a vi se propune o oferta mai bune/ieftina decat aveti in prezent. Ofertele prepay sunt bunicele, insa limitate..ce faci daca ai nevoie sa dai un sms international si nu ai, ce faci daca nu mai ai min nationale si chiar ai nevoie sa suni…hai sa fim seriosi… faceti comparatie orange /vodafone/cosmote cu celelalte companii de prin batatura- distrigaz, enel, electrica, romgaz, petrom etc…veti observa o mica mare diferenta… in ceea ce inseamna multumirea clientului si concurenta.

       0 likes

  11. Salut,

    Aceeasi problema am avut si eu la abonament de 2 ori si o data maica-mea.

    Recent am vrut sa trec de la Pantera 16 la Pantera 12. Tipa de la shop: Nu se poate, trebuie un abonament cel putin egal cu cel actual (imi expirase perioade abonamentului) !

    Anterior am mai trecut prin 2 cazuri la fel si am stiut ce e de facut (in cazurile anterioare, o doamna mi-a spus sa sun la Bucuresti cand directorii zonali nu vor sa aprobe abonamentu, cica ar fi o strategie de-a lor sa iasa bine in fata Managerului fata de alte zona | asta mi-a explicat).

    Am sunat la Bucuresti unde am vorbit cu o doamna, i-am explicat ca daca nu pot sa aleg abonamentul respectiv renunt la orange, la care ea uimita m-a intrebat: cine ti-a zis tie ca nu poti alege ce vrei.

    Ii explic cum sta treaba si imi rezolva problema cum mi-am dorit. Toate bune si frumoase. De-acuma nici nu mai discut la orange shop, sun direct la ei.

    PS:

    In cazul lu maicamea-mea (mai demult 2008) taiasem abonamentu si am facut altu mai ieftin cu alt numar de telefon. In 3 zile ma suna un operator orange: ce s-a intamplat de ati incheiat actualul abonament si ati deschis altul cu un numar diferit pe acelasi nume.

    Ii explic cum sta treaba si ma intreaba daca vrea sa revina la numarul dinainte cu optiunile de pe abonamentul nou (in cadrul acestei convorbiri mi-a spus faza cu directorii zonali).

    Evident raspund ca da si in 1-2 ore problema a fost rezolvata (m-am deplasat la un work shop pentru a finaliza operatia – asa mi-a spus doamna de la Bucuresti)

    PS2: Nu va lasa-ti, sunati la Bucuresti, problemele au rezolvare ! De 3 ori in cazul meu ! Se poate si la voi !

       0 likes

  12. Eu am avut Cosmote abonament si apoi am trecut la cartela fara nicio problema. In materie de oferta minute/sms sunt cei mai tari, insa stau mai prost la internet, de aceea au bagat cartela Frog.

       0 likes

  13. ca om care vinde zi de zi servicii telecom. nu spun la ce companie :)) va dau urmatorul sfat. portati-va fratilor in fiecare an la alta companie. doar asa o sa aveti abonamente competitive. portarea nu presupune munca. se rezolva in cateva zile si in viitorul apropiat se va da lege sa se poata face intr-o zi 🙂

       0 likes

    1. Zici tu ceva. E un sfat bun. Totusi, acum ca mi-am rezolvat micile neintelegeri cu Orange, prefer sa raman la ei. N-am auzit lucruri mai bune despre alti operatori de telefonie, asa ca la ce sa plec de la un rau sa dau de altul? Momentan mi-e bine la ei. Poate data viitoare pot sa-mi rezolv treburile si fara sa le fac scandal. Poate.

         0 likes

  14. si apropo zi de zi aud tot felul de oameni care spun ca sunt clienti de platina sau de cristal :)) si ca ei sunt la o companie decand e ea in romania…………… TREZIREA !!!!! faptul asta nu inseamna nimic!!!!! eu nu as vrea sa fiu un client gold sau platinum sau de alt fel, as vrea doar sa am costuri scazute indiferent ca sunt persoana fizica sau juridica. atat timp cat alt operator iti poate da ceva mai bun si mai ieftin esti degeaba client platinum :))

       0 likes

  15. salutare fratilor, pana la urma deci nu o sa pot trece de pe abonament pe cartela ? Despre ORANGE e vorba ! Sincer eu nu as vrea sa ma mut de la ei, ca prietenii mei sunt in proportie de 90% la acelasi operator. Dar sincer nu mai suport nici eu vazand, cum ati spus si voi mai sus, ofertele pe cartele au dublu de minute,msj si alea-alea si sunt la jumate de pret fata de abonamentele !!
    Oare ce ne ramane de facut ?

