Browsing articles tagged with " doneaza"
Mar 19, 2010
CristinaTM

România, Mile Cărpenișan are nevoie de tine!

Dacă n-ar fi fost Mile Cărpenișan, poate licitația pentru Daniel Răduță de la Timișoara nu s-ar fi desfășurat așa. A pus foarte mult suflet și a făcut tot ce i-a stat în putință să ajute un om care avea mare nevoie să fie ajutat. Știu asta, pentru că noi, TEAMișoara, am luptat cot la cot cu el.

Nu am avut ocazia să-l cunosc foarte bine. Dar faptul că a dus războiul lui Daniel pe umeri înseamnă foarte mult pentru mine. Azi dimineață am aflat că Mile e în spital, la Timișoara, în comă. M-am cutremurat, deoarece știu cât de aproape de lucruri tragice te aduce o comă de acest fel. Am fost martoră, acum 8 ani la ceva asemănător și tot ce pot să spun e că nu aș dori nimănui să fie în locul lui. E un om puternic și am încredere că va putea duce și lupta asta până la bun sfârșit. Dar are nevoie de tot ajutorul pe care i-l putem oferi.

Pentru că nu-mi pot aduna foarte bine gândurile în acest moment, vă las să citiți mai jos informație mai bine structurată. Diana a trimis azi către noi, toți cei care îl cunoaștem și vrem să-l ajutăm următorul mesaj:

Buna seara!

Stiu ca multi dintre voi ati auzit in campania pentru Daniel numele lui Mile Carpenisan.
Mile e omul care a organizat, alaturi de prieteni, TEAMisoara pentru Daniel Raduta.

Daca va intrebati de ce a inghetat acel post la el pe blog…e pentru ca Mile chiar nu a mai scris de atunci. Nici nu l-am vazut la Timisoara, pentru ca in noaptea aia se simtea rau, de la o toxi-infectie alimentara.

Azi ne-a lovit o bomba pe care, cu toate razboaiele din care a dat Mile stiri, nu o puteam anticipa.

Mile e in coma, la Spitalul Judetean din Timisoara, se zbate intre viata si moarte: http://www.jurnalul.ro/stire-observator/pentru-mile-carpenisan-539123.html

Mile ne-a donat casca lui de razboi pentru Daniel Raduta. Si a facut mult mai multe. A scris despre viteza sangelui lui….de care acum are atat nevoie:http://milecarpenisan.ro/2010/02/viteza-sangelui-nostru-2/

Va rog, in numele tuturor celor care au luptat si pentru Daniel, sa donati sange pentru Mile Carpenisan, la orice centru de colectare din tara: http://www.doneazasange.ro/centre_transfuzie.html

Nu conteaza ce grupa de sange aveti. Nu conteaza de unde sunteti. Conteaza doar aceste conditii, de indeplinit: http://www.beanangel.ro/Doneaza/proiectul.htm

Va puteti inscrie in fisierul de donatori, aici: https://spreadsheets.google.com/ccc?key=0AhIEk_td_qBHdGJTRTNMQjBnZU5MWUc4V0c0TDZva2c&hl=en

Daca va amintiti ce spunea Daniel, nu e bine sa mearga toti donatorii deodata, ci trebuie sa ne organizam, pentru ca trombocitele sunt greu de conservat, iar Mile va avea nevoie de sange o perioada nedeterminata.

Va multumesc pentru rabdare si dragoste de viata!

Diana

Tot ce putem să facem este să ne rugăm să-i fie mai bine și să mergem începând de luni, la primele ore să donăm sânge pentru el. Dumnezeu să fie lângă el!

Mar 3, 2010
CristinaTM

TEAMișoara pentru Daniel Raduță

Am pus tot sufletul în organizarea licitației pentru Daniel, de la Timișoara. Dar nu m-am așteptat nici măcar o secundă să aibă așa rezultate. S-au strâns  20.000 lei la licitație și unii oameni au donat, fără să liciteze, încă 1300 euro. Banii au intrat deja în contul lui Daniel ieri.

Însă nu doar licitația în sine m-a impresionat atât de mult. Am plâns de fericire când am realizat că în sala Hotelului Timișoara s-au strâns peste 100 de suflete care vroiau să facă bine. Oameni care muncesc foarte mult, care și-au rupt greu din programul lor încărcat pentru a fi alături de noi.

