Tu ce sistem de lucru preferi?

Freelancing

Acum câțiva ani, freelancer fiind, lucram cu o companie care-mi cerea să fiu prezentă la ei în birou. Inițial, motivul era că își doresc să mă familiarizez cu modul lor de lucru și cu atmosfera de acolo. Urma să fac, printre altele, comunicare internă, să îmbunătățesc relațiile dintre departamente și să pregătesc evenimentele dedicate angajaților. Mi s-a părut firesc să petrec o lună în birourile lor. Însă, obișnuindu-se să fiu acolo, au început să mă trateze ca pe un angajat și m-am trezit cu cartela de pontaj în mână, deși eu eram plătită în funcție de rezultate, nu în funcție de numărul de ore petrecute în birou.

Creativitatea și motivația mea au scăzut foarte mult din momentul în care a trebuit să încep să folosesc cartela de acces de câte ori intram sau ieșeam dintr-o clădire. Oricum pentreceam mai mult de 8-9 ore în incinta firmei însă, cumva, simțeam un ochi în ceafă, chiar dacă-mi făceam treaba la timp. Nu mi-a plăcut și, după câteva discuții cu clientul, am decis că voi lucra de acasă și le voi face o vizită săptămânală, cum făceam și cu ceilalți clienți. Șefa de personal a insistat să rămân să lucrez din acel birou, pentru că altfel ea nu mă poate monitoriza. Am plecat de acolo și am renunțat la client, chiar dacă am rămas în relații bune până în zi de azi.

Visul meu a fost dintotdeauna să lucrez dintr-un birou în care accentul se pune pe rezultatele muncii, nu pe numărul de ore petrecute la masa de lucru, cu calculatorul în față. Până la urmă, pot lucra la fel de bine dintr-un fotoliu, dintr-un birt sau de la un birou. Faptul că aleg să stau în același loc cu mai mulți oameni ar trebui să fie o opțiune personală, nu o chestiune impusă de angajator. Am observat că productivitatea crește atunci când ne concentrăm la ceea ce avem de făcut și nu la ceasul care ticăie amenințător pe  un perete. De aceea, încurajez sistemul de lucru bazat pe rezultate, mixat cu o motivare puternică a angajaților. Pentru mine funcționează, la fel și pentru oamenii cu care lucrez.

Sunt curioasă voi cum lucrați acum și ce sistem de lucru credeți că vi s-ar potrivi. Poate preferați un program fix, poate preferați să lucrați pe task-uri, poate vă place să nu aveți niciun fel de program.

8 Comments

  1. poti sa lucrezi si de acasa si din birt ori de pe terasa, dupa cum spui tu, dar intr-un fel e mai binei sa iti delimitezi cumva un spatiu dedicat lucrului.

    varianta ideala e, pentru mine cel putin, un birou unde sa nu ai ore fixe de venit/plecat, sa ii ai acolo pe toti cei cu care ai de colaborat, si eventual sa stii ca daca intr-o zi nu ai chef/energie, poti sa lucrezi de acasa.

    mai depinde e drept si ce faci propriu zis.

       0 likes

    1. Așa cred și eu că-i cel mai bine și așa lucrez acum. E ok într-un birou cu mai mulți oameni, că mai faci schimb de idei și parcă interacțiunea te motivează mai mult.

         0 likes

  2. Si eu prefer sistemul de lucru bazat pe rezultate si nu pe numarul de ore petrecute la birou (desi, paradoxal, angajata fiind petreceam uneori si 10-12 ore/zi la birou incercand sa fac treaba sa mearga cat mai bine posibil). Ca freelancer din pacate te lovesti adesea de nevoia clientului de a te supraveghea si de a-ti cere explicatii. Pentru mine, un sistem de lucru ideal ar fi acela in care “iau in primire” proiectul de promovat raspund pentru rezultate. Mi-e greu sa dau randament daca stiu ca cineva e mereu cu ochii pe mine sau trebuie sa explic fiecare actiune, fiecare virgula sau fiecare cuvant; cred ca acest lucru e contraproductiv si acel timp ar putea fi folosit intr-un mod constructiv, realizand lucruri care intr-adevar sa aduca avantaje clientului.

       0 likes

  3. Acum depinde ce muncești. Unele joburi merg făcute de acasă în fotoliu și cum spuneai și tu fără un număr fix de ore. Alte joburi însă nu le poți face decât într-un birou sau un spațiu împreună cu alți câțiva colegi, un număr fix de ore pe zi. Ar fi foarte frumos să putem lucra toți de acasă sau dintr-un mediu extrem de plăcut.

       0 likes

    1. Și eu lucrez dintr-un birou, cu mai mulți oameni, însă nu mă întreabă nimeni când vin și când plec. Oricum, muncesc peste 10 ore în fiecare zi, că muncă este și-mi place ce fac.

         0 likes

  4. cel mai important este sa faci ce iti place sa faci, daca faci asta si ai libertate de miscari poti lucra si la birou inconjurat de o multime de persoane sau din propriul fotoliu

       0 likes

  5. Din pacate nu prea multa lume poate sa aleaga de unde sa lucreze, e mai usor cand esti freelancer, dar si acolo sunt chestii negative. Acum vreo 4 ani am lucrat timp de un an pentru o companie din Cluj eu fiind in Timisoara fara un loc fix. Preferam a fiu acasa dar am sfarsit prin a imi cumpara un animal de companie la cat de singur ma simteam.

    Dar ai dreptate cu chestia cu cartela de pontaj. Cand tot timpul esti cu ochii pe ceas, esti constrans de cineva creativitatea tinde catre 0.

       0 likes

Leave a Reply to turbo Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close