Comentariile în moderare omoară bloguri

Îmi dă Maka acum vreo oră un mesaj pe Twitter

Bineînțeles că am râs cu poftă. Doar n-oi fi singura la care îi fură vreun plictisit în lipsă de inspirație ceva articole. Zic, îi las un comment, îl trag de urechi și gata, se rezolvă. Când hop! Dau de moderare. Păi ceapa și-usturoiu tău! La 10 cititori pe blog le pui moderare? Ca să ce? Booon. Enervată de gestul ăsta, mă pun eu să-i citesc descrierea. Mă gândeam că cine știe la cine am nimerit și mno…să nu fac vreo greșeală.

Descrierea s-o citiți singuri, că nu-mi permite sufletul să reproduc așa o copie de maestru. Deci:

Sentiment de deja vu. Zic, am citit în viitor. Mi se pare cunoscută descrierea asta. O fi soarta la mijloc. Dar nu. Îmi amintesc că am citit-o acum ceva timp la Dan pe blog. Dezamăgire totală. Cum e posibil? Eu care visam că am devenit medium peste noapte. În fine. Pe Twitter s-a lansat o ditai discuția. Păcat că eram toți prea sparți de râs și nu ne-am amintit să punem și un hashtag. Ne căutați prin arhive, da?

Andrei și Adi, la fel de curioși ca mine, s-au apucat să mă ajute la colectat link-uri. Nu de alta, dar dude ăsta (cică îl cheamă Alexandru, da’ eu nu mai cred o iotă) are gustrui bune într-ale blogging-ului. Numai de la bloggeri unu și unu copiază. Vă las mai jos o listă de screenshot-uri. Nu-s decât vreo câteva articole, dar în nota asta e scris tot blogul. Original și de bun gust.

Din păcate, datorită curiozității noastre nenorocite și a faptului că moderarea aia nu a fost dezactivată la timp, bietul om se vede nevoit să-și șteargă blogul. Ne cerem scuze că am făcut ca munca ta de copy/paste să eșueze în așa hal. Sincer, te înțeleg cât e de greu. De la cât copy/paste am făcut în seara asta cu articolele tale, am febră musculară la degete. E groaznic.

Vis Urât

Dan De Ce Blog

Denisuca

Vis Urât

invatam.net

Bine, mai erau destule. Dar cine are energie de atâta copy/paste? Dude, sper că ți-ai revenit. Dacă tot ți-ai șters contentul de pe blog, de data asta fă blogging, nu fura. Că nu pari prost. Uite, îți dau și link, să nu zici că-s rea.  Hai, noi să fim sănătoși.

Yugoslavia – o mică Serbie în mijlocul Timișoarei

Trăiesc în Timișoara de aproape 8 ani deja. De ceva timp mă tot bat cu pumnul în piept că am ajuns să cunosc toate localurile care ar merita cunoscute. Ei, uite că a trebuit să vină tocmai un om din Cluj să-mi dovedească contrariul.

L-am cunoscut pe Andrei Crivăț la Timișoara, cu ocazia unui eveniment la care am participat amândoi. Eram foarte curioasă să văd ce fel de om e, deoarece auzisem o mulțime de lucruri despre el. Cel mai important era că gătește divin. Și am ajuns să confirm chestia asta. Da, într-adevăr gătește cum numai Adi Hădean mai știe. Un alt lucru deosebit e că-i plac sârbii. Toți. Cei din Serbia, cei din România, cei de peste tot. Și îi plac atât de mult încât le-a împrumutat o mulțime de obiceiuri.

Era normal să cunoască și specificul culinar al oamenilor ăstora. L-am cunoscut, deci, într-un restaurant sârbesc. În Timișoara. Cum ziceam, credeam că știu toate locurile frumoase din orașul care m-a adoptat. Dar, se pare că n-a fost chiar așa.

Yugoslavia, restaurantul despre care vorbesc, e un loc excepțional. De când intri parcă treci într-o altă lume. Decorurile și atitudinea ”gospodinilor” care se ocupă de restaurant te trimit undeva înapoi în timp, într-o lume cu miros de nostalgie, așa cum zice și Andrei.

Despre mâncare, nu am cuvinte. Eu am încercat de două ori, de fiecare dată la recomandarea lui Andrei. Nu cred că se mai găsește în Timișoara o ciorbă de văcuță mai bună ca în Yugoslavia. Dar, să lăsăm expertul să vorbească. Azi, Andrei a făcut o recenzie despre Yugoslavia pe eBucataria.ro. A pus atât de multă pasiune în ce-a scris, încât orice alte completări nu și-ar avea rostul. Vă invit să-i citiți articolul și, bineînțeles, ne vedem la prânz în Yugoslavia când mă întorc acasă.