Nu-mi plac ceasurile care ticăie. Pentru mine sunt picătura chinezască ce-mi amintește mereu că nu mai avem timp. Că totul se mișcă prea repede și prea dezordonat. De-asta nu am niciun ceas ticăitor în casă.
Alergăm zilnic. Spre birou, spre stația de tramvai, la întâlnirea cu alți oameni, acasă, la cumpărături. Până și când facem sex ne grăbim. Nu mai avem timp de nimic pentru că încercăm să le facem pe toate în același timp. Oricâte cărți citim despre time management, tot sfârșim prin a alerga dintr-o parte în alta, bezmetici, speriați de deadline-uri ca de sfârșitul lumii.
Vrem mașini rapide, vânzătoare îndemânatice, clienți hotărâți, angajatori mai flexați, lifturi performate, scări mai puține, străzi mai scurte, fast-food, femei care spun DA din prima seară, playlist-uri gata făcute, plăți online să scăpăm de cozi. Orice poate părea că economisește timp e bun. Orice promisiune că la sfârșitul zilei suntem în grafic ne dă pe spate.
Obosim, ne stresăm, eficiența scade, murim de inimă la 30 de ani. Muncim duminica, sacrificăm căsnicii, nu facem copii, nu ne mai îndrăgostim, nu ne mai vedem prietenii. Tot ce consumă timp e rău și merită exclus din viața noastră. Tot ce nu are legătură cu munca, poate să mai aștepte, până în ziua în care vom avea timp de toate celelalte. Reducem totul la o esență artificială și pierdem din vedere lucrurile cu adevărat importante. Timpul devine un mic Hitler și noi ne transformăm în evrei. Sau polonezi sau ce vreți voi, dar ne paște un genocid. Sfârșitul lumii nu va fi datorat unui cataclism, ci nouă, care ne sinucidem cu stres.
Au, cum m-ai prins cu postarea asta…chiar vorbeam cu maica-mea care se bucura ca nu avem net si putem (in scurta-mi vizita acasa) sa ne povestim in liniste.
Mi-e teama ca am investit ‘goana timpului’ cu atata putere incat ni se pare de-a dreptul extraterestru sa ne oprim, sa refuzam a mai alerga. Ba mai mult, credem ca alergand ni se vor rezolva problemele, vom fi mai eficienti, vom castiga timp de rspiro.
Cred cu tarie insa ca timpul e o dimensine interioara, iar noi il gonim cu atata ardoare incat facem sa dispara incet din jurul nostru cuvinte frumoase precum ‘tihna’, ‘ragaz’, ‘odihna’…
Ar exista si o solutie, dar e prea greau de ajuns la ea. Nu ar fi mai frumoasa ziua cu 48 de ore? 😀 Asta e visul meu suprem!
Cred că soluția e să înțelegem că-n viața asta există lucruri mai importante decât să prestăm bezmetici pentru orice client sau angajator. Și nu, nu vom muri de foame dacă o zi pe săptămână facem și altceva decât muncă.
Gerhald, si daca are 24 de ore si nu le facem pe toate intr-o zi, ce are?:)
acesta este un comentariu monosilabic: fain!
*blush*
Dar cine ne impune sa “vrem” toate cele enumerate de tine acolo? 😉
Downshifting? +1
cui ii plac? nu pot dormi din cauza lor
Am observat ca de cand m-am mutat din tara, totul e mult mai lejer, mai lipsit de stres. Aici toata lumea e pasnica in sensul ca fiecare isi vede de treaba lui, munca e munca iar distractia e distractie. Ma simt ca acasa doar cand merg in gara si vad oamenii fugind dupa trenuri.
Asadar care e “ingredientul secret” ce schimba lucrurile in tara ?
Foarte bine zis! Si totusi trebuie sa tinem evidenta timpului… Eu mi-as dori ca o zi sa aiba 48 de ore. :d
este adevarat ca ziua este scurta, dar daca stii cum sa-ti organizezi treburile pana la urma o sa vezi ca ai timp si pentru tine
Totul depinde de prioritatile fiecaruia :). Daca esti constient ca lumea nu se prabuseste daca n-ai prins autobuzul sau n-ai apucat sa ajungi azi la banca, e ok.
Eu nu ma recunosc in articolul tau.
Dar stiu oameni care s-au obisnuit atat de mult sa fie “in priza”, incat pur si simplu nu stiu ce sa faca atunci cand se trezesc ca au timp la dispozitie.