PRbeta vs. Doru Pelivan

Events, Opinie

Noi, la evenimentele PRbeta, mereu rugăm oamenii să se înscrie. Pentru o bună organizare internă, chiar dacă unele evenimente pe care le organizăm sunt gratuite, avem nevoie să știm un număr cât mai exact de participanți. Este vorba, în primul rând de spațiu. Dacă evenimentul are loc într-o cafenea cu 70 de locuri, nu putem avea acolo 100 de persoane. Contează confortul lor și buna dispoziție, de aceea nu-i bine să-i înghesuim. Nu trebuie să fim genii să știm asta, e o chestiune de bun simț.

Uneori, la evenimente vin oameni care nu s-au înscris ca participanți. Ori ne sună în ultima clipă că li s-a schimbat programul și își doresc să vină, ori se prezintă direct la eveniment și ne întreabă politicos dacă mai avem un loc și pentru ei. De cele mai multe ori, un loc sau două se găsesc.

Mi se pare o chestiune de bun simț să întrebi organizatorii dacă te primesc, pe tine și/sau pe prietenii tăi la un eveniment la care nu te-ai înscris. E ca și cum te-ai duce în vizită la cineva și ai întreba înainte dacă te primește. Însă mi se pare de o nesimțire crasă persoana care se trezește brusc în mijlocul unui eveniment privat, ca și cum are tot dreptul să fie acolo.

Am pățit-o la ultimul PRbeta Talks, eveniment pe care îl ținem într-o cafenea. Cum localul este împărțit în trei părți distincte, adică are 3 camere, noi rezervăm doar una, cu 70 de locuri. Nu avem nevoie de mai mult. În celelalte două intrarea este liberă, însă în partea rezervată pentru noi nu permitem accesul celor care nu participă la eveniment.

Ne-am trezit cu Doru Pelivan și încă doi prieteni în partea rezervată a localului. Oltea i-a invitat frumos să plece de acolo, că urmează să înceapă evenimentul și locurile sunt rezervate. Cu o nesimțire crasă, acest Doru Pelivan i-a răspuns: ”Am venit să beau un suc! Ce treabă ai tu?” vizibil deranjat că își permite cineva să-i atragă lui atenția că se află într-un loc în care nu are ce căuta. Adică marele domn antreprenor știe atât de bine ce înseamnă un eveniment de business încât nici măcar nu și-a dat seama că e pe punctul de a participa la unul, deși în jurul lui oamenii purtau ecusoane personalizate, la intrare se împărțeau materiale diverse și se instalase deja pe un ecran începutul primei prezentări.

Colega Oltea, simțită de felui ei, le-a permis să rămână la eveniment, cu rugămintea că, dacă se întâmplă cumva să nu mai fie locuri, vor trebui să plece oricum. Între timp am mai pregătit noi trei scaune la o altă masă și-am lăsat-o așa. În timpul evenimentului, Doru Pelivan i-a explicat în permanență ceva unuia dintre prietenii cu care venise. Ori nu pricepea omul ăla nimic, ori Doru băuse un suc cu ceva prafuri dubioase dătătoare de limbariță. În plus, vorbea atât de tare încât deranja până și speakerii (care vorbeau la microfon!). I-am atras, discret, atenția de câteva ori, dar nu poți schimba manierele unui om în câteva ore. Poate așa îi învață pe ei la școala de antreprenori să se facă remarcați.

Data viitoare, dacă se întâmplă să ne intersectăm pe la vreun eveniment organizat de PRbeta, cu siguranță va rămâne la intrare. Nu ne plac nesimțiții și, în mod special, nu ne place să stăm în același loc cu oameni care și-au uitat acasă bunele maniere. Cu ocazia asta am inițiat și lista de persoane care nu sunt binevenite la evenimentele noastre. Trebuia să începem de undeva, nu?

13 Comments

  1. Ti-ai pus vreodata problema ca e posibil ca evenimentul sa fi fost atat de slab calitativ, incat sa nu ne fi captat atentia si sa simtim nevoia sa discutam intre noi, despre greselile in cascada pe care le-ati facut ca si organizatori si ca si speakeri? E exact ca la scoala: unii profesori nu sunt in stare sa capteze atentia elevilor, si dau vina pe acestia din urma, ca nu sunt atenti 🙂

    Pentru ca vad ca iti speli rufele in public prin acest articol penibil, am sa iti dau si eu o replica, pentru ca eu sunt unul dintre cei 2 prieteni ai lui Doru si, cu regret o spun, am participat la acest eveniment slab!

    In primul rand, nu am vazut un event pe facebook. Apoi, evenimentul a inceput cu o prezentare a unui sponsor, care a plictisit audienta, plus ca fata care vorbea aproape plangea de emotii… pe urma a ajuns la cateva exemple concrete, si prezentarea a devenit mai interesanta dar cu ajutorul intrebarilor adresate de Doru si alti participanti. Oricum, nu a rupt gura targului.

    Apoi a continuat cu o alta prezentare a unui proiect, care, desi era interesant, mi se parea ca isi face reclama mai mult, decat ne expune exemple concrete de PR si cum le-a realizat. Abia pe la sfarsit a inceput sa faca acest lucru… Un nou punct slab.

