Cristina TM

Am crescut într-o casă care avea o grădină plină de flori și pomi. Nu prea mi-a plăcut niciodată să stau închisă în camera mea. Poate și din cauză că pe geam vedeam frumusețea de grădină și râul care trecea prin marginea ei. De multe ori, vara, îmi luam o pătură și mergeam să citesc afară. Un deliciu. Am petrecut ore întregi din vacanțele de vară citind la umbra unui măr bătrân.

Când m-am mutat în Timișoara nu am mai avut grădină. Așa că am început să citesc în Parcul Rozelor și, mai apoi, în Piața Unirii. Îmi amintesc și acum cât de plăcut am rămas impresionată să văd că și alți oameni citesc pe bănci sau pe iarbă în parcuri. Cam în aceeași perioadă am dezvoltat și obiceiul de-a citi în tren. Fiind studentă la Litere aveam foarte mult de citit și am învățat să folosesc timpul petrecut în tren, pe drum către casă și înapoi, citind.

Spre sfârșitul anului trecut am auzit de inițiativa lui Adrian Ciubotaru de a face Lecturi Urbane. M-am simțit foarte aproape de proiect. M-am regăsit în omul descris de Adi: cel care citește în spații neconvenționale, eliberat dintre cei patru pereți ai sălii de lectură sau a camerei de acasă și care încurajează și pe alții să i se alăture.

Cum văd eu Lecturile Urbane? Ca un îndemn la a (re)descoperi lectura. Dacă eu citesc și lângă mine pe bancă stă un om care se uită mirat la mine, îi pot da o carte și-l pot încuraja să citească și el. Dacă din 100 de oameni pe care îi întâlnesc de-a lungul timpului prin parcuri măcar 1 va începe să citească sunt foarte fericită și consider că mi-am atins scopul.

Poate nu toți cei pe care îi întâlnesc vor citi cărțile pe care le primesc. Poate, peste ani, un copil căruia i-am dat un volum din ”Povești nemuritoare” va vorbi cu alții despre cartea pe care a primit-o. E foarte posibil să n-o citească niciodată. Dar, poate, cineva din anturajul lui va considera gestul o idee frumoasă și va deschide o carte inspirat de povestea prietenului său. Da, asta înseamnă o realizare.

De când organizez în Timișoara Lecturi Urbane împreună cu Nebuloasa, Alex și Dan am descoperit două lucruri foarte frumoase. În primul rând, am văzut că există oameni pasionați de citit care s-au oferit să ne ajute în inițiativa noastră de a încuraja lectura în parcuri și tramvaie. Nu m-am așteptat să găsesc atâta deschidere și atâta disponibilitate din partea multora. Am primit donații în cărți, am strâns în jurul nostru voluntari care să împartă cărțile împreună cu noi. În al doilea rând, am fost foarte plăcut impresionată când, cu ocazia celei de-a doua ediții, voluntarilor pe care deja îi cunoșteam s-au alăturat câțiva oameni pe care nu i-am văzut niciodată, pe care nu i-am cunoscut înainte, dar care s-au simțit și ei aproape de ideea proiectului.

Până la urmă nu numărul de voluntari implicați în proiect contează. Pot împărți cărți doi oameni, 20 sau 50. Contează către câți alții se transmite mesajul. Importanți sunt, așa cum spuneam mai sus, oamenii care observă gestul nostru și aleg să deschidă o carte.

Lectură plăcută, deci!