Împrăștiat de serviciu, caut agendă colorată

La Feminin

Îmi plac agendele nedatate. Cum sufăr puțin de perfecționism, n-aș suporta să știu că scriu notițe pe pagina unei zile greșite. Și-apoi, nici nu-i tare util. Că dacă vreau să caut ceva anume, degeaba îmi amintesc ziua în care am notat, dacă în agendă e cu totul altceva. Așa că, după modelul caietelor de la școală, îmi place să-mi notez singură data în agenda de lucru.

Problema este că nu prea găsesc agende din astea, nedatate, care să fie și cât de cât bune. Adică să nu mă trezesc prin luna martie că încep să-i zboare foi sau prin aprilie că-i pică ațele cu care a fost cusută. Șă n-aud de agende spiralate. În plus, îmi plac agendele colorate. Agendele alea de format A4, negre, simple există în lumea agendelor pentru a le face de rușine. Sunt ca ștench-ul lui Colombo în lumea hainelor de iarnă. Le folosești numai de nevoie, niciodată de plăcere. Și ele știu asta, că de-aia le simți neprietenoase și scorțoase ca niște funcționare publice.

În 2009, prin noiembrie, am primit cadou, de la prietenii mei de la Porsche Timișoara, o agendă drăguță. Verde deschis cu maro, plină de viață, cu format atipic, nedatată. Ce mai! Exact ce mi-am dorit pentru 2010. Din fericire, am avut inspirașia de-a mai lua una, identică, în caz că în toamna lui 2010 nu găsesc ceva la fel de drăguț. Bine-am făcut. Că anul trecut, oricât m-am chinuit, n-am găsit nimic. Nici măcar ceva care să fie pe aproape.

Acum mă uit cu tristețe la agenda mea perfectă și mă gândesc că mai sunt 2 luni și gata, pot s-o pun la arhive, lângă surorile ei din alți ani. Dar cu ce-o înlocuiesc? M-am uitat prin librării și tot aceleași agende triste, negre, simple, format A4 se găsesc. Nimic cu personalitate. Din cele nedatate, am stat să mă gândesc pe care s-o pun mai repede pe raft, atât de sintetic era materialul din care-s făcute. De calitatea paginilor nici nu vreau să mai vorbesc.

Așa că am pornit în căutarea unei agende perfecte pentru anul 2012. Dacă tot se anunță că-i ultimul an din istoria omenirii, măcar să pot nota data sfârșitului într-o agendă de calitate.

12 Comments

    1. :)) Io știu, că folosesc și Google Calendar. Da’ sunt chestii pe care le prefer scrise de mână, într-o agendă. Mno…în paranoia mea trebuie să știu că am notate lucrurile importante și pe alteceva decât un suport digital dependent de internet. 😀

         0 likes

    1. Eu n-am prea găsit chestii faine cu free shipping pe eBay. Cred că-mi trebuie mie numai chestii care se expediază de la mama naibii.

         0 likes

  1. De nu iti iei un caiet simplu, cu coperti colorate? Sunt mai ieftine si ideale cum nu ai nevoie de data. Eu mergeam la un moment dat la conferinte de presa cu un caietel cu Sponge Bob :))

       1 likes

  2. Dacă vrei ceva de calitate iţi recomand o agendă Moleskine. Ai de unde alege şi unde mai pui că are şi o poveste în spate…Nu ştiu de ce, dar sunt convinsă că ţi-au fugit ochii către rafturile cu Moleskine din Cărtureşti. 🙂

    + vei găsi o mulţime de modele şi nedatate 🙂

       0 likes

Leave a Reply to Liana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close