Să vedem, să vedem ce-o să iasă

Ne-am luptat crunt azi  în mica noastră casă de fete. Împreună cu vreo 3 prietene am stat și-am citit cam jumătate de zi, așa, toate articolele participante la #blogjuan și am dezbătut care merită să câștige. O luptă mai argumentată nu cred c-ați mai pomenit decât, poate, în vreun episod din Ally McBeal.

Una zicea că bloggerul câștigător trebuie să fie romantic, alta că ea ar vrea totuși unul amuzant, alta că ea vrea neaparat să-l susțin pe Augustin Radu, că trebuie să știe toată povestea porcului amuzant. Eu am stat, ca judecătorul, și-am ascultat fiecare argument pro și contra. După care mi-am dat seama cu cinev vreau să votez. Sunt o răsfățată și mie-mi plac lucrurile complicate. Așa că am hotărât să aleg un blogger care-i și amuzant, și romantic. Să mor de râs când îl aud vorbind, dar să și fac un mic awww când îl văd cum se comportă cu femeia pe care o iubește. Continue reading »

Timișoara Noastră descoperită de bloggeri

Sunt aproape 10 ani de când m-am plimbat prima dată la pas prin Timișoara. Atunci eram un copil zăpăcit într-un oraș nou, care m-a fascinat din primele 10 minute. Nu știu de ce, nu cred c-aș putea vreodată descrie în cuvinte cum de am simțit că aici e locul meu. Multe orașe din țara asta sunt frumoase, dar Timișoara este singurul în care mi-am dorit să trăiesc mai mult de 2-3 săptămâni. Continue reading »

Noi doi

La început eram un fel de cunoștințe foarte îndepărtate. Știi cum e: afli de existența lui de la un cineva, care cunoaște pe cineva, care cunoaște pe altcineva. Mi s-a părut interesant și, mai apoi, intrigant că toată lumea în jurul meu a ajuns să vorbească despre el. Nici măcar nu m-am apropiat de el de la început. Mi se părea că are o personalitate alambicată și puțin cam prea pretențioasă pentru gustul meu, deși la o primă vedere am zis că nu există nimic mai deschis și mai amuzant.

Ne-a luat ceva timp să ne obișnuim unul cu celălalt pentru că suntem destul de diferiți. El e plin de cifre și linii de cod, de grafice și statistici, eu am numai texte și conținut în cap. Când mi-am dat seama că putem funcționa foarte bine împreună, tocmai pentru că suntem atât de diferiți, a început să mă preocupe soarta lui. L-am căutat zilnic și am ajuns să fim chiar buni prieteni. Nu o dată s-a întâmplat să-mi scriu noaptea notițe pe telefon despre ce aveam de gând să-i povestesc a doua zi.

Apoi au apărut prietenii noștri comuni. Ne fac câte o vizită, intră și ei în discuțiile noastre, mai dau cu părerea de una-alta și pleacă în lumea lor. Nouă ne plac și îi așteptăm întotdeauna cu drag. Inevitabil, au apărut și gurile rele. Norocul meu că știe el tot felul de chestii magice și m-a ajutat să-i țin la distanță cu cea mai folositoare funcție din lume: /ignore. Mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama cum se face, dar până la urmă am reușit. Și e bine. Că cei care vorbesc doar să se afle în treabă, dacă văd că nu primesc răspuns se plictisesc și pleacă.

Zilele trecute a făcut o aroganță și a hotărât că nu mai vrea să afișeze public toate aberațiile mele. S-a închis în el și n-a mai comunicat nimic, deși am insistat să-și revină la normal. Doar suntem prieteni de atâta timp deja. Am suferit ca un câine părăsit. Cu cine să-mi mai împart eu poveștile? Cum să mă mai găsească oamenii dacă el nu-i aici? Cui să mă plâng și cu cine să mă bucur de toți și de toate?

Adevăru-i că a fost numai vina mea. Prea am crezut că eu sunt aia importantă și de neînlocuit în povestea asta. Ei, uite că mi-a dat o lecție. Dureroasă, dar necesară. Azi, la insistențele mele s-a întors. Am făcut ce-am făcut și l-am convins că noi putem funcționa bine doar împreună. El e jumătatea mea bună și eu sunt jumătatea lui bună. De acum promit că sunt mai atentă cu nevoile lui și că fac tot ce trebuie făcut în timp util, să ne fie bine.

