Fericirea e un lucru mărunt sau lucrurile mărunte sunt fericiri

Hehe, ciudat sentiment. Ştiaţi că e dimineaţă în fiecare zi? Chiar şi lunea! E soare uneori, alteori plouă, dar mereu sunt zâmbete pe buzele mele. Am evadat şi nu ma mai întorc orice s-ar întampla. NU mă mai numesc “corporatistă”. Nu mai trebuie să mă trezesc în fiecare zi la aceeaşi oră. Nici nu mai trebuie să suport penitenţa scaunului de birou. Am şters din vocabular cuvinte ca “meeting”, “target”, “deadline”, “discount”, “proactiv”, “team building”.

M-am întors la cafeaua cu lapte şi gust de cărţi. Şi la mulţii mei prieteni pe care i-am cam lăsat pe undeva, între un marketing plan şi o strategie de PR. O să am timp din nou de lucruri extraordinare. Voi face din nou proiecte frumoase pentru oameni frumoşi. Pentru mine. Şi o sa am timp să scriu.

Ce m-a ţinut ocupată până acum? De ce nu am plecat atunci când am început să înţeleg că nu-mi mai place? Pentru că am lăsat în urma mea şi oameni. Nu doar o corporaţie. Şi trebuia să fiu acolo pentru unii dintre ei. Pentru detalii despre ce făcea corporista din mine, www.hipo.ro

Între timp, citesc mult şi cunosc oameni frumoşi. Gândesc şi scriu o mulţime de proiecte. Mă pregătesc să beau cafea multă şi să adulmec muzică nouă. E bine. E mai bine decât îmi aminteam că poate fi.

Până una alta, să nu-mi mai spuneţi “marketeră”. Am redevenit om obişnuit. Fericita de mine!