Unde mâncăm melci în Timișoara?

Timisoara

Prima dată când am mâncat melci aveam așa, o reținere. Mie nu-mi prea plac chestiile cu o vâscozitate dubioasă și nici nu știam cum se gătesc melcii. Mi-am imaginat că sunt la fel ca scoicile: lunecoși, puțin văscoși și sărați.

Din fericire prietenii cu care i-am mâncat mi-au explicat frumos cum se prepară, prin ce proceduri trec de când sunt luați din fermă până ajung la mine în farfurie și m-am mai relaxat. Pot spune că mi-au plăcut chiar mult. Dovadă că am mai mâncat de câteva ori de atunci. More

1 Comment

Apel către bloggerii timișoreni

Timisoara

Dragi timișonei (născuți și crescuți aici sau de import),

Am început să fac o listă cu toate blogurile scrise de locuitori ai iubitului nostru oraș. Până acum am o listă cu vreo 90 de bloguri, majoritatea ale celor pe care-i citesc în mod constant sau cu care m-am mai văzut pe la câte un blogmeet, conferință, eveniment, bere.

Pentru că urmează ziua mea și pentru că voi știți că pentru mine comunitatea asta locală este de major interes, am și eu o rugăminte. Mi-aș dori să primesc cadou link-uri către cât mai multe bloguri din oraș, fie ele personale sau de nișă. Intenționez să le și public într-un loc drăguț, cu link către fiecare în parte. More

16 Comments

Cărțile vin la Timișoara

Events, Timisoara

În Timișoara urmează câteva evenimente dedicate iubitorilor de carte. În primul rând, 50 de edituri vin la Iulius Mall pentru a-și expune oferta de carte și pentru a invita timișonerii să cheltuie banii pe ceva cultură, nu doar pe prostii. Evenimentul se numește Caravana BookLand și se desfășoară în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, între orele 9 și 22.

Organizatorii evenimentului, împreună cu Opinia Timișoarei au pregătit un concurs pe Facebook, cu premii (evident) în cărți. Regulamentul este simplu. Cine vrea să participe trebuie să scrie pe wall-ul ziarului Opinia Timișoarei câteva rânduri despre cartea preferată și să-și convingă prietenii să voteze comentariul respectiv. Primele 5 comentarii cu cele mai multe like-ui vor câștiga câte 2 cărți. Concursul începe de astăzi și durează până în 6 octombrie. More

1 Comment

Hosteluri în Timișoara

Timisoara, Turism

Sunt foarte fericită că prietenii mei din Viena vin în vizită. Am vorbit cu ei zilele trecute și m-au anunțat că vor să facă un tur al României. Mă rog, al principalelor orașe. Lor le place să cunoască oameni noi, să înteracționeze cu localnicii și să pună mâna la treabă când vine vorba de pregătitul unei cine tradiționale. Așa au văzut toată Europa și eu cred sincer că învață mult mai multe lucruri despre o țară decât persoanele care optează pentru un sejur pe litoral, la hoteluri de 4-5 stele.

Se cazează mereu la hosteluri, interacționează cu gazdele, îi ajută la gătit dacă este nevoie (chiar se bucură să o facă) și sunt foarte mulțumiți să se simtă ca în taberele din liceu. M-au rugat să le caut cazare la un hostel în Timișoara, pentru zilele în care vor poposi pe aici. Ei sunt 6 oameni și vor să ocupe, dacă este posibil, o cameră cu 6 paturi, timp de 3 nopți. More

7 Comments

Stop the pigeon!

Timisoara

În Timișoara e plin de porumbei. Plin. La început îmi plăceau. Stăteau cuminți prin Piața Unirii sau prin Piața Victoriei și copiii alergau după ei, spre deliciul mamelor și al fotografilor.

