Despre mine
Sunt om de comunicare, dețin PRbeta Agency și, chiar dacă este contraintuitiv, m-am născut un introvertit extrovertit. Încerc, în fiecare zi, să fiu un om mai bun decât am fost ieri.
Locuiesc în Timișoara din 2003, dar m-am născut în Sebeș (jud. Alba) și port Ardealul în suflet oriunde m-aș afla. Îmi plac oamenii asumați, care văd lumea în propriile lor culori, cred că se poate rezolva aproape orice cu o vorbă bună și devorez cantități industriale de muzică, soare și chestii bine scrise. Recent am început să studiez și psihologia. Cred că mă va ajuta să comunic mai eficient și mai uman decât o fac.
Am început să scriu pe blog în 2008, apoi am luat o pauză prin 2015. Din 2017 am revenit, odată cu o primăvară mult așteptată. Mi-am pierdut exercițiul de a scrie la modul personal, pentru că munca mea înseamnă, de cele mai multe ori, să vorbesc în numele altora. Dar, când chiar o fac, scriu despre oamenii, evenimentele și lucrurile care îmi plac. Uneori îmi vărs nervii pe blog, deși am învățat pe propria piele că nu întotdeauna este bine. Obișnuiam să scriu aproape zilnic, acum creionez câte un articol doar când mă lovește cheful de scris sau când vreo părere scapă nesupravegheată la tastatură.
Sunt mai sinceră decât permit unele situații și am învățat să îmi asum asta. Nu-mi doresc aproape niciodată să mă aflu în lumina reflectoarelor, îi las pe alții să strălucească. De cele mai multe ori îi ajut și îi susțin în drumul lor pe cei care au nevoie de asta. Vorbesc doar când am ceva de spus, în rest îmi place să ascult poveștile altor oameni și, atunci când este posibil, scriu despre ele.
Am prieteni puțini, pe care mă pot baza, și nu mă plictisesc niciodată singură. Pe de altă parte, spun DA oricărui eveniment care îmi atinge sufletul în vreun fel și îmi place să descopăr oameni noi, chiar dacă la început îi privesc cu scepticism.
Dacă vrei să vorbim despre orice, scrie-mi la cristina[at]prbeta[.]ro.