Banatul nu mai e fruncea

Tocmai m-am întors dintr-o vizită de 4 zile prin Ardeal. N-am stat să iau la rând chiar toate satele, dar am încercat să vizităm (eu și băieții de la Asfalt Tango) câteva dintre principalele obiective turistice. Așa că am petrecut câteva zile în Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Alba Iulia, Sebeș și satele de prin jur, în special cele care au fost sate săsești și au biserici fortificate sau cetăți.

Încă de când intri în Ardeal apar, în toate părțile, indicatoare cu obiective turistice. Aici o biserică fortificată, aici o cetate, aici un sat cu muzeu etnologic, aici o fortificație de prin secolul 12, de nu mai știam unde să mergem prima dată. Cum am beneficiat de vreme bună, am avut posibilitatea să ne plimbăm pe unde am avut chef și nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că majoritatea obiectivelor turistice sunt renovate sau în curs de renovare. Deci în Ardeal se investește în turism, se atrag fonduri europene pentru asta.

Despre Cetatea Alba Carolina n-am decât cuvinte de laudă. Dacă atunci când aveam 10-12 ani mă jucam cu prietenii pe coclauri pline de bălării, acum ne-am plimbat civilitat, asistați de una dintre gărzile cetății, într-o cetate medievală frumoasă, occidentală, bine pusă la punct, cu câte un panou explicativ pentru fiecare obiectiv turistic vizitat. Mai mult, s-au pus oamenii să renoveze bastionul cetății și să facă în el un hotel medieval, pentru a putea să și scoată niște bani din toată treaba, că vizitarea întregii cetăți costă doar 7 lei.

Mediaș este unul dintre locurile din România cu cele mai multe însemne masonice lăsate la vedere. Nu-mi explic cum au supraviețuit cenzurii comuniste, nici nepăsării oamenilor sau ignoranței timpului. Important că încă există și acum, de câțiva ani încoace, sunt conservate bine și îngrijite, împreună cu clădirile din centrul vechi. Ca o mică paranteză, aproximativ acum un an a început, la Mediaș, renovarea unei biserici evanghelice. Acum e gata deja. La noi, în Timișoara, se chinuie autoritățile câte 2-3 ani cu o amărâtă de fațadă de clădire.

Sighișoara și Sibiu nu arată a localități românești. Nici nu are rost să fac o comparație între ele și ce găsești în celelalte orașe din țară. Pe stradă auzi mai mult engleză, germană, franceză și chineză decât românește, centrele lor istorice și cetățile sunt atât de bine conservate că-ți dau, pe bune, un aer medieval și, cel mai important, mașinile stau cuminți acolo unde nu încurcă: în parcările special amenajate sau în curți. Șoselele se lărgesc, deci momentan sunt în lucru, dar din câte am înțeles lucrările vor dura maximum 6 săptămâni. Vorbim aici despre cel puțin 80 km de șosea, da? Simt nevoia să menționez că Sibiul este singurul oraș din România cu 3 stele turistice. Cred că asta spune multe despre administrația locală și modul în care știe să profite de posibilitățile pe care le oferă orașul. Bravo!

Și apropo de viteza cu care se lucrează în zona Sibiului, vineri seara s-a început lucrul la un nou sens giratoriu în una dintre principalele intersecții ale orașușui. Luni dimineața, când oamenii se pregăteau să plece la serviciu, sensul giratoriu era gata, zici că exista acolo dintotdeauna. Asta da viteză de muncă.

După 4 zile de Ardeal ne-am întors în Timișoara. Este, cred, pentru prima dată când observ gunoiul de pe străzi, clădirile semi prăbușite, semnăturile găștilor de cartier pe tot felul de pereți, gropile din asfalt, blocurile nerenovate, clădirea aceea oribilă din Piața Mărăști, taximetriștii care în permanență încearcă să te fure, fețele de șmecherași ale multor pietoni și aerul stătul de oraș în care de mulți ani nu se mai întâmplă nimic.

Timișoara era frumoasă acum 10-15 ani. Acum o văd ca pe o epavă, un biet oraș care-și dă aere de capitală europeană, dar care investește mai mult într-o echipă de fotbal decât în spitale și plătește mai mult pentru spectacole de prost gust decât pentru muzică adevărată. Banatul nu mai e fruncea demult, doar locuitorii de aici continuă să creadă asta.

13 Comments

  1. pot sa spun muahahahaha??? las’ fra, ca tot in timi is cele mai faine baruri si cele mai hip gagici / cei mai hip gagii (pt corectitudine politica). prin iasi de cand nu ai mai fost?

       0 likes

  2. Deci ai fost la cetatea de la Alba si nu ai trecut tu pe la Hunedoara (Castelul Corvinilor) ?

    Rusine ! 🙂

       0 likes

  3. Cristina, abia acum ai observat gunoaiele şi clădirile nerenovate din Timişoara? 🙂
    Într-adevăr, Sibiul este un oraş mirific, iar locuitorii lui au dreptate să fie mândri de primarul pe care îl au.

       0 likes

  4. O fi, cum o fi la ora actuala.. da’ mie, acu o luna, imi venea sa ma mut de tot acolo. Nu-mi mai venea sa plec. Mi-a placut totul. Mai ales aerul 🙂

       0 likes

  5. din pacate iti dau dreptate… dupa 5 ani de timi am ales sa ma mut. revenind dupa vre-un an cu treaba mi-a venit sa plang de starea de degradare care se vedea in jurul meu…

       0 likes

  6. deci sa inteleg ca tara asta se bazeaza pe baruri si gagici…si asa ne ducem noi dracu incet incet,..vai vai,ce o facut democratia din voi ?..si io is ardelean..dar recunosc ca daca moldovanul ar fi fost in locu nostru,strainii nar mai fi fost cu nasu pe sus aci in ardeal,si cam rusinos ca folositi atatea neologisme si limba romana se duce dracu…

       0 likes

Leave a Reply to CristinaTM Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close