    Bineinteles ca am plecat la prima pauza, pentru ca aveam ceva mai important de facut cu timpul meu. Cand ceea ce tu oferi lasa de dorit, mi se pare o miscare foarte proasta, sa incerci sa te iei de un individ care la randul lui organizeaza evenimente si o face la un cu totul alt nivel. Daca cineva ma va intreba despre voi, ii voi spune sincer ca nu prea aveti ce oferi! E pierdere de timp.

    In loc sa va folositi de numele lui Doru ca sa atrageti atentia asupra voastra, mai bine ati investi in calitatea evenimentelor, a informatiei si a vorbitorilor.

       0 likes

    1. Ai dreptate, e așa de prost evenimentul încât oamenii nu au nevoie de evenimente pe facebook să vină la el. Să-mi explici, te rog, care ar fi utilitatea unei astfel de metode de promovare, ținând cont că evenimentul este unul închis, lucru pe care nu cred că tu sau amicii tăi l-ați înțeles nici acum. Nu te-a invitat nimeni să participi, iar dacă ție nu ți-a plăcut ce vezi puteai să te ridici să pleci oricând, că nu te-a ținut nimeni acolo.

      Feedback-ul pe care îl primim este important pentru noi, așa că îți mulțumesc că mi-ai scris părerea ta. De data asta aleg să nu țin cont de ea, știind tipul de evenimente pe care le organizează Doru. Noi facem lucrurile așa cum știm și cum învățăm de la alții, înclusiv din exemplele negative pe care le găsim în jur.

      Oricum, acest articol este despre lipsa bunului simț. Însă cineva care nu înțelege aceste noțiuni, nu are cum să priceapă esența articolului. Faceți voi evenimente pe Facebook, noi ne vedem de treaba noastră. Măcar dorm liniștită că nu ne sunteți concurență. Spor la treabă și succes în ”antreprenoriat”

         0 likes

      1. Bun argument, “noi suntem nesimtiti pentru ca evenimentul vostru, la care n-am fost invitati, a fost prost”. E chiar logic, ce-aveti cu omul?

           0 likes

    2. bai labagiule, ce cautai TU acolo, daca nu erai invitat si de ce nu ai plecat cand ai fost rugat sa pleci?

         0 likes

  2. Iosif, daca nu iti convine, iesi din sala. Daca ramai, taci din gura, nu faci spectacol, macar asa de minim respect. Restul sunt discutii.

       0 likes

  3. Draga Iosif. Asta cu “eveniment slab calitativ incat simtim nevoia sa vorbim intre noi” e ca atunci cand mergi la teatru: nu-ti place spectacolul, dar ii deranjezi pe cei care inteleg ce se intampla acolo si sunt atenti. Daca tie ti se pare ca e un eveniment prost, e foarte simplu: pleaca din sala, nu te tine nimeni cu forta. Dar nu spune ca lipsa de bun simt e reactie la organizarea proasta a unui eveniment.
    In al doilea rand, “celebrul” tau prieten a avut o atitudine cocalarista. Atunci cand organizatorul vine sa se prezinte si sa dea mana cu toti cei de la masa, nu e cea mai buna dovada de bun simt (insist in ideea bunului simt, caci despre asta este vorba) sa spui “am venit sa beau un suc; care-i problema?” Problema era ca ne aflam la un eveniment inchis, pe baza de inscriere prealabila. Eu le-am permis celor doi veniti fara inscriere sa ramana, dar asta doar pentru ca, in ceea ce ma priveste, nu e frumos sa dai afara niste oameni aparent interesati de ceea ce se intampla la evenimentul organizat de mine. Desi, dupa atitudinea grobiana, ar fi trebuit sa-i scot afara tinandu-i de urechi.
    In rest, multumim pentru feedback 🙂

       0 likes

  4. Adevarul e ca umflatii au obrazul gros in general. De la grasime, get it? E gras ca un porc Doru Pelivan.

       0 likes

  5. pelvis ala se linge singur in comentariul 2? :))

    e un fel de propriul lui admirator? :))

    “dar vai, ce ma mai iubesc. oooooooh ohhhhhh. orgasm in cascada cand ma uit la moaca-mi in oglinda. pelvianu exitucul matrimondialul proprius admiratorus”

    a si: cine dracu a auzit de antreprenorii lui peste. zau asa? ce afaceri au astia ca sa se pronunte “antreprenori”? pentru ca daca stai sa analizezi mai exact problema observi ca pana si vanzatorul de seminte de la taraba din piata site mai multe despre domeniul afacerilor decat stie pelvis pansat asta.

       0 likes

  6. Hatteri peste tot :)) Daca 70 de oameni au fost atenti la voi, inseamana ca v-ati atins scopul 🙂 E un procentaj bun. La urma urmei ati organizat evenimentul pentru 70, nu 73.

       0 likes

  7. Iosif intra neinvitat in casa la oameni, se aseaza la masa si urla in gura mare ca nu e buna mancarea.

       0 likes

  8. Solutia este ca atunci cand esti furat sa nu “sarbatoresti” toata ziua ce s-a intamplat. Si mare atentie, sa nu cumva sa sarbatoresti si pe la altii. Deoarece si ei vor sarbatori la randul lor, ce ai patit tu. Iar acest eveniment se va amplifica!

       0 likes

Leave a Reply to Iosif Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close