Apoi au început să fie tot mai mulți și tot mai îndrăzneți. Nu se mai feresc de oameni, pentru că s-au obișnuit să fie hrăniți de ei. Și-au luat în posesie băncile din Piața Unirii, așa că nu mai poți merge să stai liniștit să admiri clădirile nou renovate, că te trezești cu porumbei în brațe. Și să te ferească ceasul rău să vrei să mănânci ceva, că începi să te simți ca-n Birds a lui Hitchcock. Te atacă un stol întreg și-s în stare să mănânce și din tine, doar pentru a primi o parte din sandwich-ul sau covrigul pe care-l mănânci. More

2 Comments

Bal caritabil în Timișoara

Timisoara

Periodic, în Timișoara au loc diverse baluri. De fiecare dată când aud de câte unul îmi imaginez prințese îmbrăcate în rochii spectaculoase și prinți care vin călare pe un cal alb. Bineînțeles, în timp rochiile și-au schimbat forma, iar prinții nu mai vin călare pe un cal alb, ci la volanul mașinii (de obicei de culoare neagră) pe care au cumpărat-o cu bani mulți.

Dar balul tot bal rămâne, șampania are același gust, vinul curge ghiurghiuliu și bucatele, care mai de care, sunt preparate de bucătari de renume. Mă întreb, oare cum ar fi dacă la intrare ar fi anunțat public fiecare invitat, cum erau în secolele trecute.

Nu vă povestesc despre baluri pentru că am văzut prea multe desene animate marca Disney (deși, sinceră să fiu, toată luna august am adormit cu câte o poveste), ci pentru că urmează un nou bal în mica noastră Vienă. Este vorba despre Balul Caritabil Maria, organizat de către filiala Timişoara a Serviciului de Ajutor Maltez în România. Așadar, este vorba de un bal cu scop nobil, nu unul dedicat socializării într-un mod formal și adorabil. More

No Comments

#TimisoaraNoastra Vă mulțumim pentru implicare!

Events, Timisoara

De cele mai multe ori, atunci când mâncăm la un restaurant apreciem modul în care este servită mâncarea, aspectul pe care îl are și gustul ei. Nu stăm să ne gândim prea mult de unde au cumpărat ingredientele, cum exact au fost preparate și cine spală vasele după ce am mâncat.

Așa este și în cazul unui eveniment. Vedem că lumea participă, că oamenii sunt (sau nu) mulțumiți, stângem impresii și plecăm acasă cu informație nouă. Dar nu stăm să ne gândim prea mult cine ce a făcut exact pentru a pune treaba pe picioare. Există o mână de oameni, care de cele mai multe ori nu se văd, dar care sunt un fel de spiridușii lui Moș Crăciun și au grijă să se întâmple totul bine. More

6 Comments

Zelist-ul din #timisoaranoastra

Despre #timișoaranoastră se scrie deja de vreo 4 zile și vă mulțumesc pentru asta tuturor. La fel ca anul trecut, vineri voi scrie un articol cu link-uri către toate blogurile care au povestit ceva despre eveniment.

Până atunci însă, vă las lista cu prezența, așa cum arăta ea la ora 17:30 pe terasa de la Porto Arte. Știu că am fost mai mulți și unii au avut trenuri/autocare/tramvaie de prins, așa că vă rog să lăsați un comentariu la articol dacă nu vă regăsiți pe listă. Eu am adăugat câțiva de care mi-am amintit, dar știu că au mai fost și alții.

 

5 Comments

Timișoara Noastră descoperită de bloggeri

Sunt aproape 10 ani de când m-am plimbat prima dată la pas prin Timișoara. Atunci eram un copil zăpăcit într-un oraș nou, care m-a fascinat din primele 10 minute. Nu știu de ce, nu cred c-aș putea vreodată descrie în cuvinte cum de am simțit că aici e locul meu. Multe orașe din țara asta sunt frumoase, dar Timișoara este singurul în care mi-am dorit să trăiesc mai mult de 2-3 săptămâni. More

10 Comments

Te fac o tură, domnișoară?

Uneori, când rămân în pană de inspirație, mă plimb pe străzi cu căștile în urechi. De obicei ideile apar în maximum 30 min și mă întorc liniștită să-mi văd de treabă. Azi-noapte pe la vreo 2, în timp ce mă chinuiam să pun cap la cap un task la care lucrez acum, mi-am dat seama că m-am blocat și am plecat să mă plimb puțin. More

16 Comments

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close