Cu iz de iarnă
Mereu îmi amintesc la început de decembrie cum mă duceau ai mei cu sania la grădiniță. Aveam o geacă din aia groasă în care abia mă puteam mișca, o căciulă pufoasă care-mi tot cădea pe ochi și un fular imens, pe care mi-l legam pe toată față, să-mi rămână doar ochii afară. Nu mi-a plăcut niciodată vântul rece, deși iubesc zăpada mult de tot. Din acest motiv, soluția asta cu fularul mi se părea una dintre cele mai importante descoperiri din copilăria mea.
Cu ochii încă mici de somn, înfofolită până peste nas, cu soră-ea lângă mine, zburdam prin zăpada aranjată frumos de oamenii de pe stradă. La noi, la Sebeș, fiecare-și mătură zăpada din fața casei, nu se prea întâmplă să ne ia iarna pe nepregătite. Pe străzile principale acum se folosește antiderapant. Când eram eu mică nu se sinchisea nimeni de așa ceva. Oamenii măturau cât se putea mătura și, în rest, zăpada rămânea așa, bătucită, numai bună de sanie. More
1 Comment
