Speranța moare ultima

Opinie

Sunt peste 10 ani de când susțin că țara asta are o șansă să se vindece, dacă oamenii care sunt capabili să facă lucruri bune chiar pun mâna să le facă. Din păcate, an după an șansele scad tot mai mult și numărul celor care pleacă din țară sau abandonează efectiv lupta este din ce în ce mai mare. De la o vreme, recunosc, încep să simt și eu că am ajuns la capăt.

Cu un split TVA care ba se aplică, ba se amână, cu taxe care doar cresc, dar care nu aduc vreun fel de beneficii, cu sentimentul zilnic că statul român vrea să îngroape toate firmele mici, deci și a mea, am ajuns în punctul în care am obosit. Da, la nivel declarativ, cred încă în salvarea aia pe care ne-o putem aduce singuri. Însă, realist vorbind, am ajuns în punctul în care încep să mă întreb serios dacă nu cumva am dezvoltat tendințe masochiste și rămân în țară din inerție. 

M-am surprins gândindu-mă cum mi-ar fi în altă parte. Chiar am studiat opțiuni, am analizat oportunități și am fost la un mail distanță de a demara un proces de aplicare la un job în altă parte. Nu am răspuns ofertei. Mai mult din teama că mă voi dezamăgi pe mine abandonând cursa asta de anduranță. Și-acum stau și mă gândesc dacă nu cumva îmi pun singură bețe în roate. Dacă teama de a pleca este cea care, de fapt, mă ține într-un context care îmi face mai mult rău decât bine? Folosesc ca argument speranța asta oarbă că pot schimba ceva, împreună cu alții care, ca mine, cred în viitorul țării.

Ne chinuim să fim corecți, insistăm să credem în etică, dreptate și alți demoni care sperie gașca de penali care ne conduce. Dar oare câți putem schimba cu adevărat ceva? Teoretic, schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Practic, degeaba ieșim la prosteste și ne dăm de ceasul morții pe Facebook. Atunci când vine vorba de a alege să facem să fie bine pentru noi sau să fim corecți, majoritatea ne vom alege pe noi. Să dea cu piatra ăla care, pus în context, a făcut altfel, de fiecare dată.

Ne-a stricat mediul în care trăim, dar ne-am stricat și singuri. Suntem și noi o parte a problemei, chiar dacă ne place să spunem să deținem soluțiile. Dacă le-am fi deținut, am fi făcut mai mult decât să vorbim despre ele. Așa, ne stresăm fără să putem face, cu adevărat, ceva, nu dormim noaptea de frustrare, participăm la proteste și ne plătim taxele la timp, ne lamentăm public cu fiecare ocazie cu care ni se mai demonstează o dată că, de fapt, suntem neputincioși și așteptăm ca alegerile, Europa sau sfântu’ duh să vină cu o soluție.

Pentru prima dată încep să îmi pierd speranța în ”mai bine”. Poate chiar nu ne mai facem bine.

4 Comments

  1. Sunt multi care considera ca nu mai au speranta de mai bine in Romania. Tot ce lipseste acestui grup de nemultumiti e un lider care sa coaguleze aceste energii.

       0 likes

  2. Pe vremea cand faceam copywriting aveam un blocaj nefondat: ma gandeam ca nu as putea activa la 100% din capacitate din cauza faptului ca nu sunt native speaker. Spun nefondat pentru ca 90% din ceea ce scriam pe atunci era in limba engleza, pentru clienti din tari vorbitoare de engleza.

    Acum scriu cod, o limba universala, nu mai am nicio scuza. Ma gandesc cateodata cu invidie la oportunitatile din alte tari, la genul de munca pe care o fac altii in companii care inoveaza si schimba zi de zi tehnologia, la faptul ca munca mea ar putea avea un impact mai mare si, evident, la alte beneficii materiale.

    Si totusi… sunt inca aici, incercand sa ajut, sa contribui, sa fac bine. De multe ori simt ca e totul degeaba, ca nimeni nu apreciaza, ca toata lumea vrea totul de-a gata. Dar, asa cum spui si tu, speranta moare ultima.

       0 likes

  3. Salut, de obicei nu scriu comentarii la articole, de fapt cred ca este primul comentariu din viata mea, si nu sunt tanara de loc, la revolutie aveam 18 ani si vise marete. Nici facebook nu am. De data aceasta am simtit nevoia sa intervin poate ajuta pe cineva chestia asta. Este fals tot ceea ce spuneti voi. Speranta a murit de mult. De fapt a trait cateva ore, pana au luat ei puterea in 1989. Cristina (ma adresez tuturor cititorilor Cristinei) pleaca (plecati) cat mai ai varsta necesara. Am citit aproape toate postarile tale, ai tot ce iti trebuie pentru a reusi oriunde in lumea asta. In tarile civilizate nu mai exista manuale si noi ne certam pe edituri. In tarile civilizate se merge cu bicicleta, noi ne inghesuim la gunoaiele de masini din Germania. In tarile civilizate exista invatamant, laboratoare, cercetare adevarata, cultura, istorie. Noua vor sa ne fure pana si istoria. Da, dar avem multinationale. Acum va fura munca si banii si daca mai ezitati mult o sa va fure si viitorul. Si inca ceva, o sa puteti lupta mai bine contra lor din afara.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: