Unde ieșim în Timișoara?

Întâmplarea face să cunosc destul de multe localuri din Timișoara. Îmi place să descopăr locuri noi și, deși unele devin favorite, nu mă oprește nimic să mă plimb și pe la concurență. Nu știi de unde apare o surpriză plăcută.

Localul căruia îi sunt fidelă de 8 ani (pot spune că e cea mai lungă relație pe care o am aici, în Timișoara, hehe) este D’arc. Numai dacă nu sunt în oraș sau dacă urmează să am vreo conferință sâmbătă dimineața nu mă găsiți acolo. Îmi plac atât de mult muzica și atmosfera, încât revin cu plăcere în fiecare vineri seara. În plus, e unul dintre puținele locuri din oraș unde barmanii sunt în permanență cu zâmbetul pe buze. Mai mare dragul să revin. Cred că faptul că mă găsiți aici în fiecare vineri de 8 ani e suficient pentru a-i oferi o garanție. Continue reading »

Ospătarii şi zâmbetul

Petrec cel puţin 4 ore pe zi în Irish Pub-ul de lângă Tribunal. Aici îmi beau cafeaua, aici lucrez, că au interneţi buni, aici mă întâlnesc cu oamenii, că e chiar în Unirii.

Mă tot întreabă unul şi altul ce găsesc în birtul ăsta de tot revin. Păi să vedem. De cinci ani, de când există, nu mi s-a întâmplat vreodată să am parte de vreo chestie naşpa. Ospătarii sunt drăguţi, zâmbesc frumos, mai fac câte o glumă. Barmanii sunt de treabă. Dacă îi rog să îmi încarce un telefon nu îşi dau ochii peste cap şi nici nu mormăie, ca în alte locurui. Mi s-a întâmplat de două ori să fug repede cu treabă şi să uit să plătesc. M-am întors peste 2-3 ore, când mi-am amintit. Nu s-a strâmbat nimeni, am primit doar un mic mişto că sunt împrăştiată şi nu mă gândesc decât la munca mea. Ceea ce-i cam adevărat.

De ce m-am trezit să scriu acum despre Irish? Pentru că în ultimele seri am bramburit prin alte birturi. Fiecare cu specificul lui, fiecare cu meniul lui special. Dar toate la fel într-un sens: ospătarii nu zâmbesc, nu sunt serviabili şi ai în permanenţă impresia că-i deranjezi când comanzi ceva. Mno, dacă tot e de bun simţ să las ciubuc, n-ar fi de bun simţ să şi muncească pentru el? Că nu-i ca şi cum ar fi nu ştiu ce muncă să fie drăguţi cu clienţii. Un zâmbet şi un mulţumesc nu costă chiar aşa de mult.

Irish Public House şi Twitter

M-am bucurat mult când o bună prietenă a lansat o campanie de promovare pe Twitter pentru Irish Public House (despre cel din Timişoara, de lângă Tribunal vorbesc)  după ce vreo câteva luni bune,  şi eu, şi Bleau i-am făcut capul calendar despre importanţa promovării pe Twitter. Mi-a povestit şi despre rezultatele promovării.

Se pare că un impact vizibil asupra clienţilor finali îl are faptul că publică Meniul Zilei în fiecare dimineaţă şi oamenii merg să mănânce pentru că citesc pe Twitter despre el. Nu e vorba de un procent foarte mare de clienţi noi, dar este în continuă creştere. Un alt lucru benefic sunt promoţiile săptămânii, numite şi Cocktail-ul săptămânii. Oamenii votează pe Twitter între trei cocktail-uri. Cel mai votat devine băutura săptămânii viitoare şi se poate cumpăra la un preţ mult mai mic decât de obicei. Majoritatea celor care se implică în campania de votare pe Twitter devin şi clienţi în zilele de promoţie.

Mai mult, prin intermediul Twitter, pub-ul oferă o soluţie pentru persoanele foarte grăbite. Cei care ştiu că nu au la dispoziţie decât 10 sau 15 minute pentru a mânca, pot comanda pe Twitter mâncarea. În acest fel, atunci când ajung în Irish Public House, totul este pregătit. Practic, Twitter îi scuteşte de timpul de aşteptare.

Până acum, atât patronii cât şi Ildi sunt mulţumiţi de rezultate. Mai mult, pregătesc noi metode de interacţiune online cu posibili clienţi ai pub-ului. Aştept cu nerăbdare să văd despre ce este vorba.