Există în lumea asta un leac pentru orice. E atât de benefic pentru organism, încât tratează afecțiuni care n-au nicio legătură una cu cealaltă. Spre exemplu, dacă răcesc, numai leacul ăsta mă vindecă. Dacă sunt cumva mahmură (închipuită, că se știe că eu consum doar suc de mere), tot cu poțiunea magică îmi revin.
Dar, cel mai bun lucru pe care-l vindecă e sufletul. Mi se întâmplă, uneori, să am stări mai puțin fericite. Asta este, suntem oameni, la tăți ni-i greu (vorba lui Crivăț). Și-atunci, în liniște, mă apuc să prepar poțiunea magică. Am învățat cum se fabrică de la mama. Și ea știe de la mama ei. Este o rețetă transmisă de generații în familia noastră și conține un ingredient secret, pe care, evident, nu vi-l pot dezvălui. Nu este o rețetă inventată de familia mea, dar cu siguranță este foarte bine păstrată și apreciată la adevărata valoare de tot clanul.
Întotdeauna respect întocmai rețeta și, numai gândul că mă voi înfrupta din delicioasa poțiune, mă face deja să mă simt mai bine. Când e gata și încă fierbinte, sorb câteva înghițituri și o potrivesc de gust. Apoi, în liniște, savurez licoarea. Chiar vindecă orice. Poate de-asta s-au scris și cărți despre ea.
Bine, vă las, supa de pui e gata. Mă duc s-o savurez în liniște, cu niște desene animate. Poate scap și eu de răceala asta până mâine.
fiecare cu reteta lui! ce desene ai vazut?
sa te faci bineee! 🙂
0 likes
Am vazut Mica Sirena 2. Dragut si lejer, ca pentru copii raciti :). Multumesc de grija.
0 likes
Mda. Isi cam face de cap raceala prin oras.
Sa te faci bine cat mai curand! 🙂
0 likes
Multumesc, spre sa-mi revin in cateva zile. Tin pumnii sa nu te apuce si pe tine.
0 likes