Petrec cel puţin 4 ore pe zi în Irish Pub-ul de lângă Tribunal. Aici îmi beau cafeaua, aici lucrez, că au interneţi buni, aici mă întâlnesc cu oamenii, că e chiar în Unirii.
Mă tot întreabă unul şi altul ce găsesc în birtul ăsta de tot revin. Păi să vedem. De cinci ani, de când există, nu mi s-a întâmplat vreodată să am parte de vreo chestie naşpa. Ospătarii sunt drăguţi, zâmbesc frumos, mai fac câte o glumă. Barmanii sunt de treabă. Dacă îi rog să îmi încarce un telefon nu îşi dau ochii peste cap şi nici nu mormăie, ca în alte locurui. Mi s-a întâmplat de două ori să fug repede cu treabă şi să uit să plătesc. M-am întors peste 2-3 ore, când mi-am amintit. Nu s-a strâmbat nimeni, am primit doar un mic mişto că sunt împrăştiată şi nu mă gândesc decât la munca mea. Ceea ce-i cam adevărat.
De ce m-am trezit să scriu acum despre Irish? Pentru că în ultimele seri am bramburit prin alte birturi. Fiecare cu specificul lui, fiecare cu meniul lui special. Dar toate la fel într-un sens: ospătarii nu zâmbesc, nu sunt serviabili şi ai în permanenţă impresia că-i deranjezi când comanzi ceva. Mno, dacă tot e de bun simţ să las ciubuc, n-ar fi de bun simţ să şi muncească pentru el? Că nu-i ca şi cum ar fi nu ştiu ce muncă să fie drăguţi cu clienţii. Un zâmbet şi un mulţumesc nu costă chiar aşa de mult.
Si eu sunt de parere ca ospatarii sunt persoanele cheie dintr-un local.
Am şi eu o experienţă asemănătoare cu Irish Pub-ul din Arad. Când merg acasă îmi petrec destul de mult timp acolo, cunosc barmanii şi lumea e prietenoasă.
Deobicei aşa se întâmplă dacă eşti toată ziua într-o locaţie şi ajungi să te simţi ca acasă/birou, angajaţii îţi devin amici şi sunt tot timpul săritori şi zâmbitori.
Probabil cei care trec doar o dată, de două ori pe acolo nu o să aibă parte de aceiaşi experienţă ca a ta.
În alte baruri, alţi clienţi ai casei…
Dar întradevăr, ar fi bine dacă oameni ar mai şi zâmbi când interacţioneză cu ai lor clienţi 🙂
Într-adevăr, ospătarii au un rol foarte important într-un bar/pub sau orice ar fi. Și ai dreptate, dacă tot îi lași acolo un ciubuc, măcar un mulțumesc sau un zâmbet pot afișa și ei, așa, din politețe.
Daca ar rezolva si problema fumului ar putea fi trecuti pe lista de localuri de nota 10. Eu raman la “Bruiajul” meu 🙂 .
eh, in Square chelnerii sunt tot timpul draguti si zambareti, ba mai mult cand am fost eu atat de obosita si aratam de zici ca mi-a murit pisica au venit la masa cu mine sa ma intrebe daca-s ok si sa mai palavrageasca un pic sa-mi revin 🙂
si zilele trecute mi-am dat seama ca e mai mult de un an de cand merg cel putin de doua ori pe saptamana acolo cu prietenele la cafea
deci cred ca daca vrei sa vezi zambete le poti vedea in orice loc, pe mine ma deranjeaza numai acriturile veritabile (cred am nimerit-o si eu pe chlenerita din Komodo de cateva ori)
Acriturile merita revizitate si facut misto pe seama lor.. un fel de stalkin’ mai elevat :)). Dai un ban da stii ca merita s-o plimbi de cateva ori cu meniul, scrumiera, nota de plata etc..
Revenind pe subiect, demonstram fiecare ca suntem niste “regulars” si avem niste preferinte discrete dar asemanatoare. Fiecare cauta locul in care se simte bine si se fidelizeaza… Nu inseamna ca nu se simte bine si in alte parti dar e o chestie de obisnuinta combinata cu cateva experiente memorabile la nivelul subconstientului care-ti vor influenta decizia de a-ti “bea cafa undeva”.
Si da zambetul e un bun punct de pornire in stabilirea unei relatii fidele. Ca-n viata.
Draga mea, daca ma duc in Irish acum pariu ca am sa fiu primit ca dracu? Am fost fara voi si a fost ca dracu de aia fara cunoscuti nu ma duc pe acolo.
mno, da’ pe cine ai prins pe tura? gagici sau niste tipi? sa stiu pe cine trag de urechi data viitoare and vin aici
una mica si urata si mancarea o fost o minciuna …
bine, le transmit din partea ta sanatate :)).