Am început să țin un jurnal. Pe hârtie, cu stiloul, scrisul este purificator. Are o cadență și o ordine care mă ajută să îmi înțeleg haosul, fără a mai avea tendința de a-l ordona, așa cum fac de obicei. Mereu mi s-a părut că textul scris de mână are o putere mult mai mare decât cel în format electronic.

Citind foarte multă informație online sau tipărită am învățat să fac abstracție de formă și să mă concentrez doar pe ceea ce încearcă să transmită textul. Extrag informația, ignor forma în care este transmisă, de cele mai multe ori. Poate din cauza meseriei, poate doar pentru că a ajuns să fie în jurul meu atât de mult zgomot încât mă obosește puternic.   More

Sunt peste 10 ani de când susțin că țara asta are o șansă să se vindece, dacă oamenii care sunt capabili să facă lucruri bune chiar pun mâna să le facă. Din păcate, an după an șansele scad tot mai mult și numărul celor care pleacă din țară sau abandonează efectiv lupta este din ce în ce mai mare. De la o vreme, recunosc, încep să simt și eu că am ajuns la capăt.

Cu un split TVA care ba se aplică, ba se amână, cu taxe care doar cresc, dar care nu aduc vreun fel de beneficii, cu sentimentul zilnic că statul român vrea să îngroape toate firmele mici, deci și a mea, am ajuns în punctul în care am obosit. Da, la nivel declarativ, cred încă în salvarea aia pe care ne-o putem aduce singuri. Însă, realist vorbind, am ajuns în punctul în care încep să mă întreb serios dacă nu cumva am dezvoltat tendințe masochiste și rămân în țară din inerție.  More

Ne-am obișnuit să pozăm în ființe perfecte, fericite și împlinite pe toate planurile. În Social Media punem doar poze cu noi zâmbind și amintiri din vacanțe, preferabil exotice. Emitem păreri despre subiectele dezbătute intens în anumite perioade, dar musai în ton cu mentalitatea bulei din care facem parte, să nu cumva să micționăm împotriva curentului, că nu-i frumos și nu se cade.

Am crescut înconjurată de băieți, pentru că prietenii de familie n-au prea avut fete. Așa că amicii mei și jocurile de când eram copii m-au ajutat să devin o răzvrătită care nu e capabilă să se comporte civilizat, conform normelor micului oraș săsesc în care am copilărit. Nu tu fuste, ceaiuri și discuții despre pantofi, nici hlizeli cu fetele în curtea școlii. Fiind mereu înconjurată de 4-5 băieți, m-am obinuit să se uite oamenii strâmb la mine și să vorbească pe la colțuri tot felul de prostii.  More

În ultimii zece ani am tot fost pe la festivalurile de muzică din țară și de prin vecini (Serbia și Ungaria). Cum îmi place să trăiesc cât mai intens atmosfera unică a fiecărui eveniment muzical și să nu pierd aproape nimic din ce se întâmplă pe acolo, mereu am preferat să optez pentru cazarea în camping-uri, să fiu cât mai aproape de locul de desfășurare.

Da, am prins Electric Castle cu ploaie intensă, la fel și Sziget în vreo 2 ani. Sunt riscuri pe care mi le asum și, pentru a nu strica nimic din buna dispoziție, m-am dus pregătită (aproape) de fiecare dată. Vă scriu azi pentru că mi-aș dori ca toți oamenii care aleg cazarea într-un camping să fie pregătiți cu adevărat și să nu mai plângă nimeni că a trebuit să-și abandoneze cortul/încălțările/hainele. Mai mult, în lumea mea ideală, n-o să mai văd pe nimeni în teniși albi și pantaloni scurți la 15 grade, în ploaie.  More

Nu-mi plac oamenii aroganți. După părerea mea, un om este cu adevărat bine crescut (și cu un dram de minte) atunci când poate vorbi și cu marele șef de trib, dar și cu femeia de serviciu, fără ca vreunul dintre ei să se simtă inconfortabil sau jenat de vreo posibilă atitudine nepotrivită a interlocutorului.

Am crescut într-un mediu mixt și-am fost învățată de mică să mă comport corespunzător fiecărei situații în care mă aflu. Atunci când ai mei organizau o cină mai high class, stăteam la masa copiilor, îmbrăcată în rochiță, mâncând cu tacâmurile potrivite fiecare fel de mâncare. Când scăpam vara pe străzile vecine, More

Îl cheamă Fabio Zaffagnini și este din Cesena, Italia. Omul are un vis: să-i vadă live pe idolii lui de la Foo Fighters, pe o scenă din Cesena. Așa că a adunat 1000 de muzicieni din zonă, care pe banii lor s-au întâlnit în același loc și au produs clipul următor: More

Ca orice fan adevărat Lumia, de când a apărut 930 am tot tânjit la el. Dar îmi plăcea vechiul meu 625, că era mai feminin, că era roșu/portocaliu, că nu găseam niciun motiv să-i fac upgrade la o variantă mai nouă pentru că își îndeplinea cu succes toate atribuțiile.

Și-apoi l-am scăpat pe geam, în șantier, de la etajul doi. I s-a crăpat carcasa  portocalie, am înlocuit-o cu una neagră și n-am mai găsit alta colorată de schimb. Nu se mai produc carcase pentru 625 și-am rămas cu plicticoasa aia neagră, de-mi tot uitam telefonul prin diverse locuri. Așa-i când ești obișnuit să urle culoarea din el. More