De câțiva ani încoace a apărut o modă care încurajează feedback-ul. Corporațiile și ONG-urile ne învață că, atunci când oferi un feedback, el trebuie să fie de forma sandwich. Adică spui ceva de bine, apoi spui ce nu-i bine și închei într-o notă pozitivă. Un lucru bun, că majoritatea oamenilor au impresia că sunt capabili să primească un feedback, însă orice ar putea suna ca o posibilă critică devine foarte personal, un adevărat atac la persoană uneori. Ba, mai mult, unii se înfoaie așa tare de zici că i-ai lovit direct în orgoliu.

Personal, cred în feedback. Am învățat să ascult ce-mi spun alții și să încerc să îmbunătățesc sau să repar lucrurile care trebuie schimbate la mine sau la modul în care muncesc. Bineînțeles că nu reușesc de fiecare dată, însă lucrez la asta. De aceea, consider că fiecare mail merită un răspuns și fiecare om merită un feedback, atunci când îl cere. Entuziasmul meu se lovește, uneori, de tot felul de remarci, care mai de care mai amuzante prin explozia de nervi și frustrări pe care le generează.

Atunci când studenții aplică la workshop-urile sau internship-urile noastre, mereu le trimit un răspuns, fie că sunt sau nu acceptați. Atunci când nu sunt (și ținând cont că aplică vreo 15-16 oameni pentru un loc, sunt mulți care pică), încerc să ofer fiecăruia dintre ei un feedback. Vreau să înțeleagă de ce am ales pe altcineva și să îmbunătățească ceea ce se poate. Cine știe? Poate în anii următori au șanse mai mari să fie acceptați.

Sunt minuțioasă atunci când le scriu și încerc să ofer un feedback corect, obiectiv și pe un ton prietenos. Dacă observ greșeli gramaticale care se repetă, le trimit explicații cu formele corecte ale verbului, link-uri cu detalii și alte minuni, de râd fetele de mine în birou cum stau să caut toate prostiile pe net. Dar mai tare râd eu când primesc câte un hate mail înapoi.

Spre exemplu, în anii trecuți, a aplicat la unul dintre workshop-uri un băiat certat rău cu limba română. I-am trimis ca răspuns un adevărat îndreptar de gramatică, cu link-uri din dex, de pe Diacritica și tot felul de explicații. Vreo 4 paragrafe, așa. L-am încurajat să studieze puțin mai detaliat limba română și să înceapă să scrie mai des, poate deprinde obiceiuri mai sănătoase într-ale gramaticii. Băiatul mi-a scris înapoi o singură propoziție: ”Sunt prea bun pentru voi.” Am râs cu lacrimi. După care m-am întristat, dându-mi seama că nimic nu-l mai poate ajuta pe om să-și depășească condiția. Păcat, că avea idei bune.

Poate uneori este bine să trecem peste orgoliu și mândrie oarbă, să mai ascultăm și ce ne spun alții, nu să ne batem cu pumnul în piept că suntem cei mai tari din curtea școlii. Pe termen lung ajută.