Un Yeti de Crăciun

Zilele trecute l-am cunoscut pe Yeti. Nu, nu mașina. Pe Yeti în persoană. Și m-am îndrăgostit pe loc. Are cei mai frumoși ochi albaștri, doi colțișori care se vor fioroși și e foarte pufos.
Yeti locuiește în reprezentanța Skoda, conduce (ce alteva?) o Skoda Yeti și bea toata ziua cafea din pahare de unică folosință. Pentru că Porsche are o politică ecologistă pe care o apreciez în mod deosebit. E un stilat, cu nasul fin, și își petrece cam trei sferturi din program mirosind arome speciale de cafea, munte, nisip sau flori. Se ocupă și de bunul mers al lucruruilor, atunci când face pe superviserul colegilor săi de servici. Când nu muncește, se plimbă prin service-ul Audi care, între noi fie vorba, e unul dintre cele mai performante din țară.
Pe Yeti îl iubesc atât de mult încât îmi doresc să-l duc acasă. Nu întâlnești în fiecare zi pe cineva atât de drăguț, cu ochi atât de frumoși și cu colți așa…semi evil. Propun, deci, celor care încă nu știu ce cadou să-mi facă de Crăciun, să tragă o fugă până la reprezentanța Porsche Timișoara – Dealer Skoda Timișoara și să mi-l aducă pe Yeti acasă.