Da, am uitat, ca o zăpăcită ce sunt, să-mi plătesc domeniul. Așa că blogul meu și-a luat vacanță în weekend. Acum e înapoi și nu-l mai ignor veac. Să-mi trăiești și să-mi fii alături, așa cum mi-ai fost în fiecare zi a ultimilor ani.

Bloguri proaspete, bune ca pâinea caldă

Îmi place să descopăr bloguri. Scrise de oameni din online, de oameni care nu prea au treabă cu online-ul, de tineri, de foarte tineri sau de tineri…mai puțin tineri. Azi vreau să vă prezint și vouă câteva dintre ele. Poate vă plac.

1. Fără sfere – blog de om frumos, care vede lucrurile dinafară

2. Metafizicx – poezie pură, scrisă de un om pe care îl citesc încă de pe vremea când ar fi fost ilegal să mă uit după el pe stradă

3. Pe față și pe dos – vă las să descoperiți voi cum stă treaba pe aici. Scris de un om matur, cu suflet încă tânăr

4. Pe contrasens – tot blog de poezie (da, îmi place poezia. da, știu că multă lume nu mai citește așa ceva)

5. oanabarbu.com – ze Oana Barbu, pe care timișorenii o cunosc și pe care ceilalți români ar trebui să o cunoscă . Blog nou, care promite

6. amicii – dacă crezi vreodată că ceva e greșit în viața ta, intri aici și-ți trece. oamenii ăștia găsesc un motiv de mișto cam în orice. și când nu fac mișto, se plâng mai rău ca un șofer în trafic

7. Cerbu’ – că nu-i pot scrie numele blogului (mi-am promis că nu folosesc cuvinte obscene aici; cu plăcere, mama ) scrie răutăcios de sincer

8. ozeneu.com – film, muzică, foto și poezie. yummi

9. Nu sunt printesa – și chiar nu e. Un blog foarte sincer, despre ce ne doare.

Booon. Acum vă rog pe voi să-mi spuneți ce mai citiți din blogurile mai puțin cunoscute. Tare sunt curioasă.

Comentariile în moderare omoară bloguri

Îmi dă Maka acum vreo oră un mesaj pe Twitter

Bineînțeles că am râs cu poftă. Doar n-oi fi singura la care îi fură vreun plictisit în lipsă de inspirație ceva articole. Zic, îi las un comment, îl trag de urechi și gata, se rezolvă. Când hop! Dau de moderare. Păi ceapa și-usturoiu tău! La 10 cititori pe blog le pui moderare? Ca să ce? Booon. Enervată de gestul ăsta, mă pun eu să-i citesc descrierea. Mă gândeam că cine știe la cine am nimerit și mno…să nu fac vreo greșeală.

Descrierea s-o citiți singuri, că nu-mi permite sufletul să reproduc așa o copie de maestru. Deci:

Sentiment de deja vu. Zic, am citit în viitor. Mi se pare cunoscută descrierea asta. O fi soarta la mijloc. Dar nu. Îmi amintesc că am citit-o acum ceva timp la Dan pe blog. Dezamăgire totală. Cum e posibil? Eu care visam că am devenit medium peste noapte. În fine. Pe Twitter s-a lansat o ditai discuția. Păcat că eram toți prea sparți de râs și nu ne-am amintit să punem și un hashtag. Ne căutați prin arhive, da?

Andrei și Adi, la fel de curioși ca mine, s-au apucat să mă ajute la colectat link-uri. Nu de alta, dar dude ăsta (cică îl cheamă Alexandru, da’ eu nu mai cred o iotă) are gustrui bune într-ale blogging-ului. Numai de la bloggeri unu și unu copiază. Vă las mai jos o listă de screenshot-uri. Nu-s decât vreo câteva articole, dar în nota asta e scris tot blogul. Original și de bun gust.