Nu aș fi crezut vreodată că vom putea aduce la Timișoara oameni precum Florin Chilian, Mihai Morar sau Adi Hădean, care să nu ceară nimic în schimb decât un loc unde să poată dormi. Mai mult, au și licitat pentru diverse obiecte. Florin Chilian a licitat pentru o brățară pe care o va face cadou soției lui Daniel, Mihai Morar a câștigat colecția de pixuri a Denisei și Adi Hădean a făcut un gest impresionant și a gătit pentru peste 100 de persoane.

Adevărul este că totul s-a întâmplat din suflet. Inițial zânele au lansat un apel către oricine poate să-l ajute pe Daniel. Apoi a fost Mile Cărpenișan care, împreună cu Adi Hădean au avut ideea de-a face o licitație și la Timișoara. După care ne-am mobilizat și noi, fetele (Ramona Cărpenișan, Amalia Matei, Nebuloasa și cu mine). Au urmat nopți de nesomn, zile de alergătură, dar rezultatul a fost impresionant și până la urmă asta contează.

Am cunoscut cu această ocazie și oameni deosebiți pe care îmi doream demult să-i întâlnesc: Crivățu, Piticu, Vis Urât și Denisuca, zânele (da, au venit toate 7 să susțină cauza lui Daniel).

Mă bucur enorm că printre noi există OAMENI cărora le pasă, că există suflete care încă mai cred că pot reda speranța celor care au nevoie de ea!

Feb 23, 2010
CristinaTM

Liciteaza prin telefon pentru Daniel Raduta

Multumita unor oameni deosebiti, Daniel Raduta are acum o sansa. S-a strans aproape toata suma de care are nevoie pentru transplant. Zanele de la Bucuresti, Mile Carpenisan, Nebuloasa si multi alti oameni binevoitori au facut eforturi supraomenesti pentru a oferi unui om sansa de a trai.

Suntem pe ultima suta de metri. Cum am mai spus, in 27 februarie 2010, la Hotel Timisoara, incepand cu ora 19:00 va avea loc o Licitatie pentru viata. Pentru viata lui Daniel.

Licitatia propriu-zisa incepe aproximativ la ora 21:00. Multumita lui Ovi Sirb vom avea streaming live, astfel ca orice doreste poate vedea online cum decurge evenimentul. De asemenea, oamenii care nu sunt in Timisoara in data de 27 februarie, dar ar dori sa se implice, au acum sansa sa faca o fapta buna. Va punem la dispozitie cinci numere de telefon la care puteti suna pentru a licita.

0721 907155 – Raul

0745 453245 – Cristina

0742 115489 – Cristina (da, aceeasi)

0749 947872 – Nebuloasa

0742 115716 – Ildiko

Folositi-le cu incredere. Daniel are nevoie de tot ajutorul pe care i-l putem oferi.

Lista cu obiectele propuse pentru licitatie o gasiti AICI

Feb 8, 2010
CristinaTM

Să redăm speranța celor care au nevoie de ea

În România există peste 8000 de oameni bolnavi de leucemie și alte boli ale sângelui și doar 754 de persoane înscrise în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

Deși Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hemapotoietice a fost înființat în septembrie 2009, până în prezent nu a fost încă introdus în Registrul Internațional al donatorilor. Reprezentații Registrului au afirmat că, începând cu luna februarie 2010 va fi implementat un sistem de îndosariere compatibil cu cel internațional astfel, bolnavii din România vor avea mai multe șanse de a-și găsi un donator.

Scriu toate acestea pentru că azi, 8 februarie 2010, MB Drăgan Timișoara lansează o campanie nonprofit cu scopul de a încuraja românii să se înscrie în acest Registru. În mare parte, va fi o campanie de informare ce se va desfășura în mediul online, dar vom organiza periodic evenimente prin care să încurajăm lumea să se înscrie în Registru. Este o campaniei născută din dorința de a reda speranța celor care au nevoie de ea. De aceea, pe site-ul redasperanta.ro, pe lângă informații despre leucemie, celule stem și modalități prin care doritorii se pot înscrie în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hemapotoietice, există câteva cazuri de oameni care au nevoie de ajutor.

Chiar dacă se lansează în Timișoara, proiectul este unul național. Noi, membrii echipei MB Drăgan, am pus mult suflet în acest proiect. Ne dorim ca fiecare român să știe ce este donarea de celule stem, să înțeleagă importanța donării și să ia acțiune. Ne dorim o Românie care poate  reda speranța celor care au nevoie de ea.

Jan 28, 2010
CristinaTM

Oameni și umanitate

Ne batem cu pumnul în piept  că facem aia și cealaltă. “Deschidere”, “maturitate”, “umanitate” sunt cuvinte care au devenit un fel de trend. Zicea cineva zilele trecute ca e în stare să facă orice pentru o cauză nobilă. Doar să i se indice cauza și ce poate  câștiga el de acolo.

Acum o săptămână am început să lucrez, împreună cu niște prieteni, la un proiect umanitar. Pentru că vrem să demonstrăm că se poate face bine. Nu avem niciun beneficiu financiar din asta. O facem strict pentru oamenii care ar putea să aibă o viață mai bună în urma acțiunilor noastre.

Cumva, proiectul implică si niște asistență din partea unor medici specialiști. Nu li se cere să facă nimic, decât să ofere câteva informații care nu se găsesc în cărți și, eventual, niște cifre cât de cât la zi despre situația actuală. La Clinicile Noi m-am lovit de o indiferență cruntă. După două săptămâni de telefoane trântite în nas, una din prietenele implicate în proiect și-a luat inima în dinți și a mers să bată la ușa doctorului. Nu numai că nu a primit informațiile necesare. Doctorul nu a vrut nici măcar să îi acorde cinci minute în care să-i povestească despre proiect.

I-ar fi dat și lui bine la CV. Ar fi fost doctorul timișorean care a contribuit la salvarea multor cazuri de boală gravă. Dar pe el nu îl interesa. Pentru că, aparent, el, personal, nu avea din asta niciun beneficiu.

Acum câteva zile, în cadrul unui examen ( intre timp am aflat că predă la Medicină) a început să se laude cu câte vieți a salvat și cât îi pasă lui de binele umanității. Afirma, bătându-se cu pumnul în piept, că el se implică în toate acțiunile umanitare care îi ies în cale. Că nu a refuzat niciodată vreuna. După care și-a luat banii pe examen și a plecat.

Dec 3, 2009
CristinaTM

Ace, sânge şi fapte bune

De când mă ştiu mi-e frică de ace. Atât de frică încât nu am fost niciodată să donez sânge. Prietenii mei ştiu. Când trebuie să-mi fac analize găsesc tone de motive să nu mă duc. Orice, numai să mă văd scăpată. Mai rău decât le e unora frică de dentişti.

Azi dimineaţă am fost cu o prietenă la Judeţean. M-a rugat să merg cu ea pentru că îi era urât să meargă singură. Avea treabă la Centrul de transfuzie. Am găsit-o întâmplător pe dr. Elena Jenariu, directoarea centrului si am discutat puţin cu ea despre donarea de celule stem. Credeam că e o chestie dureroasă şi exclusivistă. Citisem într-o revistă că se face o puncţie, că îţi trebuie anestezie, că nu-i aşa de simplu. Se pare că nu-i deloc aşa. Există într-adevăr un procedeu de donare prin puncţie, dar există şi o metodă mult mai simplă, prin donare de sânge.

Mi-a luat 2 minute să mă conving. Procedura e foarte simplă: completezi un formular, prin care spui că eşti sănătos şi vrei să donezi şi ţi se explică foarte clar că poţi renunţa în orice moment, chiar şi cu cinci minute înainte de donarea efectivă. Apoi ţi se fac analizele de sânge. Durează o zi până primeşti rezultatele şi raspunsul că ai fost acceptat în Registrul Naţional al Donatorilor Neînrudiţi.

Dacă eşti acceptat, în momentul în care se găseşte un om care are nevoie de celule stem şi se potriveşte cu profilul tău, o să donezi sînge, exact în acelaşi fel în care ai dona pentru transfuzii. Durează câteva secunde şi salvezi o viaţă. Nu doare, nu costă şi poate salva vieţi.

Eu mi-am trecut peste fobia de ace şi mi-am facut azi analizele. De mâine voi fi donator cu acte în regulă. Sunt mândă de mine.