Browsing articles tagged with " cafea"
Jan 14, 2012
CristinaTM

Guest Post – Cea mai aprigă amantă

Unii spun că este ca o amantă geloasă și plină de surprize. Incitantă și plină de pasiune, te ridică spre cele mai mărețe gânduri sau te lasă sleit de puteri și fără chef de viață dacă intenționezi să o abandonezi.

Să nu crezi niciodată că i-ai descoperit toate fețele, pentru că e pregătită să șocheze în fiecare zi. Cei  care au zis că o pot lăsa în urmă oricând, și-au dat seama în timp că au fost foarte naivi. Odată ce ai cunoscut-o, nu o poți uita prea curând și nicidecum prea ușor.

Și acum, ca să fim sinceri, când vine vorba de sex-appeal, trebuie să recunoaștem că știe să păstreze trează pasiunea. O iubită ca ea te solicită, nu glumă, căci cu fiecare întâlnire îți menține nivelul de adrenalină ridicat, trebuie să ai inimă bună ca să-i faci față, nu-i pentru oricine.

E o răsfățată și reușește să stârnească interesul și când e rece ca gheața, la fel cum o face când ea e fierbinte. Parfumul ei te îmbie să o guști și abia îi poți rezista. Când trece pe lângă tine, împrăștie un miros aparte ce te face să o urmezi aproape hipnotizat. Uneori te gândești că-I mai bine să o ții în cutie, precum o pandoră, pentru că poate fi chiar periculoasă, însă e prea greu. Continue reading »

Nov 28, 2011
CristinaTM

Dau 100 euro pentru cine-mi recomandă o cafenea

Știu despre voi, cei care mă citiți, cam de unde sunteți, de câte ori intrați pe blog, ce browser folosiți, cât de des comentați, pe ce alte bloguri intrați când plecați de aici, de unde veniți, cum m-ați descoperit și tot felul de alte detalii, mai mult sau mai puțin tehnice.

Dar despre foarte puțini știu lucruri mai umane. Spre exemplu, mi-ar plăcea să aflu ce muzică ascultați, ce jocuri jucați, ce cărți citiți, dar mai mult decât orice mi-aș dori să știu cum vă beți cafeaua. Și mai ales unde! Și, bineînțeles, ce local îmi recomandați să încerc, că-s sigură că-s mii de cafenele, pub-uri și restaurante în țară, dar știu că puține au un spirit aparte.

Dau 100 de euro celui care-mi recomandă un local drăguț în care aș putea să-mi beau cafeaua. Și nu vă sfiiți cei care nu sunteți din Timișoara, că vreau să găsesc un loc minunat în fiecare oraș din țară.  Continue reading »

Nov 14, 2011
CristinaTM

Tu cum îți bei cafeaua?

De departe, cea mai bună prietenă a mea este cafeaua. E acolo, aproape, în fiecare dimineață, în timpul fiecărei întâlniri business, în timpul unei șuete cu oamenii dragi, indiferent că-i cald sau frig. Am dezvoltat un cult al cafelei și, mai mult, i-am influențat și pe alții să o încerce și să o descopere.

Azi nu vă povestesc, însă, despre ce înseamnă cafeaua pentru mine. Am vorbit deja de atât de multe ori despre asta încât puțini sunt cititorii care încă nu-mi cunosc pasiunea. Vă povestesc, în schimb, despre pasiunile prietenilor mei.

Există în lume o mână de oameni (da, sunt vreo cinci) cu care pot vorbi orice, oricând. Am încredere că ei vor fi acolo dacă sunt bolnavă, dacă am chef să dansez, dacă vreau să povestesc despre ceva, dacă am chef de gătit și multe altele. Cum eu apreciez foarte mult faptul că-mi sunt aproape, periodic îi răsfăț cu ceva bun. De data asta s-a întâmplat să fie minunata cafea Jacobs, preparată cu Tassimo, jucăria mea nouă despre care v-am mai povestit. Și pentru că fiecare om are personalitatea lui, desenată în propriile culori, fiecare dintre prietenii mei și-a ales singur cafeaua. Sau cafeaua i-o fi ales pe ei? Continue reading »

