M-am regăsit printre cuvinte

Am început să țin un jurnal. Pe hârtie, cu stiloul, scrisul este purificator. Are o cadență și o ordine care mă ajută să îmi înțeleg haosul, fără a mai avea tendința de a-l ordona, așa cum fac de obicei. Mereu mi s-a părut că textul scris de mână are o putere mult mai mare decât cel în format electronic.

Citind foarte multă informație online sau tipărită am învățat să fac abstracție de formă și să mă concentrez doar pe ceea ce încearcă să transmită textul. Extrag informația, ignor forma în care este transmisă, de cele mai multe ori. Poate din cauza meseriei, poate doar pentru că a ajuns să fie în jurul meu atât de mult zgomot încât mă obosește puternic.  

Involuntar, mi-am îndreptat gândurile spre vremuri în care obișnuiam să scriu pentru a mă elibera. Așa că, după mai bine de 10 ani, am reînceput un jurnal. Mi-am așternut pe hârtie demonii de atâtea ori până am început să îi înțeleg și să îi accept așa cum sunt. Este ca și cum m-aș uita din nou în oglindă, după ce am trăit o vreme fără a avea la îndemână una.

Scriu dimineața, când orașul încă doarme. Liniștea și răsăritul sunt, pentru mine, două dintre acele lucruri mici care mă ajută să mă încarc cu energie bună. Făcându-mi ordine în gânduri și formându-mi rutina de a scrie zilnic, am reușit să-mi ordonez programul de somn, deși nu avem asta în plan. Dacă până de curând preferam să prind ora 6 doar înainte de culcare și făceam o adevărată tragedie când trebuia să mă trezesc înainte de vreme, acum simt că orele acelea de dimineață, când alții încă dorm, îmi oferă mai mult decât toate celelalte din zi. Sunt momentul în care mă pot asculta pe mine, fără a mai auzi toată gălăgia din fiecare zi.

Am început să vorbesc mai ușor despre subiecte pe care nu le-aș fi deschis niciodată. Odată ce cuvintele sunt scrise pe hârtie, gravitatea ideilor pe care le transmit se diluează. Fac câte un pas mic spre un EU mai bun sau, cel puțin, asta vreau să cred despre tot acest traseu pe care îl parcurg.

Însă, probabil că cel mai important lucru pentru mine este că mi-am recâștigat o parte din atitudinea mai calmă și mai relaxată pe care o aveam până în urmă cu vreo 3 ani. Am acceptat că există lucruri pe care nu le pot schimba oricât de mult mi-aș dori, că viața merge înainte indiferent de ceea ce simt eu la un moment dat și că poate ceea ce eu consideram ca fiind greșit sunt doar lucruri care nu se potrivesc cu părerea unui grup de oameni. Până la urmă, a fi bun sau rău este o chestiune de percepție. Mai important mi se pare să fim noi bine, fiecare cu el însuși, iar pe mine scrisul mă ajută mult în acest sens.