O carte și fapte bune

Product, Recomandari

Am împlinit, în toamna asta, 10 ani de voluntariat. Sunt 10 ani de când încerc să-i ajut pe cei care au nevoie și împart cu alții cunoștințele și bunurile mele. Acum câțiva ani am cunoscut însă o persoană specială care nu face altceva decât să-i ajute pe ceilalți. Trăiește pentru voluntariat și pentru cei care beneficiază de munca lui.

La începutul anului trecut am ales să fac parte din asociația pe care a înființat-o Daniel, că despre el e vorba în povestire.  De atunci am făcut împreună cu colegii de la Amvest mai multe fapte bune decât în ceilalți 8 ani de voluntariat de până atunci. Am învățat de la Daniel că orice gest mic de a face un bine poate însemna foarte mult pentru cei care au nevoie.

Și uite-l acum pe Daniel, la sfârșit de 2012, făcând un gest de-a dreptul deosebit. Și-a adunat într-o carte povești de viață, experiențe trăite de-a lungul timpului și istorisiri care te pun pe gânduri și te fac să înțelegi că cele mai importante lucruri vin din gesturile mici și simple. Nu vrea să se îmbogățească din publicarea cărții, ba pot spune sigur că a făcut mari sacrificii să o vadă publicată. Și, pentru că e cel mai altruist om pe care-l cunosc, a ales ca toți banii pe care-i strânge din vânzarea cărții să meargă la cei care au nevoie mai multă de ei, la beneficiarii Asociației Amvest.

Dacă vreți să citiți povești despre viața unui om deosebit, dacă vreți să contribuiți și să faceți un bine celor care știu să-l aprecieze sincer, puteți comanda cartea aici.

Uite ce spune Daniel despre cartea lui:

”Banii adunați din comenzile venite prin formularul de comandă, îi voi dona organizației în care activez și implicit cazurilor în care dorim să fim utili. Promit cu drag un autograf pentru fiecare comandă și vă trimit bucuria celor peste 500 de familii și sute de elevi sprijiniți de noi în acest an. Sper doar să fiu bine, sănătos și să găsesc resursele necesare să continui să fac ceea ce mă face cu adevărat fericit. Oamenii. Ei sunt cheia succesului în cazul meu. Zâmbetele acelea pe care le primești din tot sufletul… Ele vindecă. Totul!”

Așa  că vă invit să comandați cartea. Costă doar 20 lei plus taxele poștale. Este un gest frumos care înseamnă mult pentru cei care vor beneficia de banii strânși. Bravo, Daniel! Ne-ai dat, din nou, un exemplu bun, demn de urmat. Să fii sănătos și să aduci cât mai multe zâmbete pe buzele celor care au atât de multă nevoie de ele.

3 Comments

  1. Nu am avut onoarea sa il cunosc personal pe Daniel, insa ii urmaresc demult activitatea. O sa cumpar cartea. E un gest foarte frumos din partea lui.

       0 likes

  2. E bine ca inca mai sunt in Romania oameni ca voi. Intr-adevar, orice gest poate insemna mult pentru cei care au nevoie. Poate noua ni se pare nesemnificativ, insa un gest facut la momentul potrivit conteaza enorm pentru cel care are nevoie . Felicitari!

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:

Acest website folosește cookies. Detalii.

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close