Oct 24, 2011
CristinaTM

Cum păstrez eu cafeaua proaspătă

De câte ori îmi prepar dimineața licoarea magică simt mirosul acela de cafea proaspăt măcinată. Când eram mai mică, mama avea o râșniță de cafea și măcina în fiecare dimineață o cantitate suficientă pentru două sau trei cafele. N-am înțeles de ce nu măcina mai mult, să nu aibă atât de lucru zilnic. Apoi, după ce m-am mutat și am lăsat râșnița de cafea la posesorul de drept, mi-am dat seama de ce se chinuia mama: cea mai bună cafea este cea proaspăt măcinată. Oricât te-ai chinui să o prepari, dacă nu este proaspăt măcinată, cu siguranță nu are cel mai bun gust. Continue reading »

Oct 19, 2011
CristinaTM

Spuma spumelor

În liceu, eram îndrăgostită de un EL. Pentru că nu prea aveam eu curaj să-i spun ce și cum (deh, am fost un copil timid) m-am gândit că poate ar fi o idee bună să-l impresionez cu ceva. Și aflu de la niște prieteni comuni că-i place foarte mult cafeaua, că-i pasionat de tot felul de sortimente. Bun! Și mie-mi place, deci era simplu. Urma să-l invit la o cafea.

Problema era că, pe vremea aia, fetele nu prea se duceau să invite băieți la cafea. De fapt, nici acum nu prea chem eu oameni la cafea, decat dacă-mi sunt prieteni sau colaboratori. Și-atunci m-am gândit eu că aș putea să organizez o seară de filme și povești (în realitate, cam echivalentul de acum al unei seri de jocuri) la care să-mi chem 2-3 prieteni și pe EL. Continue reading »

Jan 18, 2010
CristinaTM

Cum să fii blondă, în trei pași

Îmi plac parolele logice, alfa-numerice și, dacă se poate, fără CAPS. Am un sistem bine pus la punct după care pun parole pe multitudinile de conturi. Funcționează bine de câțiva ani deja, nu a dat niciodată rateuri și nici nu cred că îl voi desființa curând. Singurul aspect de care trebuie să țin cont, atunci când schimb parolele, e că trebuie să le modific pe toate odată. Că altfel uit. Și uneori poate fi grav. Ca de exemplu aseară.

Pasul 1 – pregătirea dezastrului

17:00 mă hotărăsc să aplic schimbarea lunară de parole

17:03 deja am schimbat parola de user de windows

17:15 mă sună o prietenă să ieșim la o cafea, cu încă o prietenă

17:30 plec

Pasul 2 – dezastrul în sine

22:30 (da, stau mult la cafea când am companie plăcută) vin acasă

22:40 deschid calculatorul

22:40′ îmi dau seama că nu-mi amintesc parola!

Nu-i așa, atunci când am început să aplic metoda de schimbare a parolelor, m-am oprit dupa 3 minute. Nu am dus-o la bun sfârșit, deci, am uitat parola. BLONDĂ!

Pasul 3 – remediem sau nu remediem?

22:45 – după câteva încercări de a introduce o parolă fictivă (de care eram de fiecare dată sigură că-i cea bună) am început să-mi downloadez pe desktop un cracker, să-mi recuperez parola

23:25 crackerul încă se downloada cu încetinitorul, ca într-un film prost

23:40 să funcționeze crackerul, trebuie să butezi de pe un CD sau stick. Deci, trebuie făcut butabil

23:42 DVD writerul de la desktop e ars. Nu se știe cum, nu se știe de ce, dar constat că e ars.

23:45 să încercăm, deci, de pe stick

23:50 cu OphCracker nu am reușit. Cică aveam parola prea…complexă :-|

23:58 a mers în schimb cu asta . Dar tot blondă rămân.

De acum nu mai abandonez munca la jumătate. Când mă apuc să schimb parole, nu mă ridic din fața calculatorului decât în caz de uragan.

