Liniște! Cântă Alexandrina!

Mult așteptatul concert Alexandrina de aseară a fost o adevărată surpriză. Proastă. Nu din vina artistei, doamne ferește! Alexandrina a fost, ca întotdeauna, superbă. Pentru mine, vocea ei este una dintre cele mai frumoase pe care le-am auzit vreodată și modul în care își trăiește muzica e cumva din altă lume. Dacă o ai pe Alexandrina cântând live, nu-ți mai poți dori nimic altceva. Mă rog, așa credeam până aseară.

Defapt s-a dovedit că, atunci când ea cântă, îți dorești oameni cu bun simț, liniște, o scenă mai înaltă, barmani care știu să lucreze fără să trântească obiecte și multe altele. Pe Alexandrina o asculți în liniște. În liniște! Nu e genul acela de manifestare culturală care permite factori disturbatori. Muzica ei trebuie trăită și simțită până la ultimul sunet, până la ultima notă de pian.

Concertul a început cu întârziere de aproximativ o oră. Știu că e politica cluburilor să țină oamenii acolo să consume cât mai mult, dar e primul concert Alexandrina la care se întârzie atât. Zicea și Dan pe Twitter aseară că o prefera mai puțin celebră, pentru că îi începeau concertele la timp. Eu chiar nu cred că e vina ei. E vina clubului care își dorește să aibă cât mai multă lume la concert, cât mai multe intrări din ce ce consumă etc.

Oricum, părerea mea e că locul a fost ales total neinspirat. Scena de pe River Deck e joasă. În momentul în care oamenii vor să se apropie de scenă nu au loc, din cauza barului. Așa că ori stai cuminte pe canapele și încerci să o asculți fără să o vezi, ori te înghesui împreună cu alți mulți oameni și încerci să vezi ceva pe scena aia mică mică de tot. Defapt, a sta la masă e o opțiune foarte prostă, din câte am văzut aseară. Atât de mult au vorbit oamenii în timp ce Alexandrina cânta, încât a trebuit să ceară de câteva ori să-i dea vocea mai tare, pentru că nu se auzea aproape deloc.

Publicul din River Deck a fost împărțit. S-a văzut clar cine a venit acolo pentru concert și cine a venit de fiță. Fanii Alexandrina au știut să facă liniște, să îi asculte muzica și să se bucure de concert. Ceilalți au vorbit încontinuu. S-au comportat ca și cum concertul era doar o muzică ambientală, un fundal sonor. Stând la masă am participat la o adevărată telenovelă ce se desfășura în imediata mea apropiere, am auzit bârfele unor necunoscuți care chiar nu mă interesau în vreun fel, știu cam câte cocktail-uri s-au făcut la bar (pentru că barmanii trânteau lingurițe, cuburi de gheață, obiecte de tot felul. I-a rugat artista să încerce să fie mai delicați în prepararea băuturilor, așa multă gălăgie au făcut), am avut ocazia să particip la o ditai scena între doi îndrăgostiți și multe altele.

Concluzia este că publicul nu era educat. Muzica Alexandrinei nu-i un produs pentru mase, pentru fițe sau pentru piți. E un produs pentru oameni cu bun simț. Ori aseară elementul ăsta a lipsit cu desăvârșire pe River Deck.

Poza de aici.

Scout report de sâmbătă seara

De obicei sâmbătă seara e momentul în care petrec timp cu mine. Am destule seri în timpul săptămânii în care ies în oraș și, după serile de vineri (care de multe ori se termină sâmbătă dimineața) am nevoie de o zi pe săptămână în care să stau doar cu mine. Întâmplarea a făcut ca vinerea asta să stau cuminte acasă, să-mi văd de ale mele. Așa că aseară, când Adi a propus să ieșim să luăm o gură de aer, am zic că n-o fi un capăt de lume.

Și uite-ne sâmbătă seara în oraș. Spre deosebire de alte seri din timpul săptămânii, am observat câteva comportamente și situații care mi s-au părut puțin stranii. Să de luăm pe rând.

De obicei, joia și vinerea cluburile sunt pline până la refuz. Seri retro, concerte, party-uri cu reduceri pentru studenți, you name it. Sâmbăta asta am găsit 2 cluburi cu maxim 40 de oameni în ele și trei cluburi cu loc suficient să tragi un număr de freestyle.

Joia e plin de studente. Plin! Vinerea la fel. Aseară urla testosteronul din fiecare colțișor al Pieței Unirii. Raportul femei/bărbați a fost cam de 20/80. Capacul l-a pus Berăria din Unirii. Uneori, seara, ne strângem mai mulți și stăm acolo să mai povestim, că e un loc tare prietenos. Aseară, pe la 1 și ceva în berărie erau vreo 15-20 de masculi. Când am intrat noi se uitau la mine ca la un obiect extraterestru. Ne-au trebuit fix 10 secunde să părăsim locul. Eram singura femeie înafară de chelneriță.

Taine, loc cunoscut pentru abundența de minore era populat aseară de niște găști dubioase de metaliști și junkeri. Nu știu dacă ei au speriat minorele sau fetele pur și simplu s-au înțeles toate să stea acasă, însă n-am găsit înăuntru decât oameni trecuți vizibil de majorat.

Sâmbăta e seara cuplurilor căsătorite, trecute bine de 30 de ani. Probabil sunt cei care muncesc după un program fix în timpul săptămânii, vinerea sunt prea obosiți să mai facă ceva și aleg sâmbăta ca seară de ieșit. Chiar îi spuneam lui Adi, m-am simțit ca atunci când eram mică și ieșeam cu mama și tata la un suc. Adevăru-i că m-am simțit mult mai tânără decât într-o seară de joi, spre exemplu.

Sâmbăta nu trebuie să stai să te gândești unde vrei să mergi, să nu fie prea aglomerat sau prea mult fum. Alegi la întâmplare un loc și intri. Cu siguranță găsești cel puțin 2-3 mese libere. Păcat că în jur sunt prea mulți oameni beți de la ora 11 seara. Vinerea la ora asta abia dacă se urnesc din casă.

Scout report end. Nu mai ies curând sâmbăta. Cel puțin nu în Unirii.

Print Shop-uri în Timișoara

Zilele trecute am avut o mulțime de pagini de tipărit. Întâmplarea face că am lucrat cu mai multe print shop-uri din oraș de-a lungul anilor și cam știu despre fiecare ce calitate oferă, la ce preț. Însă, în permanență, rămân surprinsă de oamenii pe care-i angajează sau de politica firmei.

Spre exemplu, de data asta am avut de printat materialele pentru o conferință întreagă. Adică vreo 200 de bucăți din fiecare informație pe care am vrut s-o introduc în mapa de eveniment, plus ecusoane, indicatoare și liste cu tot ce era necesar. Pornim de la ideea că este vorba de un număr oarecum mare de printuri, toate urgente și importante. Adică de făcut de luni pe miercuri unele și de marți pe miercuri altele. În plus, ecusoanele trebuiau generate de ei, pentru că aveam doar layout-ul și un excel cu participanții. Am vizitat 3 print shop-uri despre care știam că au un raport calitate/preț satisfăcător. Să le luăm pe rând.

Întâi am fost la Print Shop-ul din Piața Unirii (vorbim de Timișoara, da?). O doamnă drăguță, puțină lume, prețuri bune. Când am cerut materialele de azi pe mâine mi s-a spus că se poate face un efort. Singura problemă era că nu știa sau nu avea timp să îmi pregătească ecusoanele de tipar. Mi-ar fi făcut chiar și un discount dacă puteam să mai amân o zi print-urile. Bun, am înțeles, mergem mai departe, că eu am nevoie urgent de print-uri.

De acolo m-am dus la Ornella Design. Prealăudații și mult iubiții. C-au ajuns la urechile mele numai lucruri de bine de la unii și de la alții. Recunosc, am tipărit la ei de vreo câteva ori și calitatea este bună. Din păcate, au o problemă de atitudine. Mare! N-am deschis vreodată ușa lor fără să primesc privirea aia de angajat sictirit care tot ce-și dorește e să termine mai repede lucrul și să plece acasă. M-am făcut că nu văd cum se uită omul a lehamite la mine și i-am spus ce vreau cu zâmbetul pe buze. Când am ajuns la ecusoane, mi-a aruncat așa, ca pe un fleac, că dacă vreau să-mi pregătească ei pentru tipar, mă costă câte 45 lei/oră. Deși orice alt print shop nu percepe vreun fel de taxă pentru asta. În plus, e o muncă foarte simplă, pe care o faci din mers. Adică în timp ce se tipărește o tură de ecusoane, tu poți pregăti repede următoarea.Nu-i ca și cum ai munci 8 ore la asta. Am plecat, ca de fiecare dată, cu ideea să nu mai trec pe la ei. Sper să nu mă mai răzgândesc de data asta.

A treia oprire a fost la PrintPress. Despre ei știu că au prețuri bune și că lucrează rapid. Am mai lucrat și cu ei de vreo câteva ori și am fost mulțumită. Îmi place că au aproape întotdeauna multe feluri de carton pe care pot printa și fac cărțile de vizită în câteva ore (asta pentru zilele în care îmi dau seama că în 4 ore plec la un eveniment și nu mai am nicio carte de vizită). Ce nu-mi place la ei este că aproape întotdeauna e coadă. După cum ai norocul poți petrece între 5 și 20 de minute așteptând. De-asta le trimit, de obicei, comanda pe mail și merg doar să ridic printurile. Mi-am tipărit la ei toate materialele. Nu au cerut bani suplimentari ”pentru manoperă”, mi-au pregătit ecusoanele exact cum le-am cerut, toate celelalte print-uri le-au făcut repede și uite cum în loc să dureze 2-3 zile toată munca, s-a putut face și în câteva ore. Pentru că lor le-am dus materialele la ora 14:00 și la ora 18:00 m-au sunat să-mi spună că sunt gata.

Acestea fiind spuse, eu mă declar fan PrintPress. Treaba voastră cu cine alegeți să lucrați, însă eu mă declar absolut mulțumită de serviciile lor și, pentru o vreme, nu cred că mai lucrez cu altcineva din Timișoara. Voi pe unde vă tipăriți materiale în Timișoara? Și, dacă tot suntem la capitolul ăsta, tricourile personalizate unde vi le faceți?

Bloggerii și advertorialul

Ieri, la invitația lui Ingrid de la Centrul Cultural Francez, câțiva bloggeri timișoreni ne-am întâlnit cu două reprezentante din Franța ale Bondy Blog. Blogul ăsta e unul foarte cunoscut în Franța și a început să se extindă în mai multe țări francofone. Fetele s-au gândit că ar fi o idee bună să încerce să facă…un fel de filială a blogului și la noi, în Timișoara.

Tema centrală a blogului este jurnalismul cetățenesc. Practic, pe Bondy Blog se scrie despre viața de zi cu zi din oraș. De la evenimentele la care participă autorii, la problemele vieții de zi ci zi, pe Bondy Blog găsiți de toate, pentru că încearca să surprindă cât mai bine spiritul orașului din care se scrie. La Timișoara s-a început deja lucrul la blog și va fi lansat, cel mai probabil, săptămânile următoare.

În cadrul discuțiilor de ieri cu fetele de la Bondy Blog s-a ridicat la un moment dat problema articolelor plătite pe bloguri. Pe Bondy Blog nu se acceptă niciun fel de advertorial și fetele susțin că un blogger nu mai este blogger adevărat în momentul în care începe să scrie advertoriale. Ce mi s-a părut foarte interesant este că noi, bloggerii timișoreni care am participat am avut opinii total diferite față de ele. S-a simțit puternic diferența de abordare a conceptului de blogging.

Părerea lor a fost că un blogger nu ar trebui să accepte sub nicio formă să fie plătit pentru articolele pe care le scrie, pentru că devine dependent de banii pe care îi câștigă din blog și motivația lui inițială (aka pasiunea pentru a scrie) se pierde în momentul în care se pune problema banilor. Noi, pe de cealaltă parte, am fost de părere că atât timp cât îți păstrezi obiectivitatea atunci când scrii despre un produs, nu e nimic greșit în a accepta campanii plătite. În plus, fetele au susținut că, în momentul în care, ca blogger, nu anunți cine te-a plătit să scrii un anumit articol practic îți minți cititorii. Ok, poate e un verb cam dur, dar se refereau la faptul că nu ai transparență, deci pierzi din credibilitate.

Acum vă întreb pe voi, cititorii mei, ce părere aveți despre toată treaba asta cu articolele plătite pe bloguri. Eu îmi mențin părerea și cred în continuare că, atât timp cât ești sincer când scrii despre un produs, nu ar trebui să conteze dacă articolul e plătit sau nu. Opinia oricum e aceeași, indiferent dacă ești sau nu plătit să scrii.