       0 likes

  16. TOTI SINT NISTE NENOROCITII CARE FURA DUPA NOI PROSTIMEA IN FOND SI LA URMA NOI SINTE-M PROSTI IA SA NU MAI PLATIM NICI UNUL SA VEDEM CE-O SA NE FACA EU SINT CLIENT VODAFONE DE 10 ANI SI MA TRATEAZA CA PE UN BOSCHETAR IN AFARA CA SEMNAL AI CAM PESTE TOT NU CADE RETEAUA IN REST SINT NISTE MARIIIII NENOROCITI AR TREBUI SA FACE UN PARTID AL CELOR CARE NU VREM SA MAI PLATIM SA VEDEM CU O SA IASA CU STIMA AMONN

       0 likes

  17. Pentru cei care sunt utilizatori de abonamente orange şi vor să renunţe la el ca să treacă pe cartelă să meargă la orange shop să vorbeasc direct cu consultanţii de acolo şi se rezolva, operatorii de la 444 sunt începători. . . . Eu am renunţat în septembrie şi mi-am păstrat numărul

       0 likes

  18. sti cum e? la Vodafone sunt de cand se numea Connex- fie ca e reincarcabila fie ca e abonament. insa, nesimtirea lor (ca preturi ma refer) ma face sa ma mut la Orange. spre exemplu, ca tot vorbea cineva de iPhone (sincer nu inteleg isteria asta) la Vodafone un 4S de 32 Gb costa 299 euro la abonament de 39 pe luna … aceeasi chestie la Orange mi-a fost propusa, cum bine spunea cineva, in Shop-ul lor la 219 euro si abonament de 29 … ca sa nu mai zic ca, vodafonistii pentru a nu pleca de la ei din retea mi-au oferit … NADA! … si apropo – ia uitati-va putin pe vodafone.es (Spania) sa vedeti ce preturi au la telefoane cu abonament si apoi comparati cu ceea ce e la noi … nu vreau sa-i calific!

       0 likes

  19. Un sfat de la un client orange de aproximativ 10 ani,cel mai bine daca tot ai abonament la ei sa ramai,daca tot le platesti cate 300-400 ron/luna ca si mine de altfel,o sa fie obligati sa te stearga si pe picioare la un momentdat trebuie doar sa iti impui punctul de vedere,de exemplu eu am un abonament pantera de 26E care acum e 29E,le-am cerut sa im faca un upgrade la telefon cu punctele care le am,gen:eu am iPhone 3gs de vreun an si jumatate si le-am cerut un pret cu o prelungire de abonament de 12 luni la htc sensation XL asta nou cu castile Beats mi-au spus vreo 350E,m-am tiganit ce-i drept vreo ora cu ei pana au ajuns la frumosul pret de 200E,minunat, tiganeala chiar a mers acum detin un iPhone 3GS si un HTC Sensation XL de toata frumusetea(sa stiti ca recomand are ce vreti voi + Beats by Dr.Dre) iar trecerea de la o firma la alta nu o sa faca decat sa te pupe in fund la inceput vreo 2 luni,apoi trebuie sa te certi cu ei sa le arati ca tu chiar le dai o gramada de bani 🙂 Sper sa iti fiu de folos! Iti urez multa bafta 😉

       0 likes

  20. Salut, si eu sunt client de vreo 8 sau 9 ani la inceput si eu tot asa vreo 1 an jumate am fost pe PrePay si dupa ce am vazut ofertele…na hai ca am zis sa trec pe abonament ok…am trecut acum in prezent recunosc…am abonament de 5 euro in care sunt incluse 500 min Orange si 50 nationale 500 sms si nu imi ajunge asa ca am observat un lucru…ca pe PrePay cu 5 euro am 2000 de min Orange 750 nationale 700 mb internet…adica ce imi pot dorii. M-am dus la orange am reziliat contractul si am trecut pe PrePay si desigur mi-am pastrat si numarul. Prima data am fost la ora 20:00 si au spus ca,contractele se pot rezilia doar inainte de ora 18:00 si am zis ok…revin a 2-a zii la ora 16:00 sa nu fie nici prea tarziu nici foarte devreme…am venit si am rezolvat tot.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close