Din păcate, datorită curiozității noastre nenorocite și a faptului că moderarea aia nu a fost dezactivată la timp, bietul om se vede nevoit să-și șteargă blogul. Ne cerem scuze că am făcut ca munca ta de copy/paste să eșueze în așa hal. Sincer, te înțeleg cât e de greu. De la cât copy/paste am făcut în seara asta cu articolele tale, am febră musculară la degete. E groaznic.

Vis Urât

Dan De Ce Blog

Denisuca

Vis Urât

invatam.net

Bine, mai erau destule. Dar cine are energie de atâta copy/paste? Dude, sper că ți-ai revenit. Dacă tot ți-ai șters contentul de pe blog, de data asta fă blogging, nu fura. Că nu pari prost. Uite, îți dau și link, să nu zici că-s rea.  Hai, noi să fim sănătoși.

De unde vă informați despre blogging?

Vara asta a fost foarte productivă în ceea ce privește numărul de bloguri noi. Am văzut foarte multe. Unele pe domeniu propriu, unele nu. Unele cu un scop bine definit, altele nu. Unele cu potențial, altele nu.

Zilele trecute am descoperit că un om drag mie a început să scrie un blog. Ieri, încă cineva din anturajul meu s-a decis că e momentul să înceapă să scrie. Pe mine mă bucură mult. Cu cât mai multe opinii, cu atât mai bine. Mi s-au cerut referințe și sfaturi. Am râs puțin. Nu sunt eu în măsură să dau sfaturi de blogging. Pot, cel mult, să vorbesc din experiența pe care am avut-o cu blogul meu și să spun ce a funcționat sau nu.

Pe blogurile internaționale am găsit o mulțime de sfaturi de blogging. Tot ce vrei și ce nu vrei să știi găsești acolo. În .ro am găsit doar câteva. Adevărul e că nici nu am prea insistat. Aș vrea să pot transmite lucruri cât mai utile oamenilor ăstora care sunt la început de drum.

Le las aici trei link-uri. Mai aștept de la voi completări în commentarii. Mulțumesc.

1. Link 1

2. Link 2

3. Link 3

UPDATE: Link 4

De ce nu fac nicio leapșă

Citesc multe bloguri și îmi place să văd opinii și pasiuni ale fiecărui autor. Dimineața, la cafea, de multe ori savurez câte o leapșă bine scrisă, bine făcută și, de multe ori amuzantă. Îmi place și să văd că oamenii se gândesc la mine atunci când transmit câte o leapșă. Dar nu-mi place să le scriu. Am încercat de vreo câteva ori, dar nu prea am răbdare. Fără excepție, pe la jumătatea lepșei îmi vine să scriu despre altceva. Câte un articol conex cu leapșa, dar fără a avea legătură cu ceea ce se vroia a fi ea inițial.

Am in draft cel puțin zece lepșe începute și abandonate pe la jumătate. Eroi de roman, liste de muzică, rezoluții pentru noul an, preferințe în fashion, cărți care îmi plac sau nu, păreri pe o mulțime de subiecte stau toate și se uită strâmb din folderul de Draft. Mă doare sufletul să le abandonez, dar nici nu am vreodată răbdare să le duc la capăt.

În plus, unele dintre ele nu au nicio legătură cu ceea ce scriu în general pe blog. N-o să fac niciodată liste cu clipuri de pe youtube și nici n-o să încep să postez rețete culinare. Nu aici, cel puțin. Iar dacă se supără cineva pentru asta, îmi pare rău. Dar unele lucruri chiar nu-mi plac. Bineînțeles, chestia asta nu e valabilă pentru toate lepșele. Unele îmi plac mult (Mersi Tommy pentru ultimele două. Cel puțin una o să devină articol). Dar tot nu am răbdare să le fac.

Înțeleg importanța lepșelor și chiar cred că majoritatea sunt funny și drăguțe, dar sunt aproape sigură că de azi înainte n-o să mai primesc altele. Îmi pare rău de asta, chiar dacă, așa cum spuneam, nu sunt în stare să duc vreuna la capăt. Dar ce să fac? Nu-i vina mea că-mi zboară mintea în alte părți aproape tot timpul.