Agenda de weekend

Iar urmează un weekend plin în Timișoara. Și nu mai știu cum să îmi împart timpul să ajung la toate concertele și evenimentele la care mi-aș dori. Mi-am făcut totuși o agendă de weekend, că mai am și de lucru, nu doar de dansat săptămâna asta. Așadar, în ordine cronologică, merg la următoarele evenimente:

Azi, vineri 15 aprilie, avem concert byron la Jaxx Café & Pub din Timișoara. Startul se dă la ora 21.00, intrarea este 15 lei și rezervări se pot face la numerele de telefon 0724 373 608 sau 0722 808 098. Am uitat să-mi fac rezervare, abia acum mi-am dat seama. Oare mai sunt mese libere?

Tot azi, după concertul byron, merg la Little Pub, la o seara de rock, ca în vremurile bune. Mi-era tare dor de așa ceva și, după ce atmosferă a fost în micul pub aseară, la cântare, mă aștept să nu plec prea devreme de acolo nici azi. Evident, o să închei seara în minunatul și inconfundabilul D’arc, așa cum fac în fiecare vineri.

Mâine, 16 aprilie, YouClubVideo sărbătoresc 2 ani. La mulți ani! Felicitări! Venim și noi să petrecem cu voi, în Club No Name. Băieții s-au gândit că nouă ne place place place muzica și ne așteaptă cu un line-up minunat: SOLOMUN (Diynamic,Mobilee, Hamburg, DE) în premieră în România, NTFO (Sintope, Diynamic),  Rhadow (Sintope, Bla Bla) din Brașov, timișoreanul  Nazo (MWB). Pentru cei care nu reușesc să ajungă la party mai dau eu câte un tweet și câte o poză, să știți ce pierdeți.

Duminică dimineață mă trezesc devreme. Merg la Pedalarea de primăvară. Noroc că startul se dă la 10:00 pe platforma Timco, adică aproape peste drum de mine. Anul trecut au participat peste 1000 de bicicliști. Era ploaie și vânt. oare anul ăsta, dacă va fi soare, dublăm numărul?

Mno să-mi ziceți care pe unde veniți, să bem un citro împreună sau să pedalăm cot la cot bicicletă la bicicletă.

Little Pub – locul în care vrei să fii

Așa am eu ”norocul” să pierd toate party-urile mișto. Acum 2 ani am ratat deschiderea unui birt local de acasă din Sebeș, acum un an lasarea unei noi colecții a unui mare brand de haine și-am plâns în pumni, că s-a lăsat cu mega party-uri. Dar vinerea trecută, în timp ce eu conduceam înjurând șoferii proști de pe drumurile patriei, am ratat cel mai cel party. S-a deschis oficial Little Pub și eu am lipsit cu desăvârșire.

S-a dansat cam ca-ntr-o frumoasă seară de sâmbătă seară, chiar dacă era vineri, s-au băut vreo 80-90 de litri de bere, s-a povestit despre tot ce era omenește posibil. Au venit special niște oameni să sărbătorească cu Ovi și Andrei marea deschidere. Și eu am pierdut totul, că așa a fost să fie.

De sâmbătă de la prânz îmi tot povestește câte cineva despre party-ul ăsta. Cam cum povestim noi, toți, despre Revelioanele de la casa Sîrb. Și-acum sunt convinsă că am ratat cel mai cel party de anul ăsta. Bine, Andrei îmi spune că party-uri vor fi în fiecare joi, vineri și sâmbătă și e sigur că toate vor fi la fel de minunate. M-a asigurat că vor fi și promoții la băuturi și multe surprize de tot felul.

Am auzit un zvon că joi ni se pregătește ceva special și că aflăm cât de curând de pe pagina lor de Facebook și de pe contul lor de Twitter. Sunt cu ochii în patru. Nu mai pierd un party! Am zis!

byron în concert la Timișoara

Adorabilă primăvara asta cu toate concertele ei cu tot. Au fost Parov Stelar, Urma, Travka, Snails, Alternosfera, Ada Milea și alții. Acum urmează byron. Poate nu-s încă așa cunoscuți ca Parov Stelar sau Ada Milea, dar sunt pe drumul cel bun. Pentru că fac muzică bună și lumea a învățat să recunoască valoarea atunci când apare.