Jan 12, 2010
CristinaTM

Brambura prin birturile timișorene

Fiecare om cu gusturile lui și fiecare timișorean cu localurile pe care le frecventează. Mie, una, știu că-mi plac o grămadă. De la pub-uri gălăgioase, la ceainerii, de la localuri dubioase la chestii mai aranjate și m-am gândit să-mi fac un top al preferințelor, în funcție de frecvența cu care le vizitez. Așadar:

1. Irish Public House (bineînțeles) pe care de multe ori îl folosesc ziua pe post de ”birou” și seara pe post de meeting point

2. Manufactura, unde sunt cele mai tari Jazz Sessions și cele mai comode bean bag-uri

3. Cărturești-ul de pe Mercy, unde stau și citesc până uit de mine sau până simt că am băut (iar) prea mult ceai

4. Papillon, pentru că îmi aduce aminte de anii de studenție :)

5. Scârț, pentru că-i loc lejer și îmi place să joc tot felul de jocuri cu prietenii pe acolo

6. Spirit, unde de fiecare dată când ajung mai descopăr câte o melodie demult uitată (și, căruia, momentan nu-i găsesc niciun link demn de menționat)

7.D’Arc, prietenii știu de ce ;)

8. Starbucks. Da știu, cafeaua e un motiv recurent la mine

9. Bărulețul de sus din Operă, pentru că e acolo, în inima târgului și totuși e departe de orice

10. Garaj Pink Freud, care sunt sigură că va urca în topul preferințelor personale. Deocamdată e aici pentru că e proaspăt descoperit și îmi place tare mult de el.

Vouă pe unde vă place să umblați și de ce?

Dec 2, 2009
CristinaTM

Manufactura – cafenea handmade in Timisoara

Mi-am dorit de multe ori sa plec de prin cafenele cu cani de cafea, scrumiere sau diverse alte obiecte. In sfarsit o sa pot face asta fara sa fac ochi dulci barmanului sau sa las ciubuc mai mare chelnaritei. Luni, 30 noiembrie, in Timisoara s-a deschis o cafenea handmade, pe str. T. Vladimirescu, nr. 9 (vizavi de Flora).

manufactura

Din Manufactura se poate cumpara orice, de la cana de cafea pana la scaune, lampi, tablouri si alte decoratiuni. O sa fie lumea mea. Abia astept sa beau cafeaua dintr-o cana cu care pot pleca acasa. Cana despre care sa stiu si ca e pictata handmade. Proprietarii au o intelegere cu artistii handmade, pentru a alimenta constant cafeneaua cu diverse obiecte. Imi place ca pun accentul pe artisiti si ii ajuta sa se promoveze, oferindu-le, in acelasi timp, un spatiu de desfacere inedit.

Pentru a anima atmosfera, in Manufactura vor avea loc si party-uri. Primul dintre ele va avea loc vineri, incepand cu ora 20:00, cu ocazia deschiderii oficiale. Distractia incepe cu un concert de coveruri si continua cu un recital al formatiei Effect. Intrarea este gratuita.

sursa: News Timisoara

Jun 20, 2008
CristinaTM

Cafea cu miros de dimineata

Suna la 8. In fiecare zi la 8. “My baby takes the morning train, he works from 9 to 5″. In cazul meu HE it’s a SHE. Lupta cu somnul, cu asternuturile, cu razele de soare….CAFEA! Vreau cafea. Cinci minute pentru cafea, 10 minute pentru mine, 5 minute pentru putina muzica buna, inca 5 minute pentru mine si gata. “Here I am, on the road again”. Plec sa-mi traiesc dimineata.

Carturesti, ceai, carte frumoasa. Curtea de la Joc Secund? Cu cafea buna si liniste in mijloc de oras. Ca in biblioteca la bunicu’ . Sau mai bine Jazz…malul Begai, liniste, apa lina, miros de flori…cu o carte…tot o carte. Intotdeauna o carte. Dimineata cu miros de cafea si de aer. Cu carte si liniste si timp.

Dimineata care dureaza pana apune soarele sau pana se aprind luminile pe strazi.

“My baby takes the morning train, he works from 9 to 5″….Damn! E 9 fara 15 din nou. Si pana la birou fac cel putin 20 de minute.