De dimineață

În primele 15 minute ale dimineții, singurul lucru pe care îmi doresc să îl văd e perna. O înlocuiesc treptat cu soarele dimineții, teiul înflorit din fața geamului, zăpada proaspăt ninsă sau lumina caldă de toamnă, după anotimp.

Îmi place liniștea absolută dimineața, de-asta nici nu prea vorbesc. Am impresia că dacă eu tac, tot universul tace. Vreau liniștea aia sfioasă, cuminte, care nu mă deranjează și mai pot continua cumva visele, cu poveștile lor fantastice cu tot. Știi, visele mele au coloană sonoră. De-aia mă trezesc dimineața cu câte o melodie în cap, pe care o ascult, mai apoi, pe repeat toată ziua. 

Îmi place mirosul proaspăt de aer nou dimineața. Deschid toate geamurile și încerc să îmi umplu plămânii de singurul miros al orașului care îmi amintește de casă. Apoi revigorată și tăcută îmi place să-mi fac o cafea proaspătă. Mereu îmi beau cafeaua în timp ce citesc știrile și fumez două țigări.

Îmi place gustul cafelei dimineața. Oricâte cafele aș bea într-o zi, niciuna nu-i la fel de bună ca prima. Parcă e licoare magică, poțiunea care mă ajută să mă transform potrivit cu lumea din jur. Așa că îmi beau cafeaua zilnic, părăsind confortul liniștii și mirosul proaspăt al aerului nou, căldura pernelor, lumina caldă și visele. Le las grămadă lângă pat, în timp ce eu deschid Inbox-ul, agenda de lucru și termin prima ceașcă de cafea.

Și-atunci nu mă întreba de ce nu vorbesc cu tine sau nu îți răspund la telefon la prima oră a dimineții. E singurul moment din zi în care am și eu o oră pentru mine. Așteaptă și tu, ca toți ceilalți, până la ora 9:00, când sunt funcțională, oarecum trează și cu chef de lucru. Sau măcar nu te minuna de ce sunt expeditivă sau nu-ți răspund deloc la telefon. Mai bine ai bea o cafea, să nu-ți începi săptămâna cu nervi.