Au oamenii un turneu prin țară, pentru promovarea noului album, pe numele lui Perfect. Ajung la Timișoara în 15 aprilie și vor cânta în Jaxx, fostul Lemon, de pe Alba Iulia. Din program fac parte atât piese de pe primele două albume, Forbidden Drama și A Kind of Alchemy, cât și piese mai mult sau mai puțin cunoscute de pe Perfect. Dacă nu mai aveți răbdare până la concert și vreți să ascultați muzica lor, intrați pe site sau fiți cu ochii pe Cristi, care livrează zilnic câte un cântecel.

Pentru cei care încă nu știu, trupa este formată din Dan Byron (voce, chitară acustică, flaut), 6fingers (clape, chitară acustică, voce), Costin Oprea (chitară electrică), Dan Georgescu (bass) și Marcel Moldovan (tobe).

Ne vedem, deci, la o seară de melodii vechi și noi cu parfum byron vineri, 15 aprilie, la Jaxx Café & Pub din Timișoara. Startul se dă la ora 21.00, intrarea este 15 lei și rezervări se pot face la numerele de telefon 0724 373 608 sau 0722 808 098.

Drumul mingii începe din Timișoara

Nu-s eu mare fană de fotbal. Defapt, înafară de meciurile de la Campionatul mondial și câteva meciuri ale Poli Timișoara, nu mă pasionează deloc domeniul. Dar în rândul prietenilor mei sunt mulți microbiști, unii mai înflăcărați ca alții. Merg la toate meciurile care se țin în oraș, fac parte din minunata noastră galerie timișoreană, stau cu ochii pe canalele de sport. Așa că acest articol le e dedicat lor.

Drumul mingii străbate peste 2000 km și se întinde pe mai mult de 40 de zile. E un proiect național, dedicat celor pentru care fotbalul înseamnă mai mult decât un subiect de conversație într-o seară plictisitoare de duminică. Chinezu, bloggerul oficial al campanie își dorește tare mult să găsească 1000 de români pasionați de fotbal care, susținuți de legende ale fotbalului românesc precum Balaci, Belodedici, Cartu, Cămătaru și Bumbescu îşi vor dovedi ataşamentul faţă de valorile Fotbalului Adevărat mergând câte 2,5 km cu mingea la picior. De pe margine îi vor susţine toţi cei care cred în fotbal.

Drumul mingii se oprește la Finala Cupei României, unde unul dintre cei 1000 va fi cel care va da pasa de start alături de legende. Astfel, suporterii vor arăta unei ţări întregi că îşi doresc fairplay, dedicare şi pasiune atât pe teren, cât şi în tribunele stadioanelor.

Mie-mi place că toată campania asta începe din Timișoara, orașul meu de suflet (alături de Alba Iulia). Startul se dă în 16 aprilie, cu destinația Lugoj. Drumul Mingii va trece prin oraşele Timişoara, Craiova, Piteşti, Brăila, Galaţi, Piatra Neamţ, Bistriţa şi se va opri la Braşov pe data de 25 mai.

Înscrierile au început deja, din 16 martie, iar cei care doresc să participe trebuie să se înscrie pe www.fotbaladevarat.ro. Pentru a fi unul dintre cei 1000 de fani adevărați, ai de urmat niște pași simpli:

1. Creează-ţi un cont
2. Completează profilul cu datele cerute
3. Alege tronsonul pe care vrei să participi
4. Scrie motivaţia pentru care vrei să să te alături cauzei
5. Promovează-ţi profilul şi strânge puncte

Eu vin să vă fac galerie, împreună cu ceilalți prieteni pe care-i avem. Hai! Înscrieți-vă până mai găsiți locuri!

Un tren, un party și multă bere

Am un vagon numai al meu în header-ul blogului. Plin cu bere și cu voie bună. N-am înnebunit, dar mi s-a făcut o sete imensă. Așa că tare îmi doresc un party pe tren cu multa bere. Bineînțeles, nimic nu-i gratis pe lume. Așa că trebuie să ne mobilizăm să strângem cele mai multe vagoane (la Timișoara, da?) pentru a primi cât mai multe invitații.

Să detaliez puțin.

Anul acesta, Trenul Beck’sperience pleacă din Bucureşti (pe 9 aprilie), din Timişoara (pe 15 aprilie) şi din Sibiu (pe 16 aprilie). Cu ocazia asta se face și o competiție între bloggeri, pentru că nouă ne place să câștigăm concursuri, mai ales dacă sunt răsplătite cu bere.

Să cităm din învățăturile lui Crivăț: ”Şi ca să câştige timişorenii, iată ce-ar trebui să facem: pe unele bloguri timişorene o să vedeţi widget-uri ca cel pe care îl am eu mai sus, cu Beck’sperience. Prin aceste widget-uri, dacă sunteţi bloggeri, vă puteţi înscrie la promoţie – şi fiecare blogger înscris care afişează pe blogul său widget-ul de mai sus înseamna un “vagon” în plus la Trenul Beck’s. Dacă noi, la Timişoara, strângem cele mai multe “vagoane”, well… 6 dintre noi (cei care îndeamnă cei mai mulţi cititori să se înscrie) vor merge la super party-ul Beck’sperience. Altfel, vom primi doar două locuri. De asemenea, vor fi oferite prin tragere la sorţi 10 locuri cititorilor înscrişi în vagoanele de pe oricare dintre bloguri.”

Eu zic să ne mobilizăm și să facem un tren lung, lung de tot. Dacă dați click pe widget, puteți vedea ce bloggeri s-au înscris deja. Dacă nu aveți blog, participați cu încredere ca cititor, că tot se pune de-un câștig.

Urma în concert, la Timișoara

Da, dumnezeul online-ului există! Pentru că am cerut Urma de atâtea ori și uite că am primit Urma. Aseară, în Setup Venue am avut parte de un concert așa cum doar ei știu să facă. Pentru că Urma cântă pentru oameni și pentru public.

Pentru mine, concertul a început și s-a terminat cu Terminus. Am ajuns doar cu câteva secunde înainte de a începe Terminus, a treia piesă pe care au cântat-o. Le iubesc muzica și am savurat fiecare acord de chitară, fiecare sunet de percuție și minunata alternanță de saxofon/flaut pe care numai la Luis Palomino o găsești. Au mai cântat Lonely Pub, Selfish Motherfucker, Speed, Buy Me With a Coffee și varianta lor proprie de Cine iubește și lasă. Bineînțeles, au mai cântat și altele, inclusiv de pe următorul album, că în mai bine de două ore de concert au avut tot timpul din lume, spre bucuria noastră.

Am avut parte și de un solo de percuție demențial (început de Dominic Csergo, completat apoi de Adi Panaitescu și transformat în ceva absolut demențial spre sfârșit, când Dominic ne-a dus pe culmile extazului cu niște ritmuri cărora nu le putea rezista nimeni), de vreo 3 bis-uri și de minunatul și absolut superbul Mani, cu care am avut și ocazia să închin o bere. Recunosc, pe mine mă fascinează Sorin Erhan, basistul, încă de pe vremea când cânta împreună cu KUMM. Dar, de când e la Urma parcă a prins viață. Se simte cum comunică la un cu totul alt nivel cu Dominic (tot de la KUMM venit, btw) și spun asta de câte ori am ocazia. Fascinant om!

Albumul nou se anunță bun. Am avut ocazia să ascult câteva piese și, chiar dacă pe alocuri se simt câteva schimbări, în esență e tot Urma. Deci sună divin. Abia aștept să-l pot cumpăra. Urma e una dintre puținele trupe românești care se află în colecția mea de CD-uri originale. E un semn de respect pentru muzica minunată pe care o fac, pentru modul în care creează și felul în care știu să fie [insert superlative here] la fiecare concert.

Mani nu a vrut să-mi spună prea multe despre noul album. În sensul că nu mi-a divulgat data lansării. Mi-a spus doar ce știam deja: că se numește Lost End Found și că e aproape gata. Știu că din punct de vedere grafic va fi o inovație, deja s-a vorbit și despre asta. Muzică am primit ca mostră și aseară în concert, și prin tot felul de alte medii online, înainte. Zice Mani că un prieten sugera că Terminus ar putea deveni imnul bețivilor de pretutindeni. Hehe. Oricum, tot ce pot face e să ascult cuminte muzica și să aștept lansarea, care sper că va fi cât de curând.