Bunicul meu era pasionat de poezia rusă. Copil fiind, am învățat de la el tot felul de versuri revoluționare sau, pe alocuri, puțin deochiate, mai ales de-ale lui Puskin și Esenin (aveam să aflu mai târziu, când l-am studiat la școală). Nu pricepeam eu sensul versurilor, nici măcar toate cuvintele, însă îmi plăcea cum sunau. După câțiva ani am descoperit Nichita, Arghezi, Henri Michaux, Louis Aragon și poeții arabi. Mi-au plăcut mult însă, după ce am studiat la facultate, semestre întregi, poezie și critici literari, m-am scârbit.
Vreo câțiva ani nici n-am vrut să citesc versuri, altele decât cele din cântecele care-mi plăceau. Uneori, ce-i prea mult strică. Așa că am lăsat cărțile să strângă praf, în raftul din dormitor, în timp ce m-am delectat cu proză de toate felurile. După care, de dorul bunicului meu, am deschis un volum de Puskin, în 2010. Așa cum, după câțiva ani în care nu-ți vezi un prieten din copilărie, te întâlnești cu el și îți dai seama că între voi lucrurile au rămas neschimbate, am descoperit că versurile lui Puskin îmi plac la fel de mult ca în copilărie. De data asta, însă, le-am înțeles mai bine și le-am iubit mai mult, pentru că, în gândul meu, Pușkin vorbea cu vocea bunicului.
Zilele astea am citit mai multă poezie decât în ultimii cinci ani. Am făcut curat în raftul cu cărți, am șters praful de pe volumele îngălbenite de soare și am zâmbit. Fiecare volum spune o poveste, fiecare vers îmi amintește de un sentiment pe care l-am trăit la un moment dat. Am și colecționat versuri pe vremea când nu exista internet la noi în țară. Un caiet dictando, de 100 de file, plin. Azi dimineață, în timp ce am băut prima cafea, răsfoind caietul proaspăr șters de praf, am redescoperit o pasiune.
Literatura rusa este fabuloasa, chiar si fara marketing a cucerit vestul. E adevarat ca rusa ne cam zgaraie pe urechi..Dar chiar si Eminescu a scris versuri in limba slava.
Indiferent de limba in care este scrisa, literatura